
Pe 6 noiembrie, chiar în ziua alegerilor pentru Congresul SUA, președintele Klaus Iohannis se arăta resemnat că țara este condusă de ”penali”. ”Ăștia au fost aleși, ăștia conduc Guvernul și Parlamentul. Așa este în democrație, cine este ales, ăla conduce”, suna resemnarea prezidențială. ”Acum, cu certitudine, am fi putut fi mult mult mai bine pregătiți, cum am fi putut să avem o clasă politică mult mult mai bună, fără infractori, că penali nu mai am voie să spun”, a mai arătat președintele.
În luna mai, Iohannis a fost amendat de CNCD cu 2.000 de lei pentru că a folosit expresia “penali”. ”Utilizarea termenului ‘penali’ de către preşedintele Klaus Iohannis reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate a persoanelor care se află în procedură judiciară fără a fi condamnaţi, potrivit art. 2, alin. 1, si art 15. din OG 137/2000, republicată. S-a aplicat amenda contravenţională în cuantum de 2.000 lei. Vot 5 la 4”, preciza atunci CNCD. Klaus Iohannis a contestat amenda. Procesul a fost amânat pentru data de 23 noiembrie.
Noi congresmani puși sub acuzare în SUA
În aceeași zi de 6 noiembrie, în America, trei candidați republicani puși sub acuzare pentru diverse infracțiuni au câștigat alegerile. Alți doi republicani puși sub acuzare au fost la un pas de victorie în circumscripțiile lor. Niște ”penali”, ar putea fi considerați ei la Bucuresti. În America sunt doar niște inculpați care beneficiază de toate drepturile, inclusiv prezumția de nevinovăție, pâna la decizia finală a justiției.
Nu este vorba de cazuri fără precedent, pentru că legile americane permit politicienilor sau magistraților puși sub acuzare să participe la alegeri, scrie The Washington Post. Pot să candideze și politicieni aflați în închisoare. De regulă, cei puși sub acuzare se retrag din cursă. Dacă nu o fac, experiența alegerilor trecute a arătat că asemenea candidați se îndreaptă către o înfrângere fără drept de apel. Însă în 2018 acuzațiile de fraudă, de corupție sau inside trading s-au dovedit mult mai puțin periculoase decât campaniile de milioane de dolari derulate la televiziune, radio sau pe internet. Astfel, republicanii Duncan Hunter, Chris Collins au câștigat un mandat în Camera Reprezentanților, iar procurorul general din Texas, Ken Paxton, a fost reales, deși era acuzat de fraudă.
Nou alesul reprezentant Duncan Hunter și soția sa sunt investigați de FBI de mai bine de un an. Actul de punere sun acuzare arată că politicianul s-a folosit 250.000 de dolari din fondurile de campanie pentru a trăi mult peste veniturile sale. Pe acești bani a călătorit prin America și Europa, s-a cazat la hoteluri scumpe, a cumpărat produse socotite de lux. În plus, Hunter a mai fost acuzat în cercurile politice că obișnuiește să consume alcool la locul de muncă, ca are mai multe relații extraconjugale, lucruri care îi pot costa cariera pe politicienii americani. Hunter este acuzat de fraudă electronică și falsificare de documente. Hunter și-a acuzat rivalul democrat, Ammar Campa-Najjar (care a lucrat în guvernul Obama) că ar fi un simpatizant al teroriștilor, că încearcă să infiltreze Camera Reprezenților din partea Fraților Musulmani și că este un ”risc la adresa securitatii”. Politicianul Duncan Hunter este veteran al războaielor din Afganistan și Irak. Hunter riscă o condamnare la 21 de luni de închisoare.
Congresmanul Christian Collins a fost director al unei companii farmaceutice. Este acuzat că, profitând de informațiile nepublice pe care le deținea în virtutea poziției sale, și-a averizat fiul să renunțe la un pachet important de acțiuni la acea companie, după ce un medicament a picat testele. În acest fel, familia sa a evitat pierderi de 700.000 de dolari. A fost pus sub acuzare pentru inside trading. Inițial, a renuntat la candidatura pentru Congres, dar apoi a revenit asupra deciziei și a câștigat. Collins riscă o condamnare între 5 și 20 de ani de închisoare.
Procuror texan acuzat de fraudă
Realesul procuror general din Texas, Ken Paxton, este acuzat încă din 2015 de fraudă cu titluri de stat și neînregistrarea proprietății asupra unor titluri de stat. Este acuzat și că a mințit posibil investitori cu privire la situația sa financiară și la acțiunile deținute la o companie. În SUA sunt acuzații grave, care pot duce la o condamnare între 5 si 99 de ani de închisoare. ”Dacă Paxton nu poate respecta legea, cum oare va reuși să o aplice?”, se întreba contracandidatul său democrat, Justin Nelson.
Congresmanul Rod Blum a încercat să obțină realegerea și a ratat-o la mustață. Rod Blum este acuzat de Comisia de etică a Camerei Reprezentanților că nu a precizat că este președintele unei companii implicate în afaceri cu guverul SUA, companie pe care a ajutat-o să câștige mulți clienți. Blum susține că a comis o greșeală de redactare la completarea declarației de interse și că investigațiile în cazul său sunt rodul unei ”cruciade pentru distrugerea personală” din partea ”stângii radicale”.
Morții semnează pentru candidatul republican
Congresmanul Scott Taylor a candidat deși era acuzat de fraudă electorală, prin falsificarea de către echipa sa de campanie a semnăturilor de susținere au unui candidat independent, care ar fi avut rolul de a disipa voturile pentru rivalul democrat din circumscripție. Printre semnăturile falsificate se află și cele ale unor cetățeni decedați. Taylor susține că este nevinovat, pentru că nu a știut de această acțiune necurată a echipei de campanie.
Și alegerile precedente au adus în atenție asemenera cazuri. Congresmanul de New York Floyd Flake și soția sa au fost acuzați de deturnare de fonduri de la o biserică din SUA, unde el era pastor. A candidat, în 1990, și a fost reales în ciuda acuzațiilor. Justiția a renunțat la acest caz din lipsă de probe.
Prins cu mita în frigider
În 2006, democratul William J. Jefferson a fost reales în Congres. Cu câteva luni înainte, FBI a descoperit în frigiderul său pachete cu 90.000 de dolari mită. A fost inculpat în 2007, în timpul mandatului. A fost înfrânt la următoarele alegeri. A fost condamnat și se află și acum la închisoare.
După alegerile din SUA, Klaus Iohannis ar trebui să răspundă prezidențial, ca arbitru nepărtinitor și însărcinat cu politica externă a țării sale, la o întrebare despre niște reprezentanți ai partenerului strategic. Ce sunt congresmanii Hunter și Collins sau procurorul Paxton? Niște penali, niște infractori din America sau doi congresmani americani și un magistrat american care încearcă să-și dovedească neviniovăția în justiție?
nu ma intereseaza daca un condamnat ajunge la putere sau nu, dar sa votezi astfel de oameni, sa ajungi sa te conduca „pitipoance’ ahiate dupa lux ar trebui sa-ti pui intrebarea daca coana leana era totusi o „lady” pe langa ce vine in politica si din pacate in politica globala nu doar locala
Se mai indoieste cineva ca URA VISERALA este UNICUL sentiment care-l strabate pe tovarasul presedinte al Romaniei ACTUALE?!?
Intrebari prea grele pentru Malai mare.