O chestiune de încredere pentru Donald Trump

Cazul Groenlandei este ilustrativ pentru actuala relație dintre președintele Donald Trump și aliații europeni. Nu este vorba doar despre renașterea doctrinei dominației americane în emisfera vestică (nimeni nu contesta cu adevărat) sau despre impotența militara a statelor europene din NATO – care pornind chiar de la denumirea sa ar trebui să asigure securitatea și dominația in Atlanticul de Nord.

Groenlanda, piesă centrală în lupta pentru spațiu

Groenlanda este importantă pentru că bazele militare de acolo securizează așa-numitul coridor GIUK (Groenlanda-Islanda-Regatul Unit), pasajul prin care navele militare, mai cu seama submarinele ruse, intră în Atlantic.

Groenlanda este importantă pentru că este aproape de Polul Nord, zona prin care sateliții militari trec cel mai des și unde stațiile terestre sunt cel mai bine plasate pentru a face schimbul de date cu constelația de sateliți. Iar spațiul a devenit zona unui război intens, locul din care se observă, se aleg țintele și se ghidează loviturile.

Câtă vreme Danemarca este un aliat NATO, administrația SUA nu ar trebui decât să negocieze extinderea bazei pe care deja o dețin in Groenlanda, Pituffik, și înființarea unor noi baze militare. Este puțin probabil ca guvernul de la Copenhaga să se opună acestui demers american.

Originile unei relații explozive cu Donald Trump

Însă actuala conducere de la Washington nu are încredere în aliații săi europeni. Iar motivul nu este doar unul ideologic. Președintele Donald Trump are o istorie deja veche, foarte conflictuală, a relației sale personale cu guvernele europene.

În Statele Unite se duce un război surd între actuala administrație Trump și foști șefi ai serviciilor de informații, procurori și o mulțime de politicieni din opoziția democrată. Este un război politic, în justiție și serviciile de informații. Este un conflict americano-american, însă în care Europa a fost implicată. Sau asta crede actualul președinte al SUA, iar asta este cel mai important în acest moment.

În iulie 2024, directoarea comunității de informații a SUA, Tulsi Gabbard, a făcut public un raport clasificat despre alegerile prezidențiale din 2016, spunând că a existat o ”conspirație” împotriva campaniei lui Donald Trump, cu scopul de a influența rezultatul electoral. Gabbard a vorbit despre ”politizarea serviciilor de informații și folosirea lor ca armă electorală”. Cu o zi înainte, președintele Trump l-a acuzat pe fostul președinte Barack Obama ca a condus acțiunile pentru etichetarea sa ca om al Rusiei.

Marea Britanie și Ucraina, inamicii lui Trump

Este unul din principalele motive pentru care Donald Trump nu are încredere în aliații europeni. În 2016, Donald Trump a fost lovit de scandalul Russiagate, pornit de la un dosar cu materiale compromițătoare (inclusiv presupusele legături dintre echipa sa de campanei și Rusia) întocmit de fostul spion britanic Christopher Steele. În transmiterea acestui dosar în SUA, unde a fost primit de senatorul John McCain, a avut un rol un fost ambasador britanic. În condamnarea lui George Papadoupoulos, fost membru in echipa de campanie a lui Trump, au jucat un rol un profesor britanic și un alt diplomat britanic.

În colectarea dovezilor împotriva echipei de campanie a lui Trump a jucat un rol agenta Partidului Democrat Alexandra Chalupa, cu cetățenie americană și ucraineana. A fost ajutată în acest demers anti-Trump de președintele de atunci Petro Poroșenko, care a fost consiliat electoral de Paul Manafort, unul dintre cei condamnați într-un dosar disjuns din Russiagate. Frații americano-ucraineni Alexander și Evgheni Vindman (angajați ai Pentagonului) au avut un rol major în primul impeachment al lui Trump. Iar marile publicații europene au mediatizat mult dosarul Russiagate – care în cele din urmă s-a încheiat cu un eșec al procurorului special Robert Mueller.

Europa, implicată în „războiul” american împotriva lui Trump

Acum, America trece printr-un moment politic ieșit din comun. Un fost director FBI, James Comey, este pus sub acuzare pentru acțiunile sale în contextual Russiagate. Suspiciunile plutesc și in jurul fostului director CIA John Brennan. Dar și asupra lui Barack Obama. Iar Donald Trump nu uită de aliații europeni care au ajutat demersurile mai mult sau mai puțin legale ale fostei rivale Hillary Clinton.

Rudolf Giuliani, fost avocat al lui Trump în contextul Russiagate, a sugerat că în acest scandal ar fi fost implicate servicii de informații străine, inclusiv din Europa, în special la originile scandalului.

Dincolo de Russiagate, Donald Trumo și întreaga mișcare politică din jurul sau sunt deranjați de ideologia venită de peste Ocean și de finanțarea ei de către europeni precum George Soros. În cercurile MAGA, cel din urmă este acuzat pentru finanțarea Antifa – declarată de către SUA drept organizație teroristă, în condițiile in care nu există o organizație propriu-zisă cu acest nume.

JD Vance, un Trump în devenire: Peste 15 ani nu vom mai avea încredere în Europa

Acest trecut zbuciumat al relațiilor dintre Trump și Europa este reflectat cel mai bine în declarațiile vicepreședintelui JD Vance. Nu este vorba doar despre celebrul discurs de la Conferința de Securitate de la Munchen, de la începutul anului 2025. Într-un interviu din decembrie 2025 pentru UnHerd, Vance și-a exprimat neîncrederea în relația viitoare cu Europa astfel: ”În țările europene sunt în poziții de putere islamiști”. De aceea, este ”absolut” posibil ca, peste 15 ani, aceste viziuni sa ajungă la putere într-o țară europeană care are arsenal nuclear, Franța sau Marea Britanie. ”Dacă permit să fie copleșiți de idei morale distructive, atunci vor permite și ca armele nucleare să cadă în mâna celor care provoacă mult, mult rău Statelor Unite”. „Washingtonul va avea o anumită discuție morală cu Europa”, a spus Vance.

Iar totul s-a tradus într-un document oficial american – Strategia Națională de Securitate. ”Dacă tendința actuală continuă, continentul va fi de nerecunoscut peste 20 de ani sau mai puțin. Nu este limpede dacă anumite țări europene vor avea economii și armate suficient de puternice pentru a rămâne aliați pe care să te poți baza”.

Copiii spirituali ai Americii ante-Trump își caută părintele

Poziția Europei, în special a Marii Britanii și a Ucrainei, în timpul campaniei prezidențiale din 2016 în SUA, scandalul Russiagate care a paralizat primul mandat Trump și impeachment-ul din 2019 sunt bomba cu efect întârziat care a contribuit mult la defectarea relațiilor dintre Trump și aliații europeni. Elita politică europeană, un copil ideologic și cultural al Americii ante-Trump, a mizat, și a pierdut, pe dispariția politică a lui Trump. Acum pare să mizeze riscant pe înfrângerea trumpismului la urne.

Cazul Groenlanda este un simptom al relației defecte. Din punct de vedere militar, insula poate fi oricand a Statelor Unite. Fie că este stilul său de a negocia sau că vrea să răsucească răzbunător cuțitul în rana relațiilor cu Europa, Donald Trump o dorește și de jure. Iar, oricât de pro-european și de liberal ar fi următorul președinte al SUA, Groenlanda ar rămâne a Americii. La fel ar rămâne valabile și cele cinci procente din PIB pentru apărare și goana după ele a complexului militar-industrial din SUA. Și politica de reducere a deficitului comercial cu Europa. Și importurile masive de GNL din SUA.

Ce aduce în plus Donald Trump este o răzbunare. Vendeta președintelui Trump îi vizează în special pe ai săi, însă președintele și-a pierdut încrederea și in partenerii europeni, și în cei din Ucraina. Poziția sa este identică cu cea a vicepreședintelui JD Vance. De aici și atenția cu care comentariatul european tratează implicarea sa în marile decizii ale SUA și răsuflă ușurat atunci când acesta pare absent – așa cum a fost în cazul Venezuelei. Copiii spirituali ai Americii își vor înapoi părintele și mai speră.