Noul an a început cu fascinante întâlniri teatrale

Seri de poveste, într-un spectacol-concert extraordinar, pe Scena Mare a Naţionalului bucureştean

MAGIC NAŢIONAL, spectacolul care a ridicat în picioare Sala Mare a Naţionalului bucureştean, la sfârşitul anului 2015, când a fost prezentat în premieră, revine în scenă cu două reprezentaţii în această lună: duminică 17 ianuarie, la ora 19.30, şi sâmbătă 23 ianuarie, de la ora 20.00!

Ion Caramitru, creatorul spectacolului Magic Naţional

Lari Giorgescu în Magic Naţional

Actorii cântă şi dansează pe scena mare a Teatrului Naţional din Bucureşti! 12 îndrăgiţi actori vin să vă surprindă cu talentul lor, în ipostaze inedite, într-un concert extraordinar. Ion Caramitru, Medeea Marinescu, Marius Manole, Tania Popa, Istvan Teglas, Anca Sigartău, Lari Giorgescu, Aylin Cadîr, Eduard Adam, Florin Călbăjos, Emilian Mârnea şi Petre Ancuţa sunt protagoniştii acestor seri speciale. Cei care le ţin isonul, încingând împreună atmosfera pe scena mare, sunt: Emy Drăgoi, muzicianul-lăutar supranumit în Franţa… “Regele jazzului la acordeon”, 3D Pro’ect, Jazz Hot Club Romania şi Lucian Maxim, familiar în lumea teatrului, un adevărat vrăjitor al tobelor, dar şi al unor instrumente mai rar întâlnite, cu care vă va surprinde în acest Magic Naţional.

Micuţa zână care deschide alături de Ion Caramitru Magic Naţional

Regia lui Ion Caramitru învăluie într-un joc tandru de umbre şi lumini un periplu muzical alert, de o fluenţă extraordinară, care îndeamnă deopotrivă la meditaţie şi la voie bună.

De la contrabas şi pian până la vioara cea mai mică, “scenografia” acestui concert îmbracă scena mare, într-o seară specială, a autografelor cu un relief aparte, aduse în scenă prin tonalităţi calde şi ritmicităţi alerte.

La Naţional, se cântă şi se dansează

Aplauze furtunoase pentru Magic Naţional

Se grăieşte româneşte, se rosteşte şi franţuzeşte, şi englezeşte, şi ruseşte, se dansează şi se cântă cu foc, de la şansonetă şi jazz la cântecul popular, şi toate la un loc vă vor da ghes să petreceţi, ca într-o capitală europeană modernă, în sala cea mare şi nouă a Naţionalului, un Magic început de an 2016!

Matei Vişniec susţine o conferinţă incitantă despre teatru şi jurnalism, la TNB

Dramaturgul şi jurnalistul Matei Vişniec

Duminică 17 ianuarie, la ora 11.00, scriitorul Matei Vişniec susţinela Sala Atelier conferinţa intitulată Teatru şi jurnalism (influenţe reciproce).

“E greu să fii scriitor şi jurnalist în acelaşi timp. În ce mă priveşte, în orice caz, mie îmi este din ce în ce mai greu. Luate separat, ambele meserii sunt extraordinare. Când sunt exercitate împreună, ele încep să se bată cap în cap, se ciocnesc chiar cu o violenţă surprinzătoare.

Literatura te trage oarecum în sus, spre înălţimi, spre tot ce e sublim în om. Jurnalismul, dimpotrivă, mai ales când e practicat zi cu zi, te izbeşte de pământ, de realitate, de actualitate. Literatura îţi dă o speranţă, te ajută să explorezi omul în zonele sale de puritate, de mister cosmic. Jurnalismul te obligă să descoperi mizeria realităţii, lipsa de speranţă reală în viitor, faptul că oamenii comit la nesfârşit aceleaşi greşeli istorice şi rămân mereu la fel de odioşi.

Literatura înseamnă şi poezie, foame de nuanţe, încoronare a omului ca o reuşită a vieţii, poate a întregului univers. Jurnalismul vine să-ţi pună zilnic în faţă acel buletin de ştiri care nu este altceva decât o listă de orori – ultima listă de orori comise de om pe planetă. Explorat de scriitor, omul este o fiinţă cu potenţialităţi infinite. Prezentat de jurnalist, omul rămâne veşnic aceeaşi brută incapabilă să renunţe la violenţă şi la satisfacerea poftelor sale imediate.

Cele două meserii sunt în acelaşi timp fascinante şi necesare, dar atunci când se reunesc în aceeaşi fiinţă, ele încep oarecum să nu mai aibă încredere una în alta. Scriitorul începe să nu mai aibă încredere în om pentru că imaginea despre om prezentată de jurnalist este catastrofală. Iar jurnalistul începe să nu mai aibă încredere în scriitor pentru că tot ceea ce imaginează acesta în jurul omului este contrazis de realitate.

Imaginea omului, aşa cum emană ea din literatura universală, este una în general eroică: omul sfidează zeii, se luptă pentru o idee, rezistă împotriva curentului, visează la perfecţiune, crede în progres şi în sensul sacrificiului… Chiar şi la cei mai pesimişti autori pentru care omul este un veşnic prizonier al societăţii sau al istoriei, există o lumină care răzbate tocmai din capacitatea scriitorului de a denunţa dilemele existenţiale ale fiinţei umane.

Imaginea omului, aşa cum emană din demersul jurnalistic, este una total regresivă, şi conţine lista flagelurilor care afectează astăzi planeta: conflicte interminabile, războaie civile, epurări etnice, masacre, dictaturi sinistre, terorism, integrism, extremism, trafic de droguri, prostituţie, turism sexual, industrie pornografică, mafii şi reţele mafiote, imigraţie clandestină, exploatarea copiilor, poluare şi dezastru ecologic, foamete în emisfera sudică şi societate de consum delirantă în emisfera nordică, etc. etc. etc…

Dacă într-o bună zi nişte extratereştri ar veni şi ar încerca să înţeleagă omul folosind ca materie numai literatura care s-a scris timp de trei mii de ani, demersul lor ar fi infinit ca şi plăcerea de a descoperi milioanele de straturi ale psihologiei umane. Dacă aceiaşi extratereştri ar folosi ca materie numai ce s-a scris în ziare şi numai informaţiile de tip jurnalistic, ei ar avea imediat impresia că omul şi istoria sa sunt un caz clinic, un fel de fundătură în vasta aventură a vieţii.

Când sunt faţă în faţă, jurnalistul şi scriitorul îşi mai reproşează ceva: şi anume că se îmbată cu apă rece şi se lasă manipulaţi în demersul lor. Şi ce dacă ai reuşit, în scrierile tale, să surprinzi contradicţiile insuportabile ale omului – îl întreabă jurnalistul pe scriitor – omul nu devine în niciun caz mai bun, literatura nu dărâmă nicio dictatură şi nu rezolvă niciun conflict. Şi ce dacă ai reuşit, prin informaţiile tale, să demaşti prostia, răul şi cruzimea – îl întreabă scriitorul pe jurnalist – nimeni nu ţine cont de adevărurile tale, niciun om politic nu îşi părăseşte locul cuprins de remuşcări, niciun judecător nu începe să ancheteze imediat pe marginea celor demascate de tine.

Învinşi, dezabuzaţi, descurajaţi, cei doi, scriitorul şi jurnalistul, stau câteodată la aceeaşi masă, cu un singur pahar de bere în faţă, şi privesc în gol. Cineva îşi bate joc de noi, spun ei. Ştiu cine îşi bate joc de mine, spune scriitorul, de mine îşi bate joc omul, omul în general, omul care scapă mereu oricărei definiţii, omul care are prea multe contradicţii şi ambiguităţi pentru a accepta un portret definitiv. Dacă o maşină ar avea tot atâtea contradicţii câte are fiinţa umană, n-ar fi în niciun caz capabilă să funcţioneze, ar începe să scoată fum, să-şi scuipe articulaţiile şi ar termina prin a exploda.

Şi eu ştiu cine îşi bate joc de mine, spune jurnalistul. De mine îşi bate joc omul politic, omul politic în general, cel care mă manipulează cu tot cu informaţia mea. Nu am dovezi, dar ştiu că în fiecare seară toţi oamenii politici din lume se întâlnesc şi fac bilanţul zilei: am reuşit, se întreabă ei, să-i facem şi astăzi pe ziarişti să scrie numai despre noi, să-i facem pe oameni să se gândească numai la noi şi să ne ofere tot timpul lor, să-şi umple creierul cu imaginea noastră, cu discursurile noastre, cu disputele noastre şi chiar cu cancanurile legate de viaţa noastră? Iar răspunsul este, de fiecare dată DA.

Acest tip de dialog între scriitor şi jurnalist este urmat în general de un lung moment de tăcere. După care scriitorul îi spune jurnalistului: ai grijă, vezi că începi să cazi în ficţiune…”, se destăinuie Matei Vişniec.

Scriitorul s-a născut pe 29 ianuarie 1956 în Bucovina, la Rădăuţi, oraş fabulos tăiat în două (cu tot cu cimitir) de o cale ferată care reprezintă pentru autor axa de simetrie a universului. Mama, Minodora, a fost educatoare, tatăl, Ioan, a fost funcţionar.

A debutat cu poezie în clasa a patra când a versificat o fabulă de La Fontaine. Ulterior a descoperit în literatură un spaţiu de libertate şi s-a hrănit cu pagini din Kafka, Dostoievski, Camus, Poe, Hemingway, Oscar Wilde, Nichita Stănescu şi mulţi alţi scriitori nealteraţi de realismul socialist. I-au plăcut foarte mult suprarealiştii, dadaiştii, povestirile fantastice, teatrul absurdului şi al grotescului, poezia onirică şi chiar teatrul realist anglo-saxon, pe scurt, aproape totul cu excepţia literaturii „oficiale” din anii comunismului.

Matei Vişniec, un dramaturg crucificat între două lumi

A studiat la Bucureşti filosofia şi a devenit foarte activ în sânul generaţiei ’80, fiind membru fondator al Cenaclului de luni. Crede în rezistenţa culturală şi în capacitatea literaturii de a demola totalitarismul. Crede mai cu seamă că teatrul şi poezia pot denunţa manipularea omului prin „marile idei”, precum şi spălarea creierelor prin discursurile ideologice.

Înainte de 1987 s-a afirmat în România prin poezia sa epurată, lucidă, scrisă cu acid. Începând din 1977, scrie piese de teatru care circulă masiv în mediul literar, dar care sunt interzise pe scenele profesioniste.

În septembrie 1987 părăseşte România, ajunge în Franţa, unde cere azil politic, începe să scrie în limba franceză, lucrează la BBC la Londra, iar din 1990 este jurnalist la Radio France Internationale. Devine cetăţean francez în 1993, dar îşi păstrează şi cetăţenia română, ceea ce îi permite să construiască neîncetat punţi culturale în cele două ţări, între Estul şi Vestul Europei, între două limbi, două culturi şi două sensibilităţi. Din 1987, de când trăieşte în Franţa, piesele sale au traversat frontierele şi numele său s-a aflat pe afişe în aproximativ 40 de ţări. Matei Vişniec este unul dintre autorii cei mai jucaţi la Festivalul de Teatru de la Avignon (off).

El este însă şi autorul unei proze pe care unii critici o consideră atipică. Un prim roman, Cafeneaua Pas-Parol, scris în 1983, nu a văzut lumina tiparului decât după căderea comunismului. Sindromul de panică în oraşul luminilor a fost unul dintre cele mai apreciate romane ale anului 2009 şi a primit premiul revistei Observator Cultural. Negustorul de începuturi de roman (apărut în 2014 la Cartea Românească) a fost distins cu Premiul „Augustin Frăţilă”. În 2009 i s-a decernat PREMIUL EUROPEAN al Societăţii Autorilor şi Compozitorilor Dramatici din Franţa.

În România, cărţile sale au fost recompensate cu numeroase premii printre care Premiul Academiei Române şi, în mai multe rânduri, Premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor (cel mai recent chiar în 2015, pentru volumul de teatru Omul din care a fost extras răul).

Apariţii editoriale recente în România: Editura Cartea Românească – Păianjenul în rană (teatru), Groapa din tavan (teatru), Omul pubelă & femeia ca un câmp de luptă (teatru), 2007; Cafeneaua pas-parol (roman) 2008; Sindromul de panică în oraşul luminilor (roman) 2009; Domnul K eliberat (roman) 2010; La masă cu Marx (poezie), 2011; Dezordinea preventivă (roman), 2012; Cabaretul cuvintelor (teatru), 2013; Negustorul de începuturi de roman (roman), Omul din care a fost extras răul (teatru), 2014.

La Editura Paralela 45 au apărut Oraşul cu un singur locuitor (antologie de poezie), Mansardă la Paris cu vedere spre moarte (teatru), 2005; Omul cu o singură aripă (teatru), 2006; Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal (teatru), 2007; Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu (teatru), Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt & Femeia ţintă şi cei zece amanţi (teatru) 2008; Occident Express & Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre (teatru), 2009; Omul din cerc (antologie de teatru scurt), 2011. La Editura Humanitas: Maşinăria Cehov & Despre fragilitatea pescăruşilor împăiaţi (teatru) 2008; Procesul comunismului prin teatru (trei piese cu subiect politic, 2010); Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză (proză-teatru poetic), 2011.

Piesele şi romanele sale au fost traduse şi publicate în Marea Britanie, Spania, Italia, Germania, Grecia, Bulgaria, Rusia, Turcia, Brazilia, Iran, Maroc.

Vanilla Skype, la Teatrul ACT

Marius Manole în Vanilla Skype

După o serie de spectacole de teatru care au făcut istorie în ultimii ani, Teatrul Act propune un nou eveniment teatral, în co-producţie cu Asociaţia T.E.T.A. – Vanilla Skype – o incursiune în fascinaţia poveştilor contemporane.

Vanilla Skype e o poveste-mozaic despre uriaşa putere a naraţiunii şi despre completa neputinţă a naratorului. O neputinţă care, paradoxal, poate fi o mare bucurie. Patru actori stau de vorbă, via Internet, cu psihoterapeutul lor, plecat la un congres. Doi muncitori sunt într-o eternă pauză, joacă table şi cărţi, mănâncă, beau bere, desfăcând în bucăţele “gramatica” lumii şi a existenţei. Un detectiv din filmele anilor ’40 nu mai înţelege nimic, deşi totul părea clar de la bun început. Patru actori merg la un casting. “Realităţile” tuturor se topesc, povestea spusă se amestecă lent cu cea gândită, în aşa fel încât personajele aproape că nu mai contează. Din ele izvorăsc poveşti care plecă în lume, fiecare cu viaţa şi puterile sale nebănuite.

Medeea Marinescu în Vanilla Skype

Această producţie reuneşte 3 generaţii de actori şi aduce în peisajul cultural bucureştean o distribuţie care se bucură de participarea unora dintre cei mai importanţi actori de pe scena teatrală autohtonă – Marcel Iureş, Marius Manole, Medeea Marinescu, Andi Vasluianu şi Vlad Zamfirescu cărora li se alătură mai tinerii Alexandru Ion, Mircea Postelnicu şi Vladimir Purdel.

Textul spectacolului, scris de Cătălin Ştefanescu, este gândit special pentru actorii din distribuţie, marcând astfel un aspect neglijat în cultura teatrală românească din prezent – strânsa colaborare dintre dramaturg şi actori.

Echipa spectacolului dă astfel o formă artistică unei colaborări începute în urmă cu aproape 10 ani – în cadrul Festivalului Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis, festival ce a găzduit la cea de-a X-a ediţie premiera absolută a spectacolului Vanilla Skype, în faţa unui public de peste 500 de spectatori.

Andi Vasluianu în Vanilla Skype

În atmosfera teatrală din România, Vanilla Skype e un proiect care reuneşte, din punct de vedere estetic, două direcţii aparent incompatibile. Pe de o parte, caracterul viu, experimental, al teatrului independent, pe de altă parte, experienţa şi valoarea actorilor care joacă şi pe scena teatrelor de repertoriu.

Regia: Cătălin Ştefănescu

Foto-video: Alex Iureş. Grafica: Ionuţ Gavrilă

Spectacolul poate fi vizionat sâmbătă 16 ianuarie, la ora 18.00, şi duminică 17 ianuarie, la ora 16.00.

Matei Vişniec, în dialog cu publicul prezent la “Cabaretul cuvintelor”

Cabaretul cuvintelor la Teatrul Naţional din Iaşi

Cabaretul cuvintelor, spectacolul a cărui premieră recentă a deschis stagiunea actuală de la Sala Mare a Teatrului Naţional ieşean, se va bucura de prezenţa în rândul spectatorilor a autorului însuşi, scriitorul Matei Vişniec, cel mai jucat dramaturg român în străinătate.

După spectacol, publicul din sală este invitat să intre într-un dialog al francheţei cu Matei Vişniec, având astfel privilegiul de a afla primele impresii ale autorului despre spectacol, de a-i adresa intrebări şi de a pătrunde în imaginarul fascinant al unui „mânuitor” al cuvintelor desăvârşit.

”Vreau să resuscitez o formulă de spectacol care, la începutul secolului trecut, făcea furori în Europa: teatrul poetic. Oameni ai scenei, scriitori, artişti plastici, muzicieni căutau şi construiau cu ardoare imagini teatrale pornind de la forţa emoţională a cuvintelor şi, mai ales, de la puterea acestora de a provoca stări prin evadarea într-un imaginar al tuturor posibilităţilor. Lumea contorsionată în care trăim pare să fi uitat acel fior al mirării în faţa lucrurilor esenţiale … Nu cred însă că e vorba de o amnezie definitivă”.

Cabaretul cuvintelor, un spectacol aproape transparent

Spectacolul-eveniment, pe un scenariu teatral după volumul omonim şi cu o construcţie regizorală aparte, ambele sub semnătura inconfundabilă a lui Ovidiu Lazăr, va avea loc pe 18 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Mare.

Cabaretul cuvintelor surprinde şi provoacă prin scenografia săvârşită cu emoţie de Andra Bădulescu, prin muzica originală compusă de Ciprian Manta şi prin distribuţia exemplar aleasă: Emil Coşeru, Roxana Mârza, Brânduşa Aciobăniţei, Andrei Sava, Petronela Grigorescu, Andreea Boboc, Radu Homiceanu, Livia Iorga, Horia Veriveş şi copiii Gabriel Anton, Antoniu Cristian Lazăr (Gopo).

După spectacol, a doua zi, pe 19 ianuarie, de la ora 18.00, în Aula Mihai Eminescu a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, va fi proiectat filmul Parisul lui Matei, un documentar produs de TVR Iaşi (Andreea Ştiliuc – realizator, Relu Tabără – imagine şi Dragoş Brehnescu – editor imagine). Proiecţia va fi urmată de o dezbatere moderată de scriitorul Matei Vişniec, alături de Ovidiu Lazăr, regizorul spectacolului Cabaretul cuvintelor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.