Deputatul Emanuel Ungureanu şi senatorul Irineu Darău, ambii de la ISR, au depus luni, la Parchetul General, o plângere penală împotriva premierului Marcel Ciolacu pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals, susţinând că acesta avea obligaţia să menţioneze în declaraţiile de avere facturile şi chitanţele de la zborurile Nordis.
„Dacă Moş Crăciun, cum zice domnul Ciolacu, i-a adus nişte facturi false legate de Nordis chiar în seara de Ajun, aproape de seara lui Moş Gerilă, domnului Ciolacu i-a venit o plângere penală pentru încălcarea a două articole din Codul penal. Mă refer la articolele 244 şi 232, înşelăciune şi uz de fals. În noiembrie 2024, Ciolacu a negat vehement că ar fi fost cu vreun jet privat legat de firma ţepară Nordis, la Nisa sau la Madrid”, a declarat Emanuel Ungureanu, la sediul Parchetului General.
Potrivit acestuia, Ciolacu a indus în eroare opinia publică, deoarece nu a menţionat în declaraţia de avere cheltuielile legate de zborurile Nordis.
„Astăzi, am depus o sesizare şi la ANI. Există o suspiciune legată de conflictul de interese şi situaţia de incompatibilitate în care s-ar fi aflat, pentru că aceste costuri pentru zboruri de lux nu apar în declaraţia de avere nici în 2022, nici în 2023. Se pare că au fost totuşi cinci zboruri de lux, nu doar două. Probabil că în presă vom afla în zilele care urmează şi alte detalii despre aceste fapte, care au caracter penal. Doamna Laura Vicol Ciorbă este direct implicată în afacerea Nordis. Ciolacu nu a fost cu orice fel de jet privat, a fost cu un jet care a fost plătit de o firmă, care ar ţepuit 1.200 de români. Parchetul General ar trebui să se sesizeze nu doar pentru înşelăciune şi uz de fals, ci să cerceteze cu atenţie legătura dintre domnul Ciolacu, domnul Grindeanu, domnul Simonis, firma Nordis şi familia Laura Vicol Ciorbă”, a adăugat Ungureanu.
În opinia sa, Parchetul General ar fi trebuit să se autosesizeze în acest caz, nefiind normal să fie deschisă o anchetă doar după ce un parlamentar depune o plângere.
„Un parlamentar n-ar trebui să facă o sesizare penală pe nişte fapte care sunt în spaţiul public de atât de mult timp. Ar fi trebuit să se autosesizeze până acum atât Agenţia Naţională de Integritate, cât şi Parchetul General. Nu se întâmplă acest lucru. (…) Deci, din cauză că Parchetul nu îşi face treaba, cu o zi înainte de Revelion, ca pe vremea lui Moş Gerilă, ca pe vremea lui Ceauşescu, fac o sesizare pentru că Parchetul General nu şi-a făcut treaba”, a explicat deputatul USR.
La rândul său, senatorul Irineu Darău a menţionat că orice oficialitate publică are obligaţia de a menţiona în declaraţia de avere orice fel de cadou, beneficiu, reducere pe care o companie o face în cuantum mai mare de 500 de lei, cumulat pe an, astfel încât Marcel Ciolacu ar putea fi acuzat şi de fals în declaraţii
Brancardierul asta balbait de la USR o s-o ia in barba curind. Nu-l am la pipota pe Marcel, dar ce face Ungureanu sa alalt este o magarie, care va fi solutionata rapid. Covrigarul ii va da in judecat pe civil pentru delict civil si vor plati bani grei.
Marcele, te strange SRI/DNA de bilute ?
Pudel, fii cuminte, ca te duci odata cu Dulapul la Periprava
…in paradisurile fiscale sunt peste 1000 miliarde de euro furate din cocioc…beneficiarii conturilor sunt doar politicieni si lucratori in servicii…avem cei mai bogati oameni in numerar…de pe planeta…toti, bugetari!…
N-a fost degeaba brancardier scolitul ăsta!
Tipic usreisme, plângeri penale pentru aburirea căscăilor!
Jos cu mafia psd-ista care a spoliat România zeci și zeci de ani !
Nu ies din politica pana nu va cresc pensiile!ai uitat golane?!?
– un tradator nenorocit
Bre unchiule, cumnatii mei si cu mine am dori datele de contact ale ventuzei blondale pt.anumite prestatii ante si post avocatura. De fapt, fara avocatura c-am inteles ca n-are carte.
ANI e pentru unii muma si pentru altii ciuma. Pana cand, ma, pana cand???
– MARCELINO! ȚI-A PLĂCUT LA BĂI FATO?
Europa liberă a publicat stenogramele DIICOT ale unor discuții dintre interlopul Marian Bejan și avocata Laura Vicol:
Marian Bejan: Dacă eu te sun pe tine că mi-e și mie dor de tine… Băi fato, mă asculți?!
Laura Vicol: Te vorbesc frumos…
Marian Bejan: Băi, fato?! Tu vorbești acuma când vreau io, nu când vrei tu!
Laura Vicol: Haide! Vorbim pe whatsapp sau pe telegram. Pa!
In conditiile de azi numai poporul isi mai poate face dreptate,la cata hotie,parsivenie,increngaturj mafiote exista!cangrena masiva!
Redactia, poate ne scutiti totusi de obscenitati de-astea, cu t.arfa clanurilor tziganesti alaturi de ilustrul prremier Ciulacu ot Buzeu.
Dragnea este pui mic pe lângă Ciolacu. Si pe asta TREBUIE să-l trimită în fata completului de judecata si judecat PE PROBE corect.
Ha, ha! Vrem să videm prinsă în declarația covrigul’i tuati beneficiile (șpăji, comisiuane, peșcheșur’) primite pintru a fi impozitate di căt’ă ANAF! Ș-ale Plavannul’i!…
In sfarsit!
Daca nu intelege sa plece, tare mi-e teama ca se decid masuri de eliminare mai nasoale pentru el. Sau el credea ca multimea glumeste. Si el si Iohannis ocupa ilegal posturi.
Jos hotii, tradatorii si spoliatorii tarii!
…covrilacu puskerie???…hm!…nu ar fi rău!