Craii de Curte Veche, Miţa Biciclista, Ioniţă Tunsul, Personajele lui Caragiale împreună cu Vlady, Pisica Pătrată şi Bucureştenii secolului 21, ajung la Palatul Şuţu! Artiştii Puiu Manu, Şerban Andreescu, Mihai Ionuţ Grăjdeanu, Alin Teodor Ivan, Alexandru Ciubotariu şi Octav Ungureanu îşi prezintă personajele şi poveştile lor din Bucureşti, în Benzi Desenate. Expoziţia va fi deschisă în perioada 8 iulie – 10 august 2014.
“Este o trimitere la o vârsta pe care fiecare dintre noi o are, chiar dacă am intrat în vârste clasice. Ei bine, această vârstă este undeva păstrată şi adesea, în unele situaţii care se tot desfăşoară în viaţa asta a noastră, ne raportează la lucruri începute în trecut şi care de cele mai multe ori au continuitate. De aici şi ideea unui salon de bandă desenată, pentru că sunt o serie de detalii care nu pot fi prezentate într-un studiu istoric, sau nu pot fi cuprinse în imagini în mişcare, pentru că sunt mai bine reliefate printr-o compoziţie sau prin sublinierea unor trăsături de fizionomie, de gestică, de atitudine, sau detalii care pot fi mai bine surprinse cu ajutorul desenului, detalii ale unor întâmplări din trecut. Oraşul Bucureşti este de văzut acum ca un adevărat examen. În ce măsură el poate alimenta în bandă desenată poveşti care să atragă. Este, cred, un element de noutate, dar şi de originalitate pentru aceia care s-au înscris la acest examen, mă refer la artişti, iar pentru public, în ce măsură el va reuşi să recoreleze cu vârsta de care vă povesteam la început”, aprecia Adrian Majuru, manager al “Muzeului Municipiului Bucureşti”.
Autorul de benzi desenate Mihai Ionuţ Grăjdeanu s-a alăturat istoricului de artă Adrian Majuru în organizarea acestui prim “Salon BD, Poveşti din Bucureşti în Benzi Desenate”.
“Am realizat o scurtă bandă desenată la propunerea domnului Adrian Majuru pentru «Revista de antropologie urbană». Pornind de la această lucrare, ne-am gândit la organizarea unei expoziţii deosebite la muzeu, bazându-ne pe misterioasele poveşti ale Bucureştiului de ieri şi de azi, dar prezentate într-o altă manieră, cea a benzilor desenate. Eu şi artiştii care expun nu facem decât să invităm trecătorul să redescopere frumuseţea oraşului în care trăieşte. Identitatea Benzii Desenate româneşti riscă să se piardă din cauza unui puternic curent de comercializare a Benzii Desenate internaţionale. Am susţinut întotdeauna că noi, autorii BD din România, trebuie să promovăm, prin banda desenată, personajele şi poveştile româneşti. Contează cum desenezi, ce stil abordezi şi despre ce desenezi!”, a subliniat Mihai Ionuţ Grăjdeanu.
Salonul BD va include lansări de carte, conferinţe, ateliere pentru copii, o mini-şcoală de vară la Palatul Şuţu.