Noroc cu soacra! Cum le mai învârte Chirica

Fostul contracandidat al primarului Mihai Chirica la Primăria Iaşi îi solicită explicaţii edilului, după ce, în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora primarul Iaşiului şi-ar fi cumpărat încă o casă. Chirica spune că nu e o locuinţă nouă şi că stă într-o casă ale cărei rate le achită… soacra.

”Domnul Chirica este dator ieşenilor să ofere imediat explicaţii după ce presa a relatat că acesta şi-a mai achiziţionat o casă într-un cartier de lux al Iaşului. Asta la nici două luni de la scandalul când s-a aflat că a mai achiziţionat o altă proprietate de 250.000 de euro pe numele copilului de 11 luni, pe lângă alte trei proprietăţi evaluate fiecare la peste 250.000 euro dobândite ori prin donaţii suspecte, ori aparţinând rudelor care habar nu aveau de ele. Nu poţi să vânturi un sfert de milion de euro la fiecare trei luni, fiind totuşi funcţionar public, iar opinia publică să accepte că totul este normal şi nu s-a întâmplat nimic ieşit din comun. Aşa ceva nu este normal nicăieri în lume”, a afirmat deputatul PNL, Marius Bodea.

În opinia lui Bodea, ”ofensiva imobiliară a primarului Chirica nu poate fi explicată decât prin activităţi netransparente”, iar acest lucru ”are efecte directe asupra calităţii actului administrativ”.

”Toată această îmbogăţire a primarului Chirica s-a realizat folosindu-se de funcţia sa de primar. În paralel, oraşul este sufocat de delăsare, iar banale reabilitări de străzi, executate de cei apropiaţi de primar, care în mod normal ar dura câteva luni, se lungesc la peste trei ani, aducându-ne la disperare. Primul lucru ce trebuie să îl facă domnul primar acum este să explice cu pixul în mână cum a reuşit asemenea înavuţire. Poziţia pe care o ocupă înseamnă în primul rând transparenţă”, mai afirmă liderul filialei municipale PNL Iaşi, Marius Bodea.

Primarul Iaşului susţine că nu şi-a cumpărat o locuinţă nouă, ci doar s-a mutat în casa în care trebuia, de fapt, să stea, dar care până acum ar fi fost în reparaţii. Chirica a explicat faptul că locuieşte într-o casă ale cărei rate le plăteşte direct la dezvoltator chiar soacra sa.

„Povestea cu „cea de-a cincea vilă” este complet falsă, ca și cu a patra, a treia, a doua etc. În prezent locuiesc într-o jumătate de casă duplex care aparține unei persoane juridice, de la care se cumpără în rate anuale imobilul, urmând ca trecerea în proprietate să se facă după plata ultimei rate. Imobilul are plățile la zi, iar toate lucrările de reparații sunt plătite separat pe baza de contract și situații de lucrări! Între casa în care am locuit până de curând și acest din urmă imobil nu este nicio relație de proprietate. Ambele aparțin aceluiași proprietar, o persoană juridică, iar în imobilul anterior s-a locuit până la finalizarea reparațiilor din actualul imobil, plătindu-se rate și pe perioada lucrărilor, cheltuieli de întreținere și lucrările executate! Conform contractului cu persoana juridică respectivă, contract care este o promisiune de vânzare în viitor cu plata în rate anuale, în perioada cât s-au executat lucrări de reparații la imobilul în care ne-am mutat recent, persoana juridică a trebuit să asigure un spațiu de locuit similar. În toată această perioadă au fost plătite rate pentru imobilul aflat în reparații. Mai mult, aceste reparații au făcut obiectul unui contract suplimentar față de valoarea imobilului care este plătit în rate și s-au achitat costurile de întreținere pentru imobilul în care s-a locuit. În fine, nu există nicio relație contractuală între mine și actualul proprietar, vânzarea în rate se face către doamna Maria Popa, mama soției mele, care va deveni și proprietar după plata ultimei rate! În altă ordine de idei, nu au fost solicitate documente aferente acestor contracte de către niciuna dintre instituțiile abilitate ale statului, aceasta fiind o altă mare minciună lansată de domnul Gabriel Gachi. Iată de ce consider că sunt supus în continuare la un linșaj mediatic, în mod sigur coordonat din interiorul conducerii PSD Iași împreună cu oponentul personal din PNL Iași, respectiv Marius Bodea!”, se arată într-un comunicat transmis de către Mihai Chirica.

În prima jumătate a lunii iunie, primarul Mihai Chirica a fost din nou în centrul unui scandal imobiliar, când a trebuit să explice cum fiul său în vârstă de un an are, pe numele lui, o casă în valoare de 250.000 de euro. Edilul a trecut locuinţa în declaraţia de avere şi spune că banii sunt din partea familiei, iar copilul a fost reprezentat la notar de bunică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

3 Comentarii

  1. Inca un exemplu elocvent ca DNA nu ancheteaza primarii rezistenti. Sa traiti bine!

  2. Puscarie scrie pe Chirica,destul de citet,dar DNA nu mai e ce a fost!

  3. Nu intamplator era unul din furibunzii critici ai lui Dragnea, era unul din acoperitii psd. Securistii sunt invulnerabili la dna, nu dau nici o socoteala nimanui. Cui sa dea? Lor insile?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.