Radu Miruță (USR), ministrul Economiei, a declarat, joi, că nu e liniștit să fie membru într-un guvern care le spune oamenilor că trebuie crescute taxele, în vreme ce șefi din companiile de stat din subordinea sa sunt plătiți cu peste 50.000 de lei pe lună „fără să livreze nimic”.
Miruță a explicat și cum vrea să scadă aceste venituri și să-i lase fără funcții pe cei care nu-și fac treaba.
„Nu pot să spun că sunt liniștit într-un guvern care spune oamenilor că trebuie să le crească taxarea, însă în același timp, în parohia mea să fie salarii de 50.000 lei date unor oameni care nu livrează absolut nimic. Deci, aici o chestiune care este în responsabilitatea mea să o rezolv”, a declarat Radu Miruță, pentru Digi24.
Ministrul a mai precizat că va rezolva problema până la finele acestei luni, când trebuie să fie gata al doilea pachet cu măsuri fiscale.
„O categorie se poate rezolva mai repede pentru că n-au reușit să finalizeze concursurile, acele selecții prefăcute, de fapt, prin care se pun oamenii aceștia acolo și le opresc. Pot să facă asta și s-a întâmplat deja. Însă sunt și cei care au contractele betonate”, a continuat Miruță.
Acesta a dat apoi exemple de creșteri de indemnizații în companiile de stat în plină criză bugetară: la „Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. s-a modificat indemnizația directorului în aprilie 2025 la 41.509 lei”, la „Loteria Română – 38.700 de lei, modificată în iulie anul trecut”, și la „Institutul de Cercetări și Transporturi – indemnizație de 53.000 de lei”.
Miruță a explicat, pentru Digi24, și ce măsuri vrea să ia pentru a micșora salariile mari ale directorilor de companii aflate în subordinea Ministerului Economiei
„În primul rând, coborâm pragul maximal. Ei își dau salariile respectând legea. directorii au voie să aibă până la de șase ori salariu mediu din compania respectivă. Modificăm legea, ordonanța de urgență a guvernului, astfel încât să cobor bariera până la care se pot ei lăfăi în acei bani”.
Ministrul a mai spus că modificările pe care le va opera vor fi făcute astfel încât cei vizați să nu aibă apoi succes în instanțe și să-și recapete posturile
„Când se constată un prejudiciu, poți să invoci recuperarea prejudiciului, care e indubitabil: am avut o salină, nu o mai avem, iar atunci nu mai e o chestiune de apreciere. Legea spune că în momentul respectiv se ia act de revocare. Adică, ministerul nu mai analizează dacă și-au făcut treaba sau nu și-au făcut treaba, ci ministerul constată că este un prejudiciu și legea îți dă posibilitatea să iei act de revocarea conducerii. Mergi pe traseul acesta, care este foarte sigur”, conchis Miruță.
Ăsta are calificare de economist măcar sau e popă ca cellaltu de tristă amintire?
Ești cumva popa, nu cioban, de ai „parohia mea”? La toamna zbori.
Pariem că nu reușește să spargă buboiul fără legi clare, fără virgule? Care legi sînt date de mafia politică.
Legile sînt făcute de hoți și pentru hoți.
Frecție la picior de lemn . Totul este scăpat de sub control în ceea ce privește salarizarea bugetară. Trebuie o lege a salarizării pentru sectorul de stat ( include toți salariații de la unitățile controlate de stat ) și o lege pentru salarizare în sectorul privat ( și aici trebuie un control altfel patronul se ghiftuie ,direct sau indirect,cu salarii nejustificate și declară faliment fără să-și mai achite celelalte obligații la stat. La noi , fiindcă mulți conducători ( prea multi ) nu sunt de bună credință și urmăresc doar interesul personal sau de grup trebuie un control strict prin lege ,fără portițe pentru ” băieți deștepți ” … Codul muncii și Codul administrativ trebuie ,de asemenea , regândite !
Dom’ministru gumă și creion nu ai pe lîngă un jurist priceput?
Acele salarii sînt făcute de oameni,nu sînt pe tăblițele lui Moise,deci pot fi schimbate!