Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat în cadrul conferinței de presă de la Guvern despre cazul azilelor din Bihor care fac obiectul unei anchete DIICOT. Bolojan a explicat faptul că nu a vizitat niciodată azilele din Bihor și nici nu a interacționat cu oamenii care se ocupă de acestea. Șeful PNL a fost șeful CJ Bihor înainte de intrarea în Parlamentul României în 2024.
„Oricât aţi încerca să mă asociaţi cu această situaţie, nu am nicio legătură. (…) Nu am nicio legătură cu acest caz. Nu am avut interacţiuni cu reprezentanţii acestei asociaţii. Nu i-am vizitat niciodată. (…) Nu am avut tangenţe, nu am avut competenţe de reglementare asupra acestei situaţii. Cei care pot inspecta toate aşezămintele sociale sunt cei de la agenţiile judeţene de inspecţie socială, care ar trebui să aibă rapoarte în acest sens. Iar în calitate de primar sau de preşedinte de consiliu judeţean nu am avut niciun fel de raport cu această asociaţie”, a transmis Ilie Bolojan.
Premierul a transmis că Direcţia de Asistenţă Socială din Primăria Oradea premiază asociaţii care au activităţi de responsabilitate socială. Liderul PNL a spus că nu are cunoştinţă despre cei care au primit respective distincţii, conform news.ro.
„În fiecare an Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Oradea premiază ONG-uri, asociaţii, legat de activităţi de responsabilitate socială, dar ceea ce vă pot spune, că în anii mei de primărie nu am participat la acest tip de premiere, eu fiind în general centrat pe muncă şi mai puţin pe partea de activităţi de reprezentare, deci nu am cunoştinţă legat de persoanele juridice, de persoanele fizice pe care Direcţia de Asistenţă Socială le-a premiat”, a mai declarat premierul Bolojan.
SURSE Procurorii DIICOT propun arestarea preventivă a lui Viorel Pașca, acuzat de constituire de grup infracțional organizat în cazul azilelor din Bihor
Anchetatorii DIICOT și polițiștii au efectuat marți 27 de percheziții în județul Bihor. Descinderile masive au vizat o presupuspă rețea infracțională. Aceasta ar fi fost constituită în anul 2020 pe criterii strict familiale.
Suspecții ar fi folosit ca paravan Asociația Dumbrava DPG Dumnezeu Poartă de Grijă. Sub aparența unor servicii de caritate, aceștia ar fi indus în eroare numeroși donatori și aparținători. Rețeaua ar fi recrutat și adăpostit sute de persoane aflate în stare de vădită vulnerabilitate.
Potrivit surselor Cotidianul, procurorii DIICOT au dispus măsura propunerii arestării preventive a lui Viorel Pașca. Acesta e coordonatorul centrelor sociale din Bihor și lider al asociației Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă.
pe unitate, Bologan si PNL sa fie distrusi! Traiasca partidul unic!
Bolojan isi ingrijeste bubele lui, nu ale altora.
WOW!!! Fara cuvinte!! 20 de ani. Bolojan a fost in div functii. Daca nu a auzit, omul….., e absolvit de vina.