Nuntă în familia regală

Prințesa Beatrice de York, nepoata reginei Elizabeth a II-a, se va căsători cu logodnicul ei, milionarul Edoardo Mapelli Mozzi, pe 29 mai, la capela regală de la palatul St James din Londra, a anunțat palatul Buckingham, potrivit Reuters.

Ceremonia va fi urmată de o recepție privată, oferită de regină, în grădina palatului Buckingham.

Vestea vine după mai multe luni în care imaginea familiei regale britanice a fost pătată de scandalul în care este implicat tatăl lui Beatrice, prinţul Andrew. Pe 20 noiembrie 2019, fiul mijlociu al reginei a anunţat că renunţă la atribuţiile regale în viitorul apropiat, din cauza scandalului generat de complicitatea cu miliardarul american Jeffrey Epstein, care s-a sinucis în luna august, în contextul în care era inculpat pentru agresiuni sexuale.

Acuzat la rândul său de abuzuri sexuale, prinţul Andrew nu a fost susţinut de niciun membru al familiei regale. Iar scandalul putea compromite şi căsătoria fiicei mai mari a ducelui de York, prinţesa Beatrice. Tânăra, care programase logodna pe 18 decembrie, a fost nevoită să amâne evenimentul.

Prinţesa Beatrice este a noua în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii.

Beatrice de York şi Edoardo Mapelli Mozzi, în vârstă de 37 de ani, care are afaceri în domeniul imobiliar, au început să se întâlnească în toamna anului 2018.

Prințesa Beatrice de York, născută pe 8 august 1988, este fiica cea mare a prințului Andrew și a ducesei de York, Sarah Ferguson. Sora sa mai mică, prințesa Eugenie, s-a căsătorit cu omul de afaceri Jack Brooksbank în octombrie 2018.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.