O carte pentru doamne

„Dantele interioare“. Un titlu enigmatic și incitant. O carte cu care este imposibil să nu rezonezi, cititorule! Este primul roman al Monicăi Radu, absolventă a Facultăţii de Litere din Bucureşti care a așternut pe hârtie drama vieții ei, un accident petrecut în urmă cu 20 de ani, în urma căruia este și acum în scaun cu rotile. Este un roman de introspecție în care Monica își dezvăluie trăirile ce au urmat evenimentului nefast.

Lipsită total de patetism, povestea impresionează prin bunătate, dar și prin forța interioară a autoarei, care are mai multă grijă de sentimentele celor din jurul său decât de ale sale. „Dumnezeu mi-a ţinut mâinile la ochi, ca atunci când cineva te duce să-ţi facă o surpriză, dar bucata aceea de drum, aşa cum a fost ea, ştiu că nu am trăit-o fără protecţie“, mărturiseşte autoarea. Dantelele sufletului, ale minții sunt sentimente trăite aievea, pe când Monica făcea „șpagatul între nebunie și normalitate“.

Echilibrul total și l-a regăsit după patru ani de complicații și tratamente, inclusiv o paralizie a mâinilor, când i-a dat vieții sale „rostul pe care viața oricărei femei îl are“. L-a născut pe Petru, apoi pe Ioan și Ilinca. Toți trei au venit pe lume „ca un semn de speranță și încredere că minunile există și că se pot întâmpla oricui cere și crede cu curaj!“. Monica Radu ne anunță cu bucurie că urmează să ne încânte cu un nou roman. De această dată, cartea va avea mai multă ficțiune.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.