Noiembrie la cinema. Ce să nu ratezi luna aceasta

Noiembrie la cinema aduce magie, aventură și emoție: musicaluri, biografii, thrillere și animații de neratat!

De Bianca Dumbraveanu - redactor
Noiembrie la cinema. Ce să nu ratezi luna aceasta

Sursa FOTO: Pexels

Noiembrie la cinema aduce magie, aventură și emoție: musicaluri, biografii, thrillere și animații de neratat!

Cinematografele aduc pe marele ecran o serie de filme variate, de la drame biografice impresionante și thrillere pline de acțiune, până la musicaluri strălucitoare și animații iubite de public. Producțiile care urmează să aibă premiera în a doua jumătate a lunii noiembrie promit să ofere experiențe memorabile pentru toate vârstele.

The Yellow Tie

Din 14 noiembrie, spectatorii pot urmări The Yellow Tie, filmul inspirat din viața celebrului dirijor Sergiu Celibidache. Povestea urmărește drumul unui copil din România care, prin talent și perseverență, a cucerit lumea muzicii. De la copilăria marcată de un tată autoritar până la anii de luptă în Germania postbelică, filmul vorbește despre curajul de a rămâne fidel propriilor valori. Regizat de Serge Ioan Celebidachi, lungmetrajul îi are în distribuție pe John Malkovich, Ben Schnetzer, Miranda Richardson și Kate Phillips.

The Running Man

Tot pe 14 noiembrie, va putea fi văzut The Running Man, un thriller intens în care Ben Richards (interpretat de Glen Powell) participă la o emisiune-concurs mortală. Concurenții pot merge oriunde în lume, dar sunt vânați de profesioniști angajați să îi ucidă. Din distribuție fac parte Josh Brolin, Michael Cera, Colman Domingo și Lee Pace.

Wicked: For Good

Pe 21 noiembrie ajunge în cinematografe Wicked: For Good, continuarea musicalului de pe Broadway. Povestea urmărește legătura dintre vrăjitoarea cea rea a vestului, Elphaba, și vrăjitoarea cea bună a nordului. În distribuție se regăsesc Jonathan Bailey, Cynthia Erivo, Ariana Grande și Ethan Slater.

Nouvelle Vague

Tot pe 21 noiembrie, regizorul Richard Linklater aduce Nouvelle Vague, un omagiu adus spiritului revoluționar al cinematografiei franceze. Filmul reimaginează culisele realizării capodoperei À bout de souffle a lui Jean-Luc Godard și surprinde energia și spontaneitatea anilor ’50 parizieni. Din distribuție fac parte Guillaume Marbeck, Zoey Deutch și Aubry Dullin.

Zootopia 2

Pe 28 noiembrie revine pe ecrane îndrăgitul duo Judy Hopps și Nick Wilde. În Zootopia 2, cei doi descoperă un plan care amenință să dezbine orașul și fac echipă pentru a-l opri. Vocile personajelor sunt oferite de Jason Bateman, Ginnifer Goodwin, Quinta Brunson și Fortune Feimster.

Now You See Me: Now You Don’t

Tot pe 28 noiembrie, iluzioniștii preferați ai publicului se întorc în Now You See Me: Now You Don’t. O nouă misiune și un furt de diamante îi aduc din nou împreună pe maeștrii Horsemen și pe o echipă tânără de magicieni. Rosamund Pike, Woody Harrelson, Morgan Freeman, Daniel Radcliffe, Jesse Eisenberg, Isla Fisher și Mark Ruffalo fac parte din distribuție.

După cioate

Tot pe 28 noiembrie, documentarul românesc După cioate, regizat de Radu Mocanu și Mihai Dragolea, aduce în prim-plan lupta împotriva tăierilor ilegale de păduri. Filmul urmărește activiști care transmit live din pădure pentru a semnala abuzurile, dar care devin ei înșiși victime ale violenței.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.