O amenințare ”made in Germany” pentru stabilitatea UE

”Germania nu mai are nicio speranță pentru creștere economică în 2024”, scria Bloomberg, luna trecută. Iar ministrul german al Economiei, Robert Habeck a confirmat acest lucru când a prezentat proiecția de toamna asupra economiei – 2024 va fi al doilea an consecutiv cu contracție a PIB-ului (cu 0,2% acum și cu 0,3% în 2023), iar guvernul speră la o creștere anemica, în nota întregii zone euro, în 2025, cu 1,1%. În plus, planurile actualului guvern de coaliție condus de social-democrați de a ajunge pe creștere economică depind și de aprobarea camerei superioare a Parlamentului federal, Bundesartul, care este dominat de opoziție.

Pentru germanii care nu sunt ecologiști convinși, cifrele prezentate de ministrul Habeck (membru al Partidului Verde) demonstrează că tranziția ecologica urmărită de actualul guvern și de ultimul cabinet al Angelei Merkel se îndreaptă spre un eșec. O cauză a recesiunii din ultimii doi ani este decarbonizarea forțată a economiei. O altă cauză este concurența din partea Chinei. Iar ceea ce a îngreunat mult sarcina Germaniei de a ține pasul a fost explozia costului energiei, în urma războiului din Ucraina și a politicii de sancțiuni aplicate. Cea mai puternică economie europeană nu poate face față concurenței cu China sau SUA la un cost al energiei de circa 2,5 ori mai mare. Decarbonizarea și războiul din Ucraina duc la dezindustrializarea țării.

Investițiile statului în economia germana sunt cele mai mici din UE, după Irlanda. Volkswagen nu mai reușește să facă față concurentei chineze din cauza lipsei investițiilor în tehnologiile secolului 21, iar statul german preferă să ajute Volkswagen în dauna unor companii care pot performa în domeniul high-tech. Veștile nu sunt bune când ne uitam la potențialul viitor guvern al Germaniei, al creștin-democratilor, care vor să reaplice reformele economice ale cancelarului Gerhard Schroeder, din urma cu 20 de ani – exporturi masive ajutate de salarii mici și un euro subevaluat. Însă condițiile de atunci nu mai există – nici energia ieftină din Rusia, nici globalizarea nebună. Reluarea unor asemenea reforme ”ar rezolva o problema inexistentă, ignorând problemele care contează”, scrie Eurointelligence.com. Asta înseamnă ignorarea handicapului Germaniei și al Europei nu neapărat în domeniul înaltei tehnologii, ci în folosirea acestor tehnologii (Premiile Nobel pentru Chimie și Fizică din acest an au fost câștigate nu de fizicieni și chimiști, ci de specialiști în inteligență artificială).

Cu toate acestea, Germania rămâne cea mai mare economie europeană și cea mai importantă zonă industrială a continentului. Producția industrială a Germaniei este mai mare decât cea a Franței și Italiei luate împreuna. Iar cel mai dureros pentru România și statele din regiune este că Germania este cel mai important partener comercial și investitor în economiile central si est-europene. O serie de analize optimiste arată că o contracție economică în Germania ar fi in beneficiul statelor din hinterlandul economiei germane, că țări precum Polonia și Cehia, care au industrii emergente în domenii similare cu Germania, precum industria auto și tehnologia verde, ar putea profita de pe urma unei diminuări a competitivității germane pentru a atrage investiții și a câștiga cote de piață în sectorul manufacturier și al exporturilor. Însă un asemenea scenariu nu ține cont de dependența micilor economii de Germania. Dacă cea din urmă intră într-o recesiune prelungită, cele dintâi își vor pierde cel mai important partener comercial și este puțin probabil ca Franța sau Italia să compenseze pierderea, pentru că și aceste țări depind financiar de Germania în zona euro. Și mai puțin probabil este ca statele central și est-europene să aibă acces pe alte piețe, câtă vreme Bruxellesul și Washingtonul au semnalat în ultimul deceniu că nu permit extinderea legăturilor economice ale acestor țări cu China sau Asia Centrală. Apoi, piețele se așteaptă ca Germania să împrumute statele euro în eventualitatea unei crize; pe măsură ce economia germana scade, piețele vor retrograda statele UE în planurile de investiții.

În acest moment, succesul economic german și industria germană rămân un mit al deceniilor trecute. Acum, orele de muncă ale germanilor sunt mai puține decât cele din statele sudice din Europa, statele ”leneșe” la care făcea referire cancelara Merkel atunci când se opunea împărțirii datoriilor statelor euro. Iar guvernul actual de la Berlin a început să vorbească despre ziua de lucru de doar patru ore, arată un articol publicat de UnHerd. Pe lângă costul foarte mare al energiei, acesta este un indicator toxic pentru afaceri și industrie. Productivitatea germană a bătut pasul pe loc începând din 2007, iar acum scade și mai mult. McKinsey Global Institute a publicat un studiu care arată că productivitatea în Germania a crescut cu 1,6% pe an, din 1997 până în 2007, și apoi rata de creștere s-a înjumătățit între 2012 și 2019.

Cel mai grav este că problemele germane sunt probleme europene, iar actualul guvern (la fel ca și semnalele economice din partea opoziției care se pregătește să preia puterea) devine o problemă pentru viabilitatea UE ca întreg.

Apoi, indiferent că alegerile din SUA vor fi câștigate de Donald Trump sau de contracandidata democrată, rămâne valabilă declarația din 2023 a senatorului Lindsey Graham: investiția în războiul din Ucraina ”este cea mai bună făcută vreodată”. Cu circa 200 de miliarde de dolari injectați până acum (mai puțin decât cele 1000 de miliarde pentru războiul din Afganistan), SUA au obținut dividende mai importante: energia rusă nu mai intră în Europa și este înlocuită parțial de energia americană, economia europeană nu mai poate finanța vreo tentativă de ”autonomie strategică” a UE, iar Rusia cheltuie resurse uriașe în Ucraina.

Apoi, China are interesul ca războiul din Ucraina să nu se încheie imediat, pentru că astfel sunt amânate potențialele conflicte privind Taiwanul și chiar Coreea de Nord, iar Beijingul câștigă timp. Nu mai puțin, războiul din Ucraina subordonează tot mai mult Rusia intereselor economice și strategice chineze. Toate acestea înseamnă perpetuarea condițiilor care au dat cea mai grea lovitură celei mai puternice economii europene.