O criză pură, dură, mură-n gură

Actuala criză economică, în lume şi în România, ar putea fi, dincolo de nenumăratele necazuri, drame, catastrofe, şi un veritabil antrenament. Un prilej de a testa ce funcţionează, cine este responsabil, competent, capabil, curajos în structurile puterii, în instituţiile statului. Un bun prilej de învăţare socială complexă, dură, dar şi bine diferenţiată pentru toate grupurile sociale. Un bun reper temporal, poate chiar istoric. „Criza din 2010”, vor zice la şcoală copiii la lecţia de istorie… O experienţă personală, fără menajamente, pentru trezire la realitate într-o lume confuză, invadată de impostură, parvenire, mitocănie, hoţie măruntă, iluzii fără acoperire.

Totuşi, percepţia crizei poate fi, în derularea sa curentă, o capcană perfectă. Cât aflăm direct, cât ni se povesteşte despre criză? Cât trăim pe propria piele şi cât acceptăm, susţinem, înghiţim din ceea ce alţii se înghesuie să ne spună, să ne îndoape cu ştiri, rapoarte, comunicate, vizite în teritoriu, discursuri, ş.a.m.d.?!

De fapt, cât de departe ne aflăm, chiar şi acum, în plin cutremur economic şi social, de realitate?

Până la urmă, cine vede criza? La rece, la cald, la zi?! Şi dacă vede, cât se pune pe masă?! Cât aflăm şi dacă aflăm, cât înţelegem? Nu o fi oare criza, dincolo de lucruri evident grave, cu schimbări majore, pline de conţinut, şi un prilej perfect pentru manipulare? Pentru conspiraţii mai vechi şi mai noi. Nu se pregătesc oare, chiar acum, structurile de dominaţie, subordonare, control ce vor funcţiona de la sine în deceniul următor?!

Toţi oamenii sunt muritori. Câţi pricepem ce este moartea?! Dincolo de frică, de basme cu viaţa de apoi, de asigurarea locului de veci în cimitirul central… Aşa şi cu criza. Nimic mai evident, mai spectaculos, mai oră de oră pe toate ecranele, paginile de ziar, buzele ălor mari şi tari. Tari în ce?!

Se vede şi în faţa casei, se vede la raft, se vede în factura de plată, în farmacie, în… Unde nu se vede?! Totuşi, unele lucruri ne scapă! Unele? Multe lucruri ne scapă! Cele mai importante lucruri ne scapă.

Până la urmă, ce e inflaţia?! De ce cresc preţurile? Unde s-a rupt filmul? Dacă e atât de simplu, de ce se contrazic între ei deştepţii de la bănci, de la guvern, de la UE, de la Washington?

Chiar şi FMI-ul o dă la întors…

Apoi, cât se spune şi cât se ascunde? Când vine momentul să afle tot omu’ care e treaba? Sau mai rău, cât din ceea ce păţim zi de zi, aici în oraşul uitat de lume, în care vieţuim, este luat în seamă acolo sus, în birourile mari, ascunse, bine păzite. Ce fac ăia acolo? Le pasă de noi? La naiba! Se mănâncă între ei parcă ar fi sfârşitul lumii.

Dar dacă e sfârşitul lumii? Dacă tocmai a început? Ceva, ceva se mai zice pe la colţuri. Ceva cu 2012… Păi cât mai e până în 2012?! E mâine!

De ce se schimbă în fiecare zi povestea? Ba e de vină ăla, ba altu’. Unii zic că va fi bine. Când? Peste un an-doi. Aşa, deci tot 2012… Nu, sigur e mult mai complicat. Dacă e complicat, ce e de făcut? Fiecare face numai ce-l taie capul! Care de unde apucă. La apucat suntem mari… Oare chiar facem ce trebuie? Sau altfel spus, ce trebuie cu adevărat din ceea ce facem?! Sau din ceea ce ne facem că facem?!

Când o să ştim ce era bine de făcut? De cine să mai asculţi, pe cine să mai urmezi? Te uiţi în jur şi vezi numai feţe obosite, chinuite, rânjete şi înjurături. Criză avem, conducători, ioc.

Măcar de puneau de o criză ca lumea! Aşa ca la case mari. Un program ceva… La alegeri aveau şi lozinci. Care de care era mai dur, mai curajos, mai hotărât, mai de toate pentru toţi. Să-i tot alegi… ce înghesuială. S-a ales prafu’! Prafu’, da, că prafuri nu prea mai avem. Se scumpesc pe zi ce trece. Fără prafuri, degeaba mai mergi la spital. Care spital? Care doctor, tocmai s-a cărat în străinătate. S-a cărat sau s-a salvat? Bine că n-a plecat şi popa! Cu cine mai îngropam soacra? De-a naibii s-a dus tocmai acum! Nu că am fi plecat în vacanţă. La munte, la mare… pauză! Totuşi, se moare în draci şi pe la vecini. Pleacă, se duc bătrânii. Că doar n-o să meargă în Spania! Se duc.

Da, criza e seducţie curată! Nimeni nu-i rezistă. Pe faza, citim, bârfim, dăm mai departe zvonuri, proverbe, zicători. Cu ochii pe orice, pe ce se dă la discount, pe ce s-a scumpit, pe scumpe, scumpele zilei. Domnişoare cu urme de bikini şi flăcăi cu urme de creier, mare înghesuială. La vedere, la TV, la munte şi la mare. Chiar aşa, ăştia din ce trăiesc? Cine bagă bani în ei? Să te tot uiţi, ce bancuri, ce story-uri, ce… Până la urmă, asta e viaţa!

Criza?! Care criză?