Noile sancțiuni ONU pentru Coreea de Nord

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, marți, în unanimitate rezoluția înaintată de Statele Unite care prevede impunerea de noi sancțiuni împotriva Coreei de Nord, la o săptămână după ce regimul de la Phenian a efectuat cel de al șaselea test nuclear, informează CNN, citată de Mediafax.

Noul pachet de sancțiuni a fost votat de toți cei 15 membri ai Consiliului de Securitate, după ce Statele Unite au eliminat câteva măsuri dure pe care le anunțaseră săptămâna trecută, inclusiv cea privind embargoul complet pentru petrol. Este cea de a noua rezoluție adoptată unanim de membrii Consiliului de Securitate de la dezvoltarea programelor balistice și nucleare nord-coreene.
Rezoluția urmărește realizarea câtorva obiective majore: reducerea importurilor nord-coreene de petrol, interzicerea exporturilor de textile, precum și oprirea colaborării altor state cu regimul de la Phenian. Materialele textile au fost al doilea cel mai mare produs de export al nord-coreenilor în 2016, iar aproximativ 80% din exporturile de textile ajungeau în China. Rezoluția menține embargoul asupra gazelor naturale, însă, cu toate că Washingtonul își dorea un embargou total și asupra petrolului, vânzările de petrol vor fi limitate la 500.000 de barili până la sfârșitul acestui an.

Acest set de sancțiuni vine după ce regimul de la Phenian a anunțat că a testat cu succes o bombă cu hidrogen și după ce a amenințat în mai multe rânduri Statele Unite.
Cu o zi în urmă, Coreea de Nord a avertizat că va provoca ”cea mai mare durere și suferință” Statelor Unite, dacă Washingtonul va persista în încercarea de a impune sancțiuni mai severe asupra Phenianului după cel de al șaselea test nuclear nord-coreean.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.