O biografie terifiantă despre cancer

Boala ca metaforă

Volumul „Împăratul tuturor bolilor” (The Emperor of All Maladies-A Biography of Cancer, 2010) al medicului indian Siddhartha Mukherjee, un exemplu extraordinar de comunicare ştiinţifică, este învingătorul Premiului Pulitzer pe 2011. Emoţionantă, stimulantă şi surprinzătoare, această carte oferă o privire atotcuprinzătoare asupra tratamentelor viitoare ale cancerului. Este o carte lămuritoare, care aduce speranţă celor care se străduiesc să dezbrace cancerul de haina lui de mister.

În anul 2010, cel puţin 600.000 de americani şi peste 7 milioane de oameni din toată lumea au murit de cancer. În Statele Unite, una din trei femei şi unul din doi bărbaţi dezvoltă un cancer. Un sfert dintre decesele din lume sunt cauzate de cancer. În multe ţări, rata decesului prin această maladie o depăşeşte pe cea a bolilor de inimă, devenind cea mai frecventă cauză a mortalităţii. Dar cartea marelui oncolog indian Siddhartha Mukherjee, născut la Delhi acum 41 de ani, care a studiat la Standford, Oxford şi Harvard, profesor în cercetarea ştiinţifică la Columbia University, nu este un manual asupra cancerului. Este o poveste prezentată ca o cronică a acestei maladii antice, privită în urmă cu patru milenii, pentru a povesti originile şi primele apariţii, definită şi ca o „biografie”, dar scrisă ca un pasionant roman. „Nu m-am preocupat de a alege un anumit gen literar, am scris această carte aşa cum am gândit-o, mai ales inspirându-mă din cercetările mele, din discuţiile cu pacienţii mei”, precizează autorul.

O biografie excepţională şi profund umană de la primele sale atestări documentare cu mii de ani în urmă până la bătăliile eroice ale secolului XX. Medic, cercetător şi scriitor multiplu premiat, Siddhartha Mukherjee studiază cancerul cu precizia specialistului în biologie celulară, prin perspectiva istoricului şi cu pasiunea biografului. Rezultatul este o cronică elocventă şi uluitor de lucidă a acestei maladii care face victime de mai bine de 5.000 de ani. „Rar s-a întâmplat ca ştiinţa şi expresivitatea bolii să fie atât de elegant împletite cum sunt ele în această carte erudită, captivantă şi plină de compasiune. Profesionalismul autorului nu anulează tragediile personale, el localizează cu meticuloasă claritate şi adâncă compasiune frumuseţea speranţei îngropate în distrugerile făcute de boală”, subliniază Andrew Solomon, autorul cărţii „The Noonday Demon”, câştigător al National Book Award.

Cancerul trăieşte dispersat, inventiv, viclean şi defensiv

Dacă la început se confruntă cu prejudiciile, cu acea bilă neagră care nu poate să erupă, întrebându-se unde s-a născut cancerul, ce vârstă are cancerul, când a fost înregistrată această boală pentru prima dată, argumentaţii din ce în ce mai sofisticate participă la această dezbatere contemporană asupra cancerului. Spre deosebire de tuberculoză, cancerul este asociat cu imagini mult mai contemporane. Celula canceroasă este îngrozitor de individualistă. Cuvântul „metastază”, folosit pentru a descrie migraţia cancerului dintr-un loc în altul, este un amestec curios între „meta” şi „stasis” – dincolo de linişte. Cancerul asfixiază umplând organismul cu prea multe celule. Fiind o boală expansionistă, invadează ţesuturile, stabileşte colonii în locuri ostile, căutând ascunziş într-un organ şi apoi migrând spre altul. Trăieşte dispersat, inventiv, viclean şi defensiv uneori, ca şi când ar vrea el să ne înveţe cum să supravieţuim. Este un invadator şi un colonizator de foarte mare succes. Dar cancerul nu este doar o boală clonală, este o boală care se autoperfecţionează prin clonare. Fiecare generaţie creează şi un mic număr de celule care sunt genetic diferie de părinţii lor. Cea mai adaptată formă de celulă canceroasă supravieţuieşte. Ciclul neîncetat şi neiertător de mutaţii, selecţii şi înmulţiri excesive generează celulele care sunt din ce în ce mai bine adaptate pentru supravieţuire şi creştere.

O biografie terifiantă a cancerului

În anumite cazuri, mutaţiile accelerează naşterea altor mutaţii. „Acest halou strălucitor eliberează o forţă creatoare deosebită la victimele sale, e ca o forţă cathartică, e ca o limpezire a spiritului, la fel ca în «Muntele vrăjit» al lui Thomas Mann. Avem tendinţa să credem că boala canceroasă este o boală modernă, deoarece metaforele care-i sunt asociate sunt atât de moderne. Este o boală de supraproducţie, de creştere fulminantă, de creştere de neoprit, de creştere care nu poate fi controlată, până se transformă într-un monstru tehnic care se autogenerează.”

Bila neagră prinsă în captivitate

Noţiunea de cancer ca boală aparţine paradigmatic secolului al XX-lea şi ne aminteşte, cum spunea scriitoarea Susan Sontag în lucrarea ei deosebită, „Boala ca metaforă”, de o altă boală considerată altă dată boală emblematică. „Scriind această carte mi-am imaginat proiectul ca pe o istorie a cancerului. Dar, într-un mod uimitor, mi s-a părut că scriu nu despre ceva, ci despre cineva. Aceasta nu este o istorie medicală a unei boli, ci ceva mult mai personal, mai visceral, este biografia ei.”

Numele unei boli trebuie să descrie o anumită condiţie, un act literar înainte de a deveni un act medical. Se pare că pe vremea lui Hippocrate, în jurul anului 400 î.Ch., a apărut pentru prima oară în literatura medicală acest cuvânt, „karkinos”, de la cuvântul grecesc care înseamnă crab. Un alt cuvânt grecesc a apărut apoi în istoria cancerului, „onkos”, pentru a descrie tumori de orice natură. Dar grecii nu cunoşteau microscopul, nu cunoşteau entitatea numită celulă. Galen s-a apucat să califice bolile în funcţie de excesul unuia sau altuia dintre fluide, stabilind că cea mai supărătoare era bila neagră. El a sugerat că această boală era generată de bila neagră, prinsă în captivitate, adică o bilă statică ce nu putea scăpa dintr-un anumit loc şi astfel forma o masă. El a murit la Roma, în 199 î.Ch., dar influenţa lui s-a extins asupra medicinii pe mai multe secole.

„Cei 325.000 de pacienţi care suferă de cancer şi care vor muri în cursul acestui an nu pot să aştepte. Pentru a face un progres semnificativ în tratarea cancerului, nici nu e necesar ca noi să deţinem soluţia deplină a tuturor cercetărilor fundamentale… deoarece istoria medicinii debordează de exemple de vindecări obţinute cu ani, zeci de ani, chiar sute de ani înainte ca mecanismul bolii să fi fost înţeles”, scria Sidney Farber. Este şi povestea pacienţilor care luptă şi supravieţuiesc. Hotărâre, inventivitate, dorinţa de a supravieţui sunt adesea calităţi atribuite marilor medici, dar ele sunt şi calităţi care se reflectă provenind mai întâi şi mai întâi de la cei care se luptă cu această infernală boală. Dacă istoria medicinii este relatată prin poveştile medicilor, acest lucru se întâmplă fiindcă aportul lor reflectă eroismul tragic al pacienţilor. Prin faţa cititorului defilează de la tineri la oameni în vârstă, fiecare cu poveştile lui dramatice în acest război dus cu nerăbdare.

Pledoarie pentru cercetarea în cancer

Siddhartha Mukherjee alături de soţia sa, plasticiana Sarah Sze, la decernarea Premiului Pulitzer

Datorită unui articol apărut în „New York Times”, în 1971, care cerea preşedintelui din partea a milioane de americani de a face o schimbare de direcţie şi a se ocupa de cercetarea cancerului, acesta a ieşit din interioarele întunecate ale laboratoarelor şi a fost expus scrutinului public, transformându-se într-o boală de interes naţional şi internaţional. „Să mai adăugăm că în Senatul american au fost aduse camioane pline cu mesaje”, îşi aminteşte ziarista Barbara Walters.

Într-o după-amiază rece din 23 decembrie 1971, Nixon a semnat documentul „National Cancer Act” în cadrul unei ceremonii de la Casa Albă. Suma autorizată în domeniul cercetării cancerului, 400 de milioane în 1972, 500 de milioane în 1973, 600 de milioane în 1974… un total de 1,5 miliarde în următorii trei ani, o realizare monumentală. Era o generaţie care nu mai vorbea despre cancer în şoaptă. Era cancer în toate ziarele, în toate cărţile, în teatru şi în film, în peste 950 de articole din „New York Times”, în „Salonul canceroşilor” al lui Soljeniţîn, o relatare usturătoare a unui spital de canceroşi din Uniunea Sovietică, era cancer în „Love Story”, un film cutremurător despre o tânără de 24 de ani care moare de leucemie, era cancer în „Bang the Drum Slowly”, despre un antrenor de baseball, diagnosticat cu Boala Hodgkin, în „Brian’s Song”, povestirea despre Brian Piccolo, starul din Chicago care moare de un cancer testicular. „Cancerul îţi schimbă viaţa, scria o pacientă, îţi modifică obiceiurile… totul capătă o altă amploare”.

Prevenţia înseamnă vindecare

Siddhartha Mukherjee subliniază că prevenţia înseamnă vindecare. În 1855, se spune, un soldat turc din Războiul Crimeei, rămânând fără pipele sale din argilă, a înfăşurat tutun în hârtie de ziar şi l-a fumat aşa. Ideea nu era nouă. Ea traversase Turcia, Italia şi Brazilia, dar contextul era crucial. În acel an, englezi, ruşi şi francezi aveau cu toţii raţia de tutun. Reveniţi din război, aceşti soldaţi au adus cu ei obiceiurile, la fel ca şi virusurile. În 1870, consumul pe cap de locuitor era de mai puţin de o ţigaretă pe zi. La nici treizeci de ani după aceea, americani consumau 6 miliarde de ţigări de foi în fiecare an… În 1947, statisticienii guvernamentali din Marea Britanie au alertat Ministerul Sănătăţii în legătură cu o epidemie neaşteptată: morbiditatea prin cancer pulmonar crescuse de 15 ori în ultimele două decenii. În 1961, „American Cancer Society” a trimis o scrisoare preşedintelui Kennedy solicitându-i să stabilească o comisie naţională care să cerceteze legătura dintre fumat şi cancer. Ce a urmat a fost o dezamăgire, dar a reuşit să unească forţele anti-tutun. Ascendenţa rapidă virală a tutunului este cea care a ascuns pentru o vreme riscurile medicale potenţiale. Deoarece consumul de tutun a devenit în scurtă vreme un sport naţional, a fost din ce în ce mai greu să fie asociat cu sau disociat de boala canceroasă. Când s-a constat că tutunul era cel mai puternic carcinogen dintre toate elementele identificate era mult prea târziu. Epidemia de cancere pulmonare era în plină răspândire, iar mapamondul era afundat în secolul tutunului.

S-ar putea oare stopa marşul carcinogenezei undeva pe parcurs? Cu siguranţă, în afara unui tratament universal, cea mai mare urgenţă astăzi este găsirea unor metode de depistare precoce, adică înainte de apariţia formelor clinice.

Zone de lumină şi speranţă

Împăratul tuturor bolilor

Ştiinţa este adesea descrisă ca un proces cumulativ, repetat, un puzzle rezolvat piesă cu piesă, fiecare dintre acestea contribuind cu câţiva pixeli la întregirea tabloului. Vindecarea cancerului este la ora actuală o ambiţie realistă fiindcă în mare măsură îi cunoaştem caracteristicile genetice şi chimice. „Cancerul nu este un lagăr de concentrare, scria Primo Levi, dar deţine multe dintre calităţile de anihilare ale acestuia, neagă posibilitatea vieţii în afara lui şi dincolo de el. A te afla într-un astfel de lagăr înseamnă să-ţi renegi istoria, identitatea şi personalitatea, dar în acelaşi timp şi viitorul”.

Jurnalistul Max Werner scria despre limfomul de care suferise: „Dacă era să fie o bătălie, atunci trebuia să angajez în această luptă tot ce aveam. Cunoştinţe, abilitate, viclenie, căi ascunse sau deschise”. Iar Jason Schinder preciza: „Cancerul este o ocazie teribilă de a-ţi lipi obrazul de fereastra condiţiei tale de muritor, ca într-un labirint cu oglinzi”. Începând cu regina persană Atossa, al cărei sclav grec i-a tăiat sânul canceros, până în secolul al XIX-lea, bolnavii care au fost supuşi unor procedee de radio sau chimioterapie primitive, până la Carla, pacienta cu leucemie a lui Siddhartha Mukherjee, despre care se vorbeşte în acest roman, autorul aminteşte şi alte cazuri ale pacienţilor săi care au acceptat regimuri draconice pentru a supravieţui.

Ne întrebăm de ce medicamentele miraculoase apar atât de greu când biologia face progrese din ce în ce mai mari. Există încă o asimetrie suspectă între biologia moleculară şi terapia cancerului. Până acum rezoluţia în cercetarea oncologică se rezumă la o singură propoziţie: cancerul este o boală genetică. Mutaţiile abundă în cromozomi. Specimenele de cancer mamar şi de colon prezintă până la 80 de mutaţii, cancerele pancreatice un număr mult mai mare… Fiecare celulă posedă un set de mutaţii-driver şi mutaţii pasagere. Aşadar, screening-ul va trebui să fie revigorat prin înţelegerea moleculară. Întrebarea „Ce anume permite celulei canceroase să se dividă neîncetat, fără epuizare, generaţie după generaţie” rămâne valabilă acum. Întrebarea care se pune nu este dacă vom întâlni această boală nemuritoare în viaţa noastră, ci când.

De fapt, totul este ca un joc hipnotic, „de fiecare dată când boala făcea o mutare, impunându-i Carlei o altă restricţie, făcea şi ea o mutare la rândul ei. Boala acţiona, ea reacţiona. Era un joc care avea drept preţ viaţa ei”.