Noul Cod al Muncii va duce la „precarizarea” pieţei muncii din România

Într-un an, contractele de muncă vor fi cu durată determinată. Legea zilierilor transformă angajaţii în muncitori cu ziua.

Pachetul de legi care reformează relaţiile de muncă, respectiv Codul Muncii, Codul de Dialog Social şi legea zilierilor, vor duce la „precarizarea” pietei muncii din România, iar în maximum un an cei care vor dori să se angajeze nu vor mai avea la dispoziţie decât contracte pe durată determinată, este de părere avocatul specializat în legislaţia muncii, Costel Gîlcă.

El a precizat că, în timp, se va crea o discrepanţă între angajaţii cu contracte cu durată nedeterminată şi cele pe perioadă limitată. „Efectele modificării Codului Muncii în piaţă vor fi cu siguranţă negative. Nu vor face decât să precarizeze locurile de muncă şi vor crea discrepanţe între cei care au avut norocul să prindă un contract pe perioadă nedeterminată, în care angajatorul investeşte în formare profesională, şi ceilalţi, care vor avea parte doar de contracte temporare”, a explicat avocatul pentru incont.ro.

În opina acestuia, legea zilierilor este „inutilă”, pentru că nu va avea efectele dorite, şi anume reglementarea muncii din agricultură. „Legea a avut ca ţintă munca în agricultură, dar nu cred că în această zonă se va aplica legea. Va afecta, în schimb, o zonă a populaţiei care munceşte într-o zonă precară, de exemplu în construcţii. Aici există contracte de muncă pe durată determinată, care, prin aplicarea acestei legi, se vor transforma în muncă cu ziua. Salariaţii vor fi transformaţi în muncitori cu ziua”, a mai spus Costel Gîlcă.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.