Nou tratament împotriva bolii Alzheimer

Un nou pas important în lupta cu boala Alzheimer a fost făcut. O echipă internațională de oameni de știință a anunțat identificarea unui nou medicament care nu numai că ameliorează simptomele degenerării creierului, dar și crește speranța de viață, potrivit Science Daily.

Studiul efectuat timp de patru ani de oamenii de știință de la Medical Research Council din Marea Britanie, publicat în Journal of Clinical Investigation (n.r – Revista investigațiilor clinice), a fost condus de profesorul Andrew Tobin, care a lucrat împreună cu alți cercetători din Australia. „Studiul arată că moleculele din medicament pot ajuta la recuperarea memoriei și pot încetini dezvoltarea bolii neurodegenerative, astfel încât ar putea fi un posibil medicament împotriva bolii Alzheimer. Am folosit șoareci ale căror celule nervoase mureau, exact așa cum se întâmplă la oameni în cazul bolii Alzheimer. Proiectul s-a axat pe o anumită proteină din creier, care se presupune că este implicată în dezvoltarea acestei boli și care ar putea fi posbila țintă a noului medicament“, spune Tobin. Oamenii de știință au tratat șoarecii cu o nouă clasă de medicamente și au aflat că acestea ameliorează simptomele de degenerare a creierului, dar au crescut speranța de viață a șoarecilor bolnavi în fază terminală.

Avansarea bolii ar putea fi încetinită

Medicamente care activează receptorul acestei proteine în creier au mai fost testate cu succes în trecut în alte procese clinice. Dar pacienții au avut numeroase efecte secundare. Acest nou medicament este mai selectiv și nu cauzează efecte secundare, cel puțin în studiul pe șoareci, spun cercetătorii, care apreciază munca lor ca fiind un pas important în lupta cu boala Alzheimer, mai ales că, în prezent, opțiunile de tratament al acestei afecțiuni sunt foarte limitate: nu există terapii pentru vindecarea sau stagnarea bolii, iar tratamentele actuale se focalizează pe ameliorarea unora dintre simptome, în timp ce noul medicament ar încetini progresul bolii și ar extinde speranța de viață.

„Studiul arată că moleculele din medicament pot ajuta la recuperarea memoriei și pot încetini dezvoltarea bolii neurodegenerative, astfel încât ar putea fi un posibil medicament împotriva bolii Alzheimer.“
Prof. Andrew Tobin

Luteina păstrează mintea tânără

Un alt studiu, efectuat de data aceasta de cercetători americani, stabilește că un pigment din verdețuri ajută la păstrarea memoriei, abilităților și cunoștințelor pe care oamenii în vârstă le-au căpătat pe parcursul vieții. Studiul a fost publicat în revista Frontiers in Aging Neuroscience (n.r. – Frontiere în neuroștiința privind îmbătrânirea). „Luteina este unul dintre pigmenții din plante pe care oamenii îl capătă prin dietă, mâncând verdețuri, legume crucifere (broccoli, varză, conopidă etc.) sau albuș“, spune Marta Zarmroziewicz, care a condus studiul la Universitatea din Illinois împreună cu profesorul Aron Barbey. „Studii mai vechi au descoperit că luteina are legătură cu performanța cognitivă de-a lungul vieții, dar studiul nostru arată că luteina acumulată în materia cenușie din creier ajută la păstrarea cunoștințelor acumulate în viață“, spune Marta Zarmroziewicz.

Se știe legătura, dar nu și cauza

Studiul a supravegheat 122 de voluntari sănătoși cu vârste între 65 și 75 de ani, care au rezolvat probleme de matematică la nivel de cultură generală. Cercetătorii le-au recoltat și probe de sânge pentru a determina nivelul de luteină. Oamenii de știință au constatat că voluntarii care au avut nivelul de luteină mai mare în sânge au răspuns mai bine și mai rapid la probleme. „Studiul nostru nu a stabilit cauza, ci doar legătura“, a conchis Marta Zarmroziewicz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Andreea Tudorica 346 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.