O finală inedită

Spania – Olanda este o finală cu totul şi cu totul inedită. Nu din punctul de vedere al valorii şi formei de moment a celor două echipe. Spania era cotată chiar înaintea competiţiei ca una dintre principalele favorite la titlul mondial, iar Olanda era văzută şi ca ajungând în fazele superioare ale turneului final.

Marea „noutate” a acestei finale o reprezintă faptul că, indiferent cine va câştiga, pe tabloul de onoare al campioanelor mondiale se va mai adăuga un nume nou. De altfel, după ediţia a treia a Campionatului Mondial, cea din 1938, doar în 1954, 1958 şi 1978 s-au mai disputat finale în care nici una dintre competitoare nu avea în palmares un titlul mondial: Germania (1954), Brazilia (1958) şi Argentina (1978), ultima chiar într-o finală contra Olandei au intrat în „lumea bună” a campionelor mondiale.

O altă „noutate” a finalei din această seară o reprezintă faptul că pentru prima oară în istoria de 80 de ani a competiţiei, una dintre finaliste nu este Brazilia, Argentina, Germania sau Italia. Între 1930 şi 2006 cel puţin una dintre cele patru mari puteri s-a regăsit în câte o finală.

„Panoul de onoare al finalistelor”

Brazilia – 7 finale (5 titluri mondiale)

Germania – 7 finale (3 titluri mondiale)

Italia – 6 finale (4 titluri mondiale)

Argentina – 4 finale (2 titluri mondiale)

Uruguay – 2 finale (2 titluri mondiale)

Franţa – 2 finale (1 titlu mondial)

Anglia – 1 finală (1 titlu mondial)

Olanda – 2 finale

Ungaria – 2 finale

Cehoslovacia – 2 finale

Suedia – 1 finală