Un pistol de calibrul 7,65 mm, care aparţinea unui maistru militar, a dispărut de la Divizionul 67 Nave Purtătoare de Artilerie din Brăila, după ce, marţi, cadrele militare din unitate au executat o şedinţă de tragere pe timp de noapte într-un poligon din judeţul Brăila, informează MapN, potrivit realitatea.net.
Potrivit MApN, lipsa armei a fost contatată, miercuri, în timpul activităţilor de curăţare şi întreţinere a armamentului individual.
„În seara precedentă, între orele 20.00 şi 24.00, cadrele militare din unitate au executat o şedinţă de tragere pe timp de noapte într-un poligon din judeţul Brăila”, precizează MApN.
Conform procedurilor, a fost sesizat Parchetul Militar, iar o comisie numită de comandantul Flotei cercetează împrejurările în care s-a produs dispariţia pistolului.
De altfel, Parchetul Militar Bucureşti confirmă, printr-un comunicat, că a fost sesizat cu privire la incident.