O judecătoare s-a retras din dosarul lui Victor Ponta

Judecătoarea Cristina Rotaru de la Înalta Curte de Casație și Justiție, căreia i-a fost repartizat dosarul premierului Victor Ponta, a făcut cerere de abținere pe motiv de incompatibilitate, transmite Agerpres.

Cererea sa a fost aprobată, urmând să fie desemnat aleatoriu un nou judecător de cameră preliminară de la aceeaşi instanţă.

„Admite declarația de abținere, constată incompatibilitatea și stabilește că doamna judecător nu va participa la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 3407/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție”, se arată în decizia instanței.

Nu se știe deocamdată despre ce incompatibilitate este vorba. Judecătorul Cristina Rotaru a făcut parte din completul care a judecat dosarul „Trofeul calităţii” şi a avut o opinie separată în decizia de condamnare, în sensul achitării fostului premier Adrian Năstase, scrie Mediafax.

DNA nu renunță la acuzația de conflict de interese

Pe de altă parte, procurorii DNA au disjuns cauza privind conflictul de interese în cazul premierului Victor Ponta, deoarece vizează și alte persoane față de care nu s-au finalizat cercetările, au declarat vineri pentru Agerpres surse judiciare.

Potrivit surselor citate, cauza a fost disjunsă pentru a se face în continuare cercetări în legătură cu împrejurarea comiterii acelor presupuse fapte în care sunt implicate și alte persoane.

Parlamentul a respins, la începutul lunii iunie, solicitarea DNA de începere a urmăririi penale față de premierul Victor Ponta pentru trei infracțiuni de conflict de interese. Astfel, Ponta a fost trimis în judecată joi doar pentru pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și spălarea banilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.