Va amintiți desigur de sintagma „regim neocomunist” apărută imediat după Revoluție. Aceasta pleca de la faptul că în noua conducere a țării se aflau oameni cu vechi state de serviciu în sistemul politic comunist. Acuzația, foarte agresiv promovată, era directă: cei ce au slujit regimul comunist, indiferent de faptele lor concrete, nu pot fi constructorii noii democrații.
Marea figură a disidenței anti-comuniste din Polonia, Adam Michnik, avertiza atunci că ne aflam pe drumul transformării opoziției democratice într-o sectă religioasă. Ca prim-ministru, care, personal, nu avusesem niciun fel de funcție politică în PCR, credeam că înainte de orice aveam datoria să nu las să se declanșeze haosul în funcționarea economiei și a statului. Mai apoi să declanșez reforma spre instituționalizarea democrației și a economiei de piață. Democrația, credeam atunci ca și acum, nu înseamnă să agiți sentimente ci să construiești un cadru de viață în libertate.
În democrație, să fii om politic este o vocație întru servirea interesului public. Cum zicea Constantin Noica: „ Măreția omului e Cuvântul de după faptă ”. Cu atât mai mult în cazul omului politic. Neocomunismul s-a manifestat, desigur, în acele timpuri. Un exemplu important a fost revenirea la dreptul Securității de a se amesteca în viața politică după înființarea SRI în martie 1990. Atunci însă, mulți dintre cei ce acuzau necontenit regimul zis neocomunist, n-au avut nimic de contestat. Arhivele Securității, cel mai eficace instrument de șantaj în politică și nu numai, au rămas exact pe aceleași mâini.
Iar 25 de ani mai târziu, ne-am trezit cu protocoalele secrete inițiate și impuse de SRI în sistemul de justiție. Legea CNSAS a legitimat confuzia din societate. Linia de separare între lucrător sau colaborator al Securității și poliție politică este atât de neclară încât legea însăși nu a servit la o reală clarificare. Poate cel mai evident exemplu îl constituie statutul foarte cumsecade și de neatins avut de generalul Pleșiță, unealtă credincioasă a persecuțiilor criminale împotriva unor adversari ai lui Ceaușescu din diaspora și nicicând deranjat cu ceva până la sfârșitul vieții.
Au fost extrem de puțini români care au avut curajul să se ridice împotriva stărilor de lucruri din România ceaușistă, îndeosebi în anii ‘80, când ele alunecau vizibil spre neo-stalinism. Cât s-a vorbit după Revoluție despre Iuliu Filip? Cât s-a scris despre Marin Nițescu, care în a sa carte „ Dialectica puterii ” scria în 1975 și relua în 1988: „ Șeful partidului însuși poate comite erori și greșeli(fapt care întotdeauna se constată prea târziu), dar Partidul- niciodată. Autoritatea lui trebuie apărată, ca un sanctuar, de orice întinare”. A murit în 1989.
Astăzi aflăm despre faptele procurorului Augustin Lazăr. Dumnealui nu crede necesar nici acum să se întrebe dacă putea face altceva decât să se opună liberării pe deplin legale a lui Iuliu Filip. Dacă n-a făcut-o nu avem decât o singură explicație. A executat ordinul de a nu-l libera. Eram în anii aceia când se înăsprea dictatura personală a lui Ceaușescu. Augustin Lazăr nu a servit legea ci regimul. Ce risca dacă propunea liberarea lui Iuliu Filip? În niciun caz nu cât a riscat Filip când a criticat deschis aberațiile unor proiecte zise economice. Și iată așa se scrie istoria: Iuliu Filip aproape uitat iar Augustin Lazăr procuror general al României. Apărat, între alții, chiar de Partidul Național Liberal!
Există însă răspuns la întrebarea: cum serveai țara iar nu regimul comunist. Un lucru e perfect limpede. În tot ceea ce a fost dezvoltarea țării sub comuniști, a rostului României în lume după instalarea comunismului, s-a aflat contribuția unor oameni cu cel mai înalt nivel profesional, cu autentice sentimente patriotice, care , în realitate, nu au fost servitorii regimului ci pur și simplu și-au făcut datoria. În memoriile mele „ Despre pasiune în vremuri de libertate ” am povestit despre uriașe personalități precum Dorin Pavel, Dumitru Dumitrescu, Alexandru Diacon, profesorii mei, sau despre conducători ai unor sectoare ale societății precum Ion Pățan (Finanțe), Gheorghe Caranfil (industrie) și Sever Georgescu (Justiție) cu care am avut onoarea să colaborez. I-am numit înalți servitori ai statului. Prin profesionalismul și patriotismul lor ei au făcut bine iar nu rău.
Cum se privește din lumea mare democratică la ce se petrece în țara noastră? Pentru că, desigur, e important să avem o călăuză în drumul spre un stat deplin democratic. Recent Manfred Weber, poate viitorul președinte al Comisiei Europene, a ieșit apăsat în sprijinul unui înalt magistrat român cerând nici mai mult nici mai puțin ca în România să fie încălcată independența justiției. Doamna înalt magistrat este implicată direct în grave erori judiciare plecate din mizerabile abuzuri săvârșite sub conducerea sa ca și în înfricoșătoarele protocoale secrete SRI- justiție prin care într-adevăr magistrații deveneau unelte ale SRI împotriva unor cetățeni desemnați de SRI să fie condamnați de judecători. Sunt convins că la începuturile democrației după 1989, sub acuze de neocomunism, nu era posibil așa ceva. Am găsit o puternică întrebare a lui Orhan Pamuk, premiu Nobel pentru literatură: „Vom ajunge oare la concluzia că democrația, libertatea și drepturile omului nu contează, că tot ceea ce Vestul vrea este ca restul lumii să-l imite precum maimuțele? ”. Nu aș fi de acord că întrebarea e retorică. Dar e necesară.
La urma urmelor cum mai e democrația la noi? Neîmplinită, efemeră, sub asediu? Zilele acestea pare că un fel de neocomunism se normalizează.
de acord cu ce zice petrica – totusi, mai usor cu komunistii/neocomunistii din partea lui, fiul unuia adus de tancurile sovietice-conform sintagmei des utilizate
de acord cu ce zice petrica – totusi, mai usor cu komunistii/neocomunistii din partea lui, fiul unuia adus de tancurile sovietice etc. etc -conform sintagmei des utilizate
Milioane de angajați s-au trezit după anul 2000, cu marea privatizare „cupoane”, ofițerii marinarului, de pa nave au fost numiți manageri pe uscat, pentru transferul mostemirilor comuniste, investitii de peste o sută de ani, la fier vechi!Fără bani de partid(cotizații), managerii, cereau mită beneficiarilor si cu medode de bisnitari, au făcut totul pentru a compromite colegii! Azi au un singur interes, oamenii a căror viață a fost distrusa, trebuie să dispara si cu resurse din mafia cămătarii țării, au suficienți bani si putere pentru slugile cu grade angajate în producția de exterminare, plati mosteniri, terenuri si afaceri imobiliare.demolari case cumpărate vântul și asociații!