Noutăţi editoriale la Editura Trei

”Două supravieţuitoare”

Povestea răscolitoare a două supravieţuitoare care au obţinut o victorie asupra timpului (anihilând o distanţă de jumătate de veac), a spaţiului (înlăturând o distanţă de jumătate de glob) şi a unui duşman similar (învingând o boală nemiloasă).

Cartea se bazează pe trăiri reale, pe documente, pe însemnări făcute în vâltoarea desfăşurării evenimentelor, având marca autenticului; dar bogata imaginaţie şi talentul literar ale autoarei îşi lasă şi ele amprenta, transmiţând un mesaj puternic, încărcat de optimism.

Claire este o fetiţă minunată, a cărei viaţă este schimbată radical la doar doi ani şi jumătate, de un diagnostic implacabil: leucemie. Dar Claire este şi preadolescenta sănătoasă, energică, veselă, isteaţă. Două persoane diferite? Aparent, da. În realitate, aceeaşi copilă, la câţiva ani după încheierea tratamentului dur şi invaziv care i-a răpit ani din viaţă, dar i-a şi redat-o, ca să se poată bucura din plin de ea.

”Fetiţa noastră, pe trotineta ei, de fapt stativul pentru i.v., din care-i picură în venă medicamentul de chimio, cu o rochiţă foarte nostimă şi o pălăriuţă plină de floricele pe cap, se tot învârte printre flori, ţinând un picior pe stativul cu roţi şi împingându-l cu celălat. Constat cu mândrie că este aproape la fel de elegantă ca şi sărbătorita, deşi pentru Claire astăzi este o zi obişnuită de tratament de cancer ca atâtea altele. Încerc chiar acum să fiu obiectivă, privind mai bine în jur. Majoritatea sunt palizi, cu feţele trase, cu ochii supţi. Asta când le vezi chipul, pentru că unii poartă măşti ca să nu-i infesteze pe ceilalţi, dar mai degrabă ca să nu se contamineze ei. Şi mulţi abia se târăsc, pe când ea? Aoleu! Ea tocmai îşi ia avânt pe trotinetă, căci mă pierdusem în contemplare, o loveşte ninţel pe negresa blondă ca paiul pe care clar că nu o place, aşa că am senzaţia că a făcut special. Nemaifiind de mâna Lindei, fetiţa nu mai prezintă niciun interes pentru Claire. Sărmana copiliţă este într-adevăr o apariţie stranie: nu numai că are cancer… asta au toţi, dar este şi albinoasă, fiind complet depigmentată. Are pielea alb brânzoasă, dar fizionomia specifică rasei ei: buzele groase, obrajii proeminenţi, nările larg desfăcute stau mărturie… Şi deodată, îmi dau seama că aici, în zonele în care circulăm noi prin clinică, nu se vorbeşte decât de copiii cu reuşită în terapie sau vindecaţi. Oare în culise, între medici şi personalul medical, care o fi tonul? Despre câte tragedii or vorbi ei, despre câţi pacienţi trataţi fără rezultat, despre câţi copilaşi ajunşi din nou, mult prea devreme, printre îngeri?”

Bunica şi nepoata

În ciuda subiectului sumbru, povestea nu este tristă, ci emană curaj, speranţă şi încredere. Romanul creşte chiar sub ochii cititorilor, născând mereu alte întrebări, care-şi vor găsi răspuns abia în paginile de final.

”Două supravieţuitoare. Noi două: nepoţica şi bunica. Atunci când voi ajunge să scriu după ultima pagină a poveştii noastre Sfârşit o să te rog să selectezi tu, mânuind mouse-ul cu degeţelele tale, aceste două cuvinte din dialogul nostru de acum, să le iei din coada cărţii şi să le pui acolo, pe prima filă, în frunte, aşa cum se cuvine unor supravieţuitoare”.

”Eroina are deschis drumul regenerării, al vieţii. Ea triumfă în înfrângere câştigând lupta cu sinele. Sinceritatea este desăvârşită, păstrând ceea ce este câştigat, pe latura construcţiei şi a unei pudori caracteriale de promiţătoare ţinută”, scria Barbu Cioculescu.

Daniela Ştefănescu a absolvit Facultatea de Limbi Germanice din Bucureşti. A lucrat ca profesor, apoi ca redactor la Editurile Creangă, Kriterion, Humanitas şi Trei.

Excelentă traducătoare de beletristică şi de cărţi umaniste. A tradus şi redactat la Editura Trei din S. Freud şi C.G. Jung. Autoarea unor repovestiri (Fr. Schiller, Wilhelm Tell), îngrijitor de ediţie (Mircea Ştefănescu, Amintirile unui dramaturg). Membră a Uniunii Scriitorilor, secţia prozatori. Dintre romanele publicate: Compoziţie la patru mâini, Intrarea oprită, Eu sper, tu speri, el (ea) speră… Este menţionată în Who’s Who în România, în Enciclopedia personalităţilor din România şi în Dicţionarul general al literaturii române.

”Urmărit”

”Subtil şi nuanţat, cu un stil seducător şi răsturnări irezistibile de situaţie”, aprecia cronicarul de la Newsweek despre Lee Child, acest maestru al suspansului. Iar cel de la The New York Times adăuga: ”Urmărit creează unul dintre cele mai reuşite personaje feminie din întreaga serie Jack Reacher”.

Jack Reacher, fost ofiţer în poliţia militară a Statelor Unite, e pus din nou în faţa unui caz complicat. Plănuind să ajungă în Virginia, în căutarea unei femei pe care nu a văzut-o niciodată, face autostopul. În maşina care se opreşte sunt doi bărbaţi şi o femeie ce pare extrem de îngrijorată. Din atitudinea lor, Reacher începe să suspecteze că ascund ceva.

”Reacher fusese poliţist militar timp de 15 ani şi apoi, aproape tot atâţia ani, trăise de capul lui şi supravieţuise în ambele faze ale vieţii lui fiind precaut, nu mai mult decât era nevoie, şi păstrându-şi mereu cele cinci simţuri în stare de alertă. Să decizi dacă să accepţi sau nu să fii luat de o maşină, depindea mai ales de miros. Simţea miros de bere? De marijuana? De whisky? Doar că în clipa aceea el nu simţea niciun miros. Nasul lui tocmai fusese spart, umflăturile şi sângele închegat îi înfundaseră căile nazale. Poate că suferise o deviaţie permanentă de sept. Părea posibil să nu mai miroasă niciodată nimic. Aşa că rămâneau vederea şi auzul.

De la pasagerul din faţă auzea tonuri neutre, niciun accent regional pronunţat, o cadenţă educată, un aer de autoritate şi experienţă executivă. Oameni de interior. Angajaţi de birou. Nu de la vârful ierarhiei, dar la o lungă distanţă de partea de jos a acesteia. Fiecare părea să aibă în jur de 45 de ani, probabil pe la jumătatea vieţii, dar trecuţi de jumătatea carierei. În termeni militari, cam ca nişte locotenent-colonei, profesionişti destoinici, dar nu superstaruri. Poate că întreaga chestie era ca să le crească un pic spiritul de aventură, aşa explicându-se de ce îl luară de la marginea drumului…. De fapt, Reacher era puţin surprins că femeia nu stătea pe locul din faţă sau chiar la volan. Femeia stătea în spatele pasagerului din faţă. Îl salută dând din cap uşor sfios. Poate puţin prudentă. Poate din cauza nasului rănit. Poate că imaginea o tulburase”.

FBI-ul lansează un apel de urmărire generală pentru că în zonă a avut loc o crimă şi o persoană a fost răpită. Oare însoţitorii de drum ai lui Reacher sunt implicaţi în această poveste? Iar fostul ofiţer din poliţia militară e doar o momeală?

Alături de Julia Sorenson, agent FBI, Reacher porneşte o anchetă pe cont propriu şi se trezeşte prins într-o conspiraţie uriaşă, în care nimic nu e ceea ce pare şi nimeni nu spune adevărul.

Versiunea cinematografică a seriei, Jack Reacher, a fost lansată în decembrie 2012, avându-l pe Tom Cruise în rolul principal.

De scriitorul Lee Child a mai apărut la aceeaşi editură, Trei, romanul Să nu te întorci niciodată. Un alt volum al său, Killing Floor, prima carte din seria Jack Reacher, s-a bucurat de un succes uriaş încă de la apariţie. Personajul lui Lee Child este un fost ofiţer din poliţia militară a armatei Statelor Unite, care cutreieră ţara având slujbe dintre cele mai ciudate şi investigând cazuri dubioase şi complicate.

”Extazul lui Gabriel”

În Extazul lui Gabriel, a doua parte a trilogiei dedicate poveştii de iubire dintre profesorul Emerson şi studenta Julianne Mitchell, Sylvain Reynard aprofundează intriga din Infernul lui Gabriel, centrând povestea pe iniţierea tinerei inocente în tainele seducţiei. Gabriel Emerson o va duce pe Julianne într-o vacanţă romantică la Florenţa, locul întâlnirii dintre Dante şi Beatrice, unde cei doi vor trăi cu ardoare extazul şi bucuria iubirii împărtăşite.

Dar, la întoarcere, fericirea le este ameninţată de intrigile unei foste studente, care riscă să distrugă atât cariera academică a lui Gabriel, cât şi aspiraţiile universitare ale lui Julianne – şi, mai presus de toate, relaţia lor.

Pentru a o păstra pe Julianne, Gabriel trebuie să se împace cu spectrele trecutului şi să sacriﬁce o parte din ﬁinţa lui pentru a o salva pe aceea care l-a salvat, la rândul ei, din capcanele autodistrugerii.

„În timp ce el o mângâia blând pe obraz, Julia se uita în ochii albaştri, tulburi, ascunşi acum de ochelari. Era atât de chipeş la costum. Nespus de sexy.

Cu un gest îndrăzneţ, trase de marginea papionului şi simţi cum i se desface mătasea între degete. Înfăşură materialul o dată pe deget, trăgându-l spre ea să-l sărute.”

„Poveştile mele preferate sunt acelea în care personajul porneşte într-o călătorie, ﬁe una într-un loc fascinant, ﬁe una personală în care se descoperă pe sine însuşi”, nota autorul Sylvain Reynard.

Sylvain Reynard a fost semiﬁnalist Goodreads Choice Awards la categoria Best Author în 2011 şi 2012. Trilogia din care face parte Extazul lui Gabriel ﬁgurează pe lista de bestselleruri New York Times şi USA Today.

”Povestea lui Hanna Yakub”

Rabee Jaber, autorul volumului Povestea lui Hanna Yakub

Povestea lui Hanna Yakub a primit în 2012 Booker International Prize pentru literatură arabă. Cartea lui Rabee Jaber e o cronică a celor doisprezece ani de temniţă şi a suferinţelor pe care Hanna Yakub le îndură în Belgrad şi în alte părţi ale Balcanilor.

O mulţime de creştini sunt masacraţi şi numai intevenţia armată a Franţei potoleşte oarecum lucrurile. Turcii sunt obligaţi să deporteze câteva sute de druzi, tocmai la marginea imperiului, la Belgrad. ”Aşa începe lunga călătorie prin Infern a eroului acestui roman, Hanna Yakub, un creştin nimerit din întâmplare în grupul druz, un Infern inventat de oameni, în faţa căruia până şi Diavolul ar păli de invidie”, scrie Ştefan Agopian.

O descriere emoţionantă a fragilităţii condiţiei umane, romanul vorbeşte, în esenţă, despre o temă universală: diversitatea religioasă şi toleranţă faţă de celălalt.

În urma războiului civil din 1860 din Munţii Libanului, mai mulţi luptători din comunitatea religioasă a druzilor sunt trimişi în exil, călătorind pe mare spre forţăreaţa Belgrad, de la hotarul Imperiului Otoman.

Hanna Yakub, un vânzător de ouă, e silit să-şi ia identitatea falsă a unui luptător druz şi e surghiunit împreună cu ceilalţi insurgenţi. Întoarcerea acasă, după un îndelung periplu, înseamnă pentru el o luptă împotriva unei noi singurătăţi alături de o soţie şi o fiică devenită matură şi străină. De data aceasta se confruntă cu un exil interior mult mai greu de suportat.

Acţiunea romannului începe în Muntenegru în 1872. ”M-am trezit în vuietul şi cutremurarea pământului. Unde mă aflu? În închisoarea din Herţegovina sau în fortăreaţa din Belgrad? Din pricina lanţurilor de fier nu mă pot ridica, dar îmi lungesc gâtul, gata să strig, fără voie, ca altădată: ouă, ouă fierte, ouăă!”

”Beirut, 1860

Aceasta este povestea lui Hanna Yakub, a soţiei sale, Helana Qostantin Yakub, şi a fiicei lor, Barbara, şi în ea sunt arătate toate nenorocirile pe care această mică familie din Beirut le-a cunoscut din pricina nenorocului şi a acelui om mijlociu de statură, cu chipul de culoarea grâului, cu păr şi ochi negri. S-a aflat, odată, în locul nepotrivit şi într-un ceas la fel de nepotrivit.

Helana nu-şi ascundea îngrijorarea şi teama ori de câte ori Hanna pleca de acasă dimineaţa devreme, căci, în timpurile acelea, ţara era înţesată de soldaţi şi de venetici. Tocmai se terminase războiul civil în partea muntelui care străjuieşte Beirutul. După trei săptămâni de încăierări şi masacre, druzii i-au biruit pe creştini şi au pus stăpânire pe Muntele Liban. Plaga războiului şi a crimei a fost purtată de vânt şi de vorbe până în cetatea Damascului, unde musulmanii au atacat şi au dat foc cartierului locuit de creştini. Sângele a curs atunci în pâraie prin jgheaburile din mijlocul străzilor. Cei rămaşi în viaţă au pornit în bejenie spre Beirut, ascunzându-se printre spinări şi creste stâncoase ca nişte turme scăpate din ghearele lupilor. Cei rămaşi au împrejmuit cu ziduri partea veche, de unde s-au revărsat către inima oraşului. Aşa se face că, în asemenea vremuri de răzmeriţă, soldaţii şi veneticii erau mai mulţi decât poporul de baştină. Helana s-a îngrozit când a zărit nişte copii cum nu mai văzuse până atunci. Lungi şi deşiraţi ca tulpina de trestie, mai mult goi, arătându-şi oasele subţiri stând să le iasă prin piele. Veneau să sară peste zidul din spatele casei şi să fure ouăle din cuibare, împrăştiindu-se în fugă când se întâmpla ca Helana să-i vadă şi să le facă semn de ameninţare cu capul. Seara, când soţul ei s-a întors din oraş, i-a povestit şi i-a arătat locul pe unde se strecurau micii hoţi. A doua zi, bărbatul şi-a lăsat acasă coşul cu ouă şi a venit încărcat cu pietre ca să înalţe zidul. I-a dat o mână de ajutor şi Helana, în vreme ce micuţa Barbara se zbenguia în pragul casei ori se juca, în ocolul găinilor, cu penele colorate. Vântul aducea miros proaspăt de primăvară dinspre livezile care dăduseră rod sărac în anul acela”.

Rabee Jaber, romancier şi jurnalist libanez, s-a născut la Beirut în 1972. Din 2001, este redactor la suplimentul cultural Afaq al ziarului Al-Hayat. A publicat 18 cărţi, care au primit distincţii importante.

Rabee Jaber revitalizează romanul arab cu o voce proaspătă şi plină de forţă.

”În căutarea Sufletului Crăciunului”

Dacă sărbătoarea Crăciunului ar fi în pericol să-şi piardă Sufletul, cine s-ar încumeta să părăsească siguranţa şi căldura căminului pentru a-l regăsi şi a-l aduce înapoi?

Trei prieteni pornesc în aventura vieţii lor, încercând să salveze Crăciunul. Împreună vor traversa păduri pline de primejdii, vor revedea locuri şi prieteni dragi uitaţi de vreme, îşi vor face prieteni noi şi vor găsi tovarăşi de nădejde pentru drum.

Dar vor reuşi ei, oare, să redea sărbătorii Crăciunului strălucirea pierdută?

Vor reuşi să găsească la timp Sufletul Crăciunului?

”Prima zi de Crăciun venise cu toată frumuseţea ei şi începuse aşa cum se cuvine: cu multă zăpadă, într-o lumină blândă, sub un cer senin. Nimeni însă nu uitase noaptea trecută. O mulţime de îngeri, păzitori şi străjeri se strânseseră în casa în care Sufletul Crăciunului fusese regăsit. În aceeaşi casă în care Yuri îşi primise înapoi flacăra, Amadora îşi ocupa locul ei sub bradul de Crăciun şi îi privea pe toţi fericită şi plină de speranţă. Yuri şi Helena îşi reluaseră şi ei locul pe crengile bradului, luminând vesel împreună cu ceilalţi străjeri.

Sub brad, semn că Moş Crăciun trecuse deja pe acolo, cutii frumos împachetate în hârtie colorată stăteau aşezate una peste alta. Printre ele, ceata veselă de îngeri şi străjeri de prin vecini îşi povestea păţaniile prin care trecuse… Într-o linişte deplină, Amadora începu să cânte un colind pe care doar o voce de înger îl putea cânta aşa. Şi pentru ca toate cele întâmplate în noaptea trecută să rămână vii în amintire, chiar şi peste ani, Amadora nu putea cânta unul dintre vechile colinde. Pentru că nimeni nu trebuie să uite vreodată primejdia pe care, cu sacrificii, durere şi suferinţă, aceşti viteji gardieni ai sărbătorii Crăciunului reuşiseră să o treacă. Cântecul se aude apoi afară, unde se împleteşte cu alte voci, venite din casele vecine. Sunt voci de copil, iar pentru cine are urechi să audă, sunt şi voci de îngeri.

Colindul Sufletului Crăciunului, regăsit, pentru ca niciodată să nu-l mai piardă”.

Vă invităm, sâmbătă, 15 noiembrie, de la ora 10.30, la lansarea volumului la Librăria Cărtureşti de la Băneasa Shopping Center. Gianina Corondan va purta copiii în lumea fascinantă a poveştilor, în cadrul atelierului de creaţie. Autorul R. D. Mottok şi ilustratoarea Anda Cofaru vă vor dezvălui momente pline de frumuseţe din acest volum.

„Uneori, oamenii mari uită lucrurile importante, cele pe care ochiul nu le vede, mâna nu le atinge. Cam aşa gândea şi Micul Prinţ, cred. Aşa că am refuzat să uităm iubirea, blândeţea, răbdarea, ca nu cumva ele sa dispară încet-încet, fără zgomot…

În această carte de poveste vom găsi ce căutăm în fiecare zi: adăpost pentru noi şi pentru copiii noştri. Adăpost în faţa violenţei, grabei ori tristeţii. Aici, între aceste coperţi, e veşnic Crăciunul, iar metafora miroase a cozonac şi fericire”, amintea Teo Trandafir.