Stomatolog și alpinist, Eduard Nica: Ziua construiește zâmbete. În timpul liber își construiește limite – FOTO, VIDEO

Eduard Nica se pregătește pentru finalizarea circuitului Seven Volcanic Summits, circuitul celor mai înalți vulcani de pe fiecare continent. Pentru asta, mai are nevoie de un pas. Vorba vine, fiindcă, în fapt, este vorba despre ascensiunea vulcanului Mount Sidley (4285 m), în Antarctica.

Cotidianul.ro a stat de vorbă cu medicul Eduard Nica despre pasiune, frică, familie, disciplină și drumul lung către unul dintre cele mai dificile obiective din alpinismul mondial.

Sunteți medic stomatolog în Pașcani. De unde dorința asta și pasiunea asta pentru un alpinism?

Nu cred că pasiunea mea a început din dorința de a face performanță, ci din dorința de a găsi liniște. Eram deja medic stomatolog, îmi construisem cabinetul, aveam responsabilități și o viață asemănătoare cu a multor oameni. La un moment dat, am descoperit mersul pe munte. La început a fost o evadare din ritmul cotidian. Pe munte nu există telefoane, ședințe sau agitație. Există doar următorul pas. Prima experiență importantă a fost la Everest Base Camp și Kala Patthar. Nu urmăream recorduri, voiam doar să văd Himalaya și să înțeleg de ce oamenii se întorc schimbați de acolo.

Schimbarea după Himalaya

M-am întors și eu schimbat. Am înțeles că adevărata provocare nu este muntele, ci lupta cu propriile limite. Privind în urmă, îmi dau seama că trei oameni mi-au influențat decisiv parcursul. Andrei Voicu, de la Oxygen Tour, m-a învățat primii pași și ritmul muntelui. Ovidiu Popescu m-a învățat respectul pentru altitudine și importanța aclimatizării. Iar întâlnirea cu Adrian Ahrițculesei, într-un autobuz din Punta Arenas, avea să schimbe totul. Mi-a vorbit despre Seven Volcanic Summits cu un entuziasm care m-a făcut să plec acasă cu o idee nouă. Nu mi-am propus atunci să termin circuitul. Mi-am spus doar că voi încerca un singur vulcan. Apoi a venit al doilea.

Nașterea unui proiect

Apoi al treilea. Pas cu pas, proiectul a prins viață. În tot acest timp nu am renunțat nicio clipă la profesia mea. Ziua tratez pacienți, iar expedițiile le fac în concedii și după luni de pregătire. Cred că tocmai acest lucru face povestea mea diferită. Nu sunt alpinist de profesie. Sunt un medic care a descoperit că oamenii obișnuiți pot realiza lucruri extraordinare dacă au disciplină, perseverență și curajul de a ieși din zona de confort. Astăzi mă pregătesc pentru Antarctica, ultima etapă a circuitului Seven Volcanic Summits. Dar adevărul este că obiectivul meu nu este doar un vârf. Îmi doresc ca povestea aceasta să îi facă pe oameni să creadă mai mult în ei, să facă mișcare, să aibă grijă de sănătatea lor și să înțeleagă că marile schimbări încep întotdeauna cu un prim pas.

V-a fost vreodată frică? Nu de alta, dar chiar și un mic pas greșit poate avea consecințe majore, mai ales în expedițiile de mare altitudine?

Frica face parte din orice expediție serioasă. Cine spune că nu îi este frică pe un munte de aproape 7.000 de metri, unde un pas greșit poate avea consecințe dramatice, ori nu spune adevărul, ori nu conștientizează riscurile. Eu nu am încercat niciodată să îmi înving frica. Am încercat să învăț să trăiesc cu ea și să o transform într-un aliat. Frica te obligă să fii atent, să verifici încă o dată echipamentul, să respecți planul și să nu iei decizii din orgoliu. Curajul nu înseamnă lipsa fricii. Curajul înseamnă să iei decizia corectă chiar și atunci când îți este frică.

Un coleg de expediție Marius și-a pierdut viața la coborâre

Momentul care m-a marcat cel mai profund a fost pe Ojos del Salado, în Chile. Un coleg de expediție Marius și-a pierdut viața la coborâre. Deși situația era fără speranță, am încercat să îl resuscitez aproximativ treizeci de minute. În acele clipe nu mai exista obiectivul, nu mai exista vârful, nu mai exista fotografia de pe culme. Exista doar dorința de a salva un om. A fost una dintre cele mai grele experiențe din viața mea și o lecție pe care nu o voi uita niciodată.

Uneori, cea mai bună decizie este să te întorci

Din acel moment am înțeles și mai bine că muntele nu este un adversar pe care trebuie să îl învingi. Muntele va fi acolo și mâine, și peste zece ani. Nu el trebuie cucerit, ci propriul orgoliu. Uneori, cea mai bună decizie este să te întorci. Succesul unei expediții nu înseamnă doar să ajungi pe vârf. Succesul înseamnă să te întorci acasă.

Paradoxal, tocmai muntele m-a făcut mai atent și în profesia mea de medic. M-a învățat că pregătirea, disciplina și respectul pentru limite fac diferența între un rezultat bun și unul excepțional. În ambele domenii nu există loc pentru improvizație.

Astăzi nu plec într-o expediție ca să demonstrez că sunt curajos. Plec pentru că iubesc muntele și îl respect. Iar dacă există un lucru pe care l-am învățat după toate ascensiunile, este că adevărata putere nu stă în a ignora frica, ci în a o transforma într-un motiv de a lua decizii mai bune.

Cum vede familia pasiunea asta? V-a rugat soția să renunțați?

Cred că orice soție a unui alpinist de expediție trăiește cu emoții înaintea fiecărei plecări. Adriana nu face excepție. Știe că există riscuri și că muntele nu iartă greșelile. Cu toate acestea, nu mi-a cerut niciodată să renunț. Cred că a înțeles că acest proiect face parte din mine și că nu este un capriciu, ci un obiectiv construit în ani de muncă și de pregătire.

În același timp, încerc să nu uit niciodată că înainte de a fi alpinist sunt soț și medic. Familia și clinica sunt responsabilitățile mele principale. Expedițiile sunt planificate astfel încât să nu afecteze activitatea profesională și nici oamenii care depind de mine. Nu plec niciodată nepregătit și nu iau decizii impulsive.

Acasă vorbim foarte des despre proiect, despre pregătire și despre riscuri. Adriana este probabil primul om care îmi spune să fiu prudent și să nu confund ambiția cu încăpățânarea. Cred că are dreptate. Muntele va fi întotdeauna acolo. Familia, însă, te așteaptă acasă.

Succesul nu este fotografia de pe vârf

Există un lucru pe care l-am învățat după toate expedițiile: succesul nu este fotografia de pe vârf. Succesul este momentul în care cobori în siguranță, îți îmbrățișezi soția și îți reiei viața de zi cu zi. De aceea, spun mereu că o expediție nu se termină pe vârf, ci atunci când ajungi acasă.

Poate tocmai pentru că am această susținere merg înainte cu atât de multă încredere. Știu că în spatele fiecărei ascensiuni există oameni care cred în mine și care mă așteaptă să mă întorc. Iar acest lucru îți dă o responsabilitate uriașă: să iei întotdeauna deciziile corecte.

Care a fost cea mai grea aventură de până acum?

Dacă m-ați fi întrebat înainte de Ojos del Salado, probabil aș fi spus că cea mai grea expediție este cea în care îți este cel mai greu din punct de vedere fizic. Astăzi răspunsul meu este complet diferit. Cea mai grea expediție este aceea din care te întorci schimbat ca om.

Ojos del Salado, cel mai înalt vulcan din lume, nu a fost doar o provocare la aproape 7.000 de metri altitudine. Acolo am trăit unul dintre cele mai dificile momente din viața mea. La coborâre, unul dintre colegii de expediție s-a prăbușit. Deși știam că șansele de supraviețuire erau extrem de mici în acele condiții, instinctul de medic a fost mai puternic decât orice alt gând. Am început imediat manevrele de resuscitare și am continuat aproximativ treizeci de minute.

Dorința de a salva viața unui om

În acele momente nu mai exista vârful, nu mai exista performanța și nici fotografia pe care o faci când ajungi sus. Exista doar dorința de a salva viața unui om. Din păcate, nu am reușit. A fost o experiență care m-a marcat profund și care m-a făcut să privesc muntele cu și mai mult respect.

Atunci am înțeles că natura nu poate fi învinsă. Muntele va fi întotdeauna acolo. Nu trebuie să îl cucerești, ci să îl respecți. Uneori, cea mai înțeleaptă și mai curajoasă decizie este să te oprești sau să faci un pas înapoi. Orgoliul nu are ce căuta la mare altitudine.

Din punct de vedere fizic, fiecare expediție are provocările ei: frig extrem, vânt puternic, lipsa oxigenului, epuizare și sute de decizii pe care trebuie să le iei corect. Dar cea mai grea luptă nu este cu muntele, ci cu tine însuți. Să îți gestionezi frica, oboseala și dorința de a continua atunci când corpul îți spune să te oprești.

Paradoxal, tocmai această expediție mi-a confirmat că nu urc munți pentru a cuceri natura. Urc munți pentru ceea ce mă învață despre viață. Despre respect, responsabilitate, solidaritate și despre faptul că adevăratul succes al unei expediții nu este să ajungi pe vârf, ci să te întorci acasă.

Cred că aceasta este cea mai valoroasă lecție pe care mi-a oferit-o muntele și pe care o port cu mine în fiecare nouă ascensiune.

Ce presupune, concret, organizarea unei expediții în Antarctica: transport, echipamente, costuri, siguranță?

Antarctica este, fără îndoială, cea mai complexă expediție pe care am pregătit-o până acum. Mulți văd doar fotografia de pe vârf, însă în spatele ei sunt ani de pregătire, sute de ore de antrenament și o logistică impresionantă.

Expediția începe cu mult înainte de plecare. Pregătirea fizică este esențială, dar la fel de importante sunt experiența acumulată în expedițiile anterioare și capacitatea de a lua decizii corecte în condiții extreme. Antarctica nu este un loc în care poți improviza.

Din punct de vedere logistic, voi zbura din România până în Punta Arenas, în sudul statului Chile. De acolo, echipa Antarctic Logistics & Expeditions (ALE), organizația care coordonează majoritatea expedițiilor din Antarctica, ne transportă cu un avion special pe continentul antarctic. De aici începe adevărata aventură.

Cea mai costisitoare expediție

Echipamentul trebuie să reziste la temperaturi de până la -40°C, vânt puternic și condiții extreme. Fiecare piesă este verificată înainte de plecare, de la bocanci și îmbrăcăminte tehnică până la sacul de dormit și echipamentele de siguranță. În Antarctica nu există posibilitatea de a înlocui ceva ce ai uitat sau ce nu funcționează.

Din punct de vedere financiar, este cea mai costisitoare expediție din întregul circuit Seven Volcanic Summits. Costurile totale, incluzând taxa expediției, transportul internațional, echipamentul, asigurările și logistica, se apropie de 90.000 de dolari. Este motivul pentru care sprijinul partenerilor și al sponsorilor este atât de important. Fără oameni și companii care cred în acest proiect, un astfel de obiectiv ar fi aproape imposibil de realizat.

Siguranța rămâne însă prioritatea absolută. În urma experiențelor trăite în expedițiile precedente am învățat că niciun vârf nu valorează mai mult decât viața unui om. Toate deciziile sunt luate împreună cu ghizii și organizatorii, iar dacă vremea sau condițiile nu permit continuarea ascensiunii, singura alegere corectă este să aștepți sau chiar să renunți.

Incununarea unui drum construit pas cu pas

Antarctica reprezintă ultima etapă a unui proiect început cu mulți ani în urmă. Pentru mine nu este doar o destinație spectaculoasă, ci încununarea unui drum construit pas cu pas, cu răbdare, disciplină și respect pentru munte. Tocmai de aceea îmi doresc ca această expediție să demonstreze că, atunci când ai un obiectiv clar și oameni care cred în tine, chiar și cele mai îndrăznețe visuri pot deveni realitate.

Cum îmbinați activitatea medicală din cabinet cu un proiect internațional de explorare extremă? Știu pacienții cine le repară dantura?

Cred că tocmai acesta este unul dintre lucrurile care îi surprinde cel mai mult pe oameni. Mulți își imaginează că, dacă participi la astfel de expediții, trebuie să fii alpinist cu normă întreagă. În realitate, eu sunt, înainte de toate, medic stomatolog. Profesia mea rămâne prioritatea mea, iar expedițiile nu au fost niciodată construite în detrimentul pacienților sau al clinicii.

Programul meu este, de cele mai multe ori, împărțit între cabinet și pregătirea fizică. Mă antrenez dimineața devreme sau seara, iar expedițiile sunt planificate în concedii sau în perioade în care activitatea clinicii poate fi organizată împreună cu echipa mea. În spatele fiecărei ascensiuni există luni întregi de organizare, atât pentru pregătirea mea, cât și pentru ca activitatea la clinica mea să continue în cele mai bune condiții.

Pacienții știu cine le repară dantura

Da, pacienții știu foarte bine cine le repară dantura. Mulți îmi urmăresc expedițiile, mă întreabă unde urmează să plec și îmi transmit mesaje înainte și după fiecare ascensiune. Simt că nu mă susțin doar ca medic, ci și ca om. Iar pentru mine acest lucru înseamnă foarte mult.

Există, de fapt, o legătură între cele două lumi. Stomatologia și alpinismul au la bază aceleași valori: disciplină, pregătire, atenție la detalii și respect pentru oameni. În cabinet nu îți permiți să improvizezi. Pe munte, cu atât mai puțin. În ambele situații, o decizie luată la momentul potrivit poate face diferența.

Mesajul pe care îmi doresc să îl transmit

Îmi place să spun că ziua construiesc zâmbete, iar în timpul liber îmi construiesc propriile limite. Cele două activități nu se exclud, ci se completează. Muntele m-a făcut un medic mai răbdător și mai echilibrat, iar profesia de medic m-a învățat să privesc fiecare expediție cu responsabilitate și respect față de viață.

Poate acesta este și mesajul pe care îmi doresc să îl transmit: nu trebuie să renunți la profesia pe care o iubești pentru a-ți urma un vis. Poți avea o carieră, o familie și, în același timp, un obiectiv care să te inspire să devii mai bun în fiecare zi. Eu sunt dovada că un om obișnuit, cu responsabilități obișnuite, poate ajunge să trăiască experiențe extraordinare dacă este dispus să muncească pentru ele.

Care sunt cele mai importante lecții pe care vi le-au oferit ascensiunile de pe cele șase continente deja parcurse?

Dacă ar fi să rezum tot ce am învățat în acești ani într-o singură idee, aș spune că muntele nu schimbă cine ești, ci scoate la suprafață ceea ce ești cu adevărat. La mare altitudine nu mai există aparențe. Nu mai poți impresiona pe nimeni. Rămâi doar tu, cu limitele, temerile și caracterul tău.

Prima lecție a fost răbdarea. Trăim într-o lume în care vrem rezultate rapide, însă muntele funcționează după alte reguli. Nu poți grăbi aclimatizarea, nu poți controla vremea și nu poți forța natura. Înveți să ai răbdare și să accepți că uneori trebuie să aștepți pentru a merge mai departe.

A doua lecție este disciplina. O expediție nu începe în ziua plecării, ci cu multe luni înainte, prin fiecare antrenament, fiecare alegere și fiecare sacrificiu. Am înțeles că performanța nu este rezultatul unui moment spectaculos, ci al miilor de pași mici făcuți zi după zi. Cred foarte mult în ideea că dacă în fiecare zi înveți ceva nou și devii puțin mai bun decât ai fost ieri, în timp poți ajunge mult mai departe decât îți imaginai.

Cea mai importantă lecție

Poate cea mai importantă lecție este însă respectul. Respectul pentru natură, pentru colegii de expediție și pentru propria viață. După experiența trăită pe Ojos del Salado ,am înțeles că niciun vârf nu este mai important decât omul care îl urcă. Succesul unei expediții nu înseamnă doar să ajungi sus. Succesul înseamnă să te întorci acasă.

Mai este un lucru care m-a impresionat în fiecare expediție. Am avut privilegiul să urc alături de oameni din toate colțurile lumii. De fiecare dată, când desfășuram drapelul României pe un vârf, simțeam o emoție greu de descris. Nu eram acolo doar în numele meu. Eram acolo ca român. În același timp, am purtat întotdeauna și drapelul clinicii pe care am construit-o și care reprezintă profesia care mi-a oferit posibilitatea să îmi urmez acest vis. Sunt cele două simboluri care m-au însoțit pe fiecare continent și care îmi amintesc de unde am plecat și cui îi datorez acest parcurs.

Fiecare expediție m-a făcut un medic mai bun

Cred că fiecare expediție m-a făcut un om mai bun și, paradoxal, un medic mai bun. M-a învățat să ascult mai mult, să fiu mai răbdător, să îmi controlez emoțiile și să iau decizii cumpătate chiar și în situații dificile.

Dacă oamenii vor reține un singur lucru din povestea mea, mi-aș dori să fie acesta: nu trebuie să urci un vulcan de aproape 7.000 de metri pentru a face ceva extraordinar. Fiecare dintre noi are propriul munte de urcat. Important este să ai curajul să faci primul pas și să continui, chiar și atunci când drumul devine greu.

Care e următoarea provocare? 

Vă mulțumesc! Îmi place însă să fac lucrurile pas cu pas. În momentul de față, toată energia mea este concentrată pe Antarctica. Pentru mine, Mount Sidley nu este doar ultimul vulcan din circuit, ci încununarea unui drum început cu mulți ani în urmă, fără să îmi imaginez unde mă va duce.

Nu sunt genul de om care își face planul pentru următorul proiect înainte de a-l termina pe cel actual. Cred că fiecare obiectiv trebuie trăit, înțeles și dus până la capăt. Abia apoi este momentul să privești spre următoarea provocare.

În același timp, simt că adevărata valoare a acestui proiect nu se oprește în Antarctica. Dacă voi reuși să închei circuitul Seven Volcanic Summits, îmi doresc ca aceasta să fie doar începutul unei alte etape. Mi-ar plăcea să împărtășesc experiențele acumulate, să vorbesc cu tineri, cu antreprenori, cu medici și cu oameni care poate au ajuns într-un moment al vieții în care cred că este prea târziu să mai înceapă ceva nou.

Un nou obiectiv va veni la momentul potrivit

Nu mă consider un speaker motivațional și nici nu îmi doresc să joc un rol. Îmi place să vorbesc sincer despre ceea ce am trăit, despre reușite, dar și despre eșecuri, despre frică, despre momentele în care am vrut să renunț și despre lecțiile pe care mi le-a oferit muntele. Dacă experiența mea va inspira măcar câțiva oameni să facă mai multă mișcare, să aibă grijă de sănătatea lor sau să își urmeze un vis pe care l-au amânat ani de zile, atunci voi considera că proiectul și-a atins cu adevărat scopul.

Bineînțeles că mă cunosc și știu că, după ce voi încheia acest capitol, va apărea și un alt obiectiv. Așa sunt construit. Îmi place să evoluez permanent, să învăț lucruri noi și să ies din zona de confort. Dar acel obiectiv va veni la momentul potrivit.

Astăzi, însă, există un singur nume care îmi ocupă toate gândurile: Antarctica.

Iar dacă voi ajunge acolo, sper ca oamenii să nu vadă doar un medic care a urcat pe un vulcan. Mi-ar plăcea să vadă dovada că un om obișnuit, cu familie, cu profesie și cu responsabilități, poate realiza lucruri extraordinare atunci când are disciplină, perseverență și curajul de a face primul pas.

Pentru că, până la urmă, cred că acesta este mesajul pe care muntele mi l-a repetat de fiecare dată: Când crezi că nu mai poți, mai poți un pic.