O carte – prea ușor – trecută cu vederea

Reporter : Stimate domn, la începutul anului trecut ați publicat ”DOMNULE PREȘEDINTE”, o a doua ediție a cărții din 2014. Mărturisesc că am citit cartea cu foarte mare interes, o socotesc una dintre cele mai reușite scrieri postdecembriste, mai ales dacă ne referim la unul dintre cele mai discutate capitole ale societății noastre contemporane și anume conducerea țării. Stilul epistolar adoptat de dvs. vă permite să aduceți în discuțiile atâtea și atâtea aspecte ale lumii noastre contemporane, atât de bulversată. După cât se pare, opinia publică și critica literară și nonliterară au trecut prea ușor, dacă nu cu superficialitate asupra cărții, pentru ca în lumina evenimentelor celor mai recente, ea să capete conotații cu totul și cu totul speciale. Subscrieți afirmațiile mele ?

Virgil Răzeșu: În cea mai mare parte, da. Stilul epistolar, rar cultivat în literatura noastră actuală, oferă posibilitatea de a aduce în actualitate evenimente importante și, mai ales, să incite opinia publică și cititorul să reflecteze asupra lor. Așa cum spuneați, cartea reia ciclul de scrisori cu sens unic din anul 2014 având ca adresant un personaj care revine în actualitatea imediată cu întreaga sa problematică, ascunsă până în prezent cu grijă, și continuă cu ocupantul actual al fotoliului prezidențial, funciarmente diferit de cel de acum șapte-opt ani, având de traversat nu numai furtuna de nivel planetar, numită COVID, ci și războiul absurd pentru vremea noastră, iscat de tătucul Putin.

Rep.: În fapt, căror cititori li se adresează cartea în mod particular ?

V.R.: În lumea atât de frământată și dezbinată, mustind de ură și indiferență în care trăim și în care omul își poate găsi cu greu echilibrul și liniștea, faptele de viață capătă valențe cu totul și cu totul speciale. Dacă autorul reușește să se apropie, la modul cel mai simplu, de înțelegerea cititorului și să-i stârnească emoțiile, sigur că acestuia îi va fi pe plac. Nu întâmplător, am menționat chiar pe prima pagină :”Închin această carte memoriei celor răpuși de COVID-19 și cetățeanului de rând, nemocirlit de politică”. Sigur că astăzi, la închinarea mea aș mai adăuga puzderia de morți nevinovați, antrenați într-un război lipsit de orice noimă și care, Dumezeu să nu-mi dea dreptate, poate degenera într-o catastrofă planetară.

Rep.: Adevărat, este vorba de două categorii de cetățeni care plătesc din greu situația în care ne aflăm. Știu că nu ați rămas pasiv față de tema COVID și ați luat, în presă, o atitudine critică și pertinentă asupra unor aspecte controversate, asupra unor exagerări sau, deopotrivă, asupra unor bâlbe, neglijențe și insuficiențe ale instituțiilor noastre și nu mai puțin ale cetățenilor. Nu v-ați oprit numai la aspectele de ordin medical. Nu mă îndoiesc că aveți aceeași atitudine și în prezent față de evenimentele din Ucraina.

V.R.: Evident, m-am plasat pe poziția omului obișnuit, dezorientat, care nu știe încotro s-o apuce, pe cine să mai creadă și de cine să asculte, în această stare de criză generalizată.

Rep.: Omenirea s-a mai aflat în situații asemănătoare ?

V.R.: Nu cred. În vederile mele, pandemia de COVID-19 nu poate fi comparată decât, eventual, cu potopul lui Noe, care a cuprins întreaga lume și care are, totuși, nuanța lui de poveste. De altfel, cred că COVID nu va figura pe lista, și așa lungă, a bolilor omului, ci ca un factor de gravă și severă perturbare a omenirii. Și iată-ne în pragul unui război nuclear care ar putea reedita epoca dispariției dinozaurilor.

Rep.: În ultimii ani am traversat o epocă foarte grea, plină de evenimente nedorite și marcate de pierderi de vieți. Care nu s-a terminat încă ….

V.R. Nimic mai adevărat. În interviul de acum mai bine de un an, spuneam că e posibil ca și următorul sau următorii să fie la fel de dificili, cu toate speranțele pe care ni le-am pus în imunizarea de masă pentru COVID. Iată acum un alt motiv de îngrijorare legat de țăcănitul armelor. Să nu uităm că încă nu au intrat în joc marile probleme de ordin economic, material, la nivel mondial, care încep să-și arate colții.

Rep.: Înțeleg că scrisorile dvs. i-au vizat pe ultimii doi președinți ?

V.R.: De fapt, cartea se referă la toți conducătorii noștri. Fără să neg conjuncturile nefavorabile ale mandatelor lor, ei au un numitor comun: nu au fost și nu sunt cei de care aveam nevoie. Îmi exprim cinvingerea, e dreptul cititorului să mă contrazică, că mare parte din starea de degradare și gravă pervertire a societății noastre li se datorează lor. Cred că meritam o soartă mai bună. Chiar dacă au pornit la drum cu cele mai bune intenții, au cedat (cu condamnabilă ușurătate) unor presiuni exterioare (nu exclud nici varianta externă), ale unor diverse grupuri de interese, din ce în ce mai active și mai bine organizate.

Rep.: Înțeleg că stilul epistolar la care ați recurs are, totuși, un sens unic.

V.R.: Corect. Nici nu am avut alte așteptări. Cartea este astfel construită încât să exprime, la persoana a II-a (singular sau plural, după caz) adevăruri necosmetizate, așa cum sunt percepute, resimțite de cetățeanul obișnuit.

Lecţia profesorului Beuran

Rep.: Credeți că cititorii noștri, asaltați de o avalanșă de informații diverse, mai puteau fi sensibili la atenționările altora ?

V.R.: Cu siguranță da, atâta vreme cât nu încerci să faci din negru nici alb, nici gri, cât nu răstălmăcești realitatea sau adevărul care ajunge la tine. Personal, sunt foarte îngrijorat de spiritul de respingere apriorică, de frondă pe care oamenii îl manifestă chiar față de acțiunile evident favorabile lui și de lipsa de încredere în instituțiile statului. Este suficient să mă refer la enunțul ”dictaturii sanitare”, deosebit de severă ca formulare. Românul nostru a îndurat atâtea forme de dictatură și nu a prea reacționat. Și acum când este vorba de măsuri adoptate pentru binele său, gata, s-a trezit dornic de libertate absolută. La fel se petrec și cu alte realități, care depășesc logica elementară. Am frământat până la epuizare problema măștii și a vaccinării, a limitării uor libertăți în condițiile în care nu prea aveam de ales. Timp de 47 de ani, am purtat masca ore întregi, zile la rând, uneori și noaptea, fără să mă întreb dacă mă oxigenez cum trebuie sau dacă e suportabilă sau nu. Ea face parte din ținuta chirurgului și este acceptată spre binele pacientului. În toată lumea. Nu mai puțin m-am mirat că unii colegi de breaslă au pus la îndoială vaccinarea în sine, ca metodă preventivă de valoare indubitabilă. Nu ai voie să discreditezi o modalitate care a salvat și selvează puzderie de vieți decât dacă pui în loc ceva mai bun și mai eficient. Da, admit, nimic mai corect, aveau tot dreptul să-și pună întrebări referitoare la calitate, eficiență, riscuri, având în vedere timpul scurt de punere în operă a vaccinurilor respective, chiar admințând că situațiile de criză reclamă soluții de criză. M-au amărât indiferența sau discreditarea unor cercetări avansate precum ale profesorului Virgil Păunescu de la Timișoara. În schimb, cine a vrut și cine nu, calificat sau în afară oricăror cunoștințe medicale sau sanitare s-a bătut în piept cu susțineri caraghioase.

Rep.: Revenind la cartea dvs., la mai bine de un an de la lansare, cum a fost primită de cititori ?

V.R.: Cinstit vorbind, cunoașteți problematica difuzării cărții, de care suferă toți autorii și editorii. Cu toate acestea, am avut un tiraj de 600 de exemplare care s-a epuizat. În condițiile noastre nu este deloc puțin. Mai sunt destui cititori care, deși asaltați de greutățile de fiecare zi, își găsesc împăcarea sau liniștea în cartea tipărită, după cum există și suficient de mulți care folosesc cartea electronică. Din păcate, critica literară, care ar trebui să educe, să dirijeze și să canalizeze lectura cititorilor, este prea interesată de propriile interese, prea atentă la tămâierile reciproce, ca să se ocupe de o carte obscură a unui scriitor și mai obscur de provincie, a ignorat cu desăvârșire cartea mea. Chiar dacă, măcar stilistic vorbind, ea reprezintă un unicat. Iar revistele literare refuză de principiu să publice materiale care nu le sunt pe plac.

Rep.: Îmi mărturisesc curiozitatea: cartea a ajuns la cei implicați direct? Ați avut vreo reacție, vreun comentariu ?

V.R.: De la sine înțeles că am trimis mai multe exemplare Instituției Prezidențiale din ambele serii, cu confirmare de primire. Biblioteca le are sigur. Mai departe … nu știu dacă au ajuns sub ochii cui trebuia. N-am primit nimic, nici măcar înjurături.

Rep.: Stimate domn, vă mulțumesc pentru datele pe care nui le-ați furnizat. Vă dorim succes în continuare.

A consemnat dr. Rodica Antohi

Dr. Virgil Răzeșu – „părintele” Reuniunii Chirurgilor din Moldova

N. red . Academicianul dr. Virgil Răzeșu este considerat „părintele” Reuniunii Chirurgilor din Moldova. Virgil Răzeşu şi-a obţinut titlurile profesionale şi academice cu eforturi şi insistenţă, într-o continuă luptă împotriva condiţiei sale de om care şi-a desfăşurat activitatea în provincie, scria Monitorul de Neamt