Nouă alertă în zona euro: Franţa poate intra în recesiune în 2013

Franţa se pregăteşte să înfrunte recesiunea în 2013, o situaţie preconizată chiar de către preşedintele Francois Hollande, într-un interviu recent pentru Le Monde. “Se poate să avem şi scenariul negru, cel al recesiunii”, a declarat Hollande. Pesa franceză de stânga citează analişti care vorbesc, în primul rând, de o creştere a şomajului la niveluri fără […]

Franţa se pregăteşte să înfrunte recesiunea în 2013, o situaţie preconizată chiar de către preşedintele Francois Hollande, într-un interviu recent pentru Le Monde. “Se poate să avem şi scenariul negru, cel al recesiunii”, a declarat Hollande. Pesa franceză de stânga citează analişti care vorbesc, în primul rând, de o creştere a şomajului la niveluri fără […]

Franţa se pregăteşte să înfrunte recesiunea în 2013, o situaţie preconizată chiar de către preşedintele Francois Hollande, într-un interviu recent pentru Le Monde. “Se poate să avem şi scenariul negru, cel al recesiunii”, a declarat Hollande.

Pesa franceză de stânga citează analişti care vorbesc, în primul rând, de o creştere a şomajului la niveluri fără precedent în Franţa. Sursa problemelor este Pactul fiscal conceput de fostul preşedinte Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel, care obligă Franţa să-şi limiteze deficitul bugetar la 3% din PIB în 2013. Acest lucru este aproape imposibil, iar Parisul va fi pus in situaţia declanşării actiunilor punitive ale Comisiei Europene, la care se vor adăuga şi reacţiile negative ale pieţelor. Deja Standard & Poor’s şi Moody’s au coborât ratingul Franţei, care riscă să se împrumute la preţuri mai mari, sporindu-şi datoria publică.

Pentru a respecta reducerea deficitului bugetar, Francois Hollande şi guvernul socialist au prevăzut reduceri ale cheltuielilor de 10 miliarde de euro şi colectarea a 20 de miliarde de euro în taxe, peste ceea ce fiscul a reuşit să facă până acum. Această ajustare bugetară este echivalenta cu 1,5% din PIB. Cum creşterea economică în 2013 este estimată la 0,8% din PIB, se preconizează o recesiune de 0,7%.

Economişti citaţi de revista Mariane se îndoiesc că pactul de creştere propus de Hollande pentru a îndulci pilula amară a Pactului Fiscal va duce la o creştere suplimentară a economiei franceze. Dimpotrivă, ei estimează că vor creşte şi mai mult cheltuielile statului, din cauza creşterii şomajului şi a cheltuielilor asociate acestui fenomen. Se vor reduce, pe de altă parte, sumele încasate prin impozitare, iar atingerea unui deficit de 3% din PIB va fi ratată.

“Acest obiectiv, trebuie să reamintim, nu este decât prima treapta a unei scări “virtuoase” care ar trebui să conduca la echilibru bugetar până în 2017. Această primă treaptă fiind ratată, următoarele vor fi şi mai înalte şi va fi din ce în ce mai penibil să le urcam”, scrie Marianne.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.