Noii europarlamentari au primit certificatele constatatoare

Noii europarlamentari au primit, joi, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul BEC, certificatele prin care se constată alegerea lor ca membri ai PE, patru dintre cei declaraţi aleşi – Ecaterina Andronescu, Mircea Diaconu, Ramona Mănescu şi Ionel Sorin Moisă – absentând de la eveniment.

La eveniment au fost prezenţi şi Victor Ponta, Crin Antonescu, Gabriel Oprea, Liviu Dragnea.

Crin Antonescu a comentat absenţa lui Mircea Diaconu afirmând că regretă faptul că nu se află la BEC, deoarece ar fi vrut să îl felicite.

După speculaţiile privind absența sa de la BEC, Diaconu a comentat: „Poate că sunt 100 de contestații. Le-am spus că sunt la Timișoara și am un spectacol programat de dinainte de alegeri și nu pot ajunge. Mâine o să fiu la BEC să îmi ridic mandatul (..) Azi a fost ridicarea mare, atunci poate o să fie ridicarea mică”, a precizat Diaconu la RTV.

Întrebat dacă ar fi vorbit cu Crin Antonescu, Diaconu a declarat: „Cu orice cetățean al României discut cu mare plăcere, oricine ar fi”.

Candidaţii declaraţi aleşi au primit, în ordine alfabetică, certificatul constatator al alegerii în PE din partea preşedintelui BEC, judecătorul Florentin Sorin Drăguţ.

Potrivit rezultatelor finale, Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut, în urma alegerilor de duminică, 16 mandate în PE, PNL – 6 mandate, PDL – 5 mandate, UDMR – 2 mandate, PMP – 2 mandate, iar Mircea Diaconu un mandat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.