“O mie şi una de nopţi” este o extraordinară culegere de poveşti „uimitoare şi surprinzătoare”, care a acaparat un timp Europa, dând naştere la o serie întreagă de traduceri în mai mult limbi.
Este o capodoperă a literaturii mondiale, ocupând un loc excepţional între Orient şi Occident. Această operă “fără sfârşit” sau cu “toate finalurile” este o istorie curioasă, bogată şi prodigioasă în a perpetua povestiri cu surse multiple.
Vehicul al mitologiilor şi credinţelor proprii Orientului, ea reprezintă o mărturie a unei culturi unice, aflându-se la originea unei multitudini de imagini, adevărate sau false, a unor clişee formate în Occident, care constituie un fel de tezaur din care s-au inspirat generaţii întregi de artişti şi creatori şi care continuă să se îmbogăţească încă…
Originea celor “O mie şi una de nopţi” rămâne încă misterioasă. Această feerie între Orient şi Occident este prezentată la “Institutul Lumii Arabe” din Paris, cu titlul “O mie şi una de nopţi”.
Şeherazada şi erotismul
Paul Emile Destouches, Şeherazada acompaniată de sora sa povestind sultanului
Mai mult de trei sute de povestiri permit vizitatorilor să se apropie de personajul sublim al Şeherazadei, povestitoarea “Nopţilor” care fac obiectul acestei expoziţii, cât şi al unor vechi manuscrise etalate cu această ocazie.
Expoziţia urmează povestirea de la geneză la orginile indo-persane, trecând prin povestirile arabe ale celui de al IX-lea secol până la Antoine Galland, care a fost primul traducător într-o limbă europeană. Dacă textele celor “O mie şi una de nopţi” pun în evienţă Orientul, iconografia lor de o bogăţie infinită îşi are sursa în Europa şi în Occident.
Cine nu cunoaşte cele “O mie şi una de nopţi”, povestea crudului Sultan, care, pentru a se răzbuna pe infidela soţie, a ucis-o şi a poruncit să fie omorâte în fiecare dimineaţă soţiile sale succesive, povestea frumoasei Şeherazada, care, în fiecare noapte, îl captivează pe soţul său cu diferite povestiri. Unul dintre meritele expoziţiei este de a face lumină în originile acestei opere celebre, dar puţin cunoscute, prin misterul său care persistă încă.
Maharaja Surat Singh de Bikaner pe tron, 1790
Toate artele, toate genurile s-au pasionat de “O mie şi una de nopţi”, de la teatru la modă, de la muzică la cinema, de la pictură la operă, de la fotografie la literatură… ea generând mai multe imagini decât orice altă operă. Harun al-Raşid, Shahriyâr şi Şeherazada, Sinbad şi Aladin; întâlneşti aici toate personajele şi oraşele care au servit de decor, în evocări diverse din punct de vedere estetic.
Purtat de vocile povestirilor, de ritmurile “Nopţilor” care se succed unele după altele, vizitatorul are acces la toate visurile, la toate iluziile, la fanteziile şi himerele care au generat aceste milenare povestiri. Expoziţia oferă acele chei care îţi permit să accezi într-un univers pe care fiecare crede că îl cunoaşte, dar pe care nimeni nu l-a descoperit până la sfârşit.
Vraja creată de O mie şi una de nopţi
“Originea operei «O mie şi una de nopţi» este mai obscură decât o noapte fără lună. Textul arab este constituit de-a lungul a zece secole, din veacul al IX-lea până în al XIX-lea, fără a mai aminti traducerile. În prima parte a expoziţiei, încercăm să descâlcim firele acestei istorii neclare. Credem că «O mie şi una de nopţi» a avut acelaşi parcurs cu «Panchatantra», culegerea indiană tip «oglinda principilor», o literatură destinată educării acestora. Acest text a ajuns în Persia, apoi a sosit la Bagdad pentru a deveni «Kalila şi Dimna». «O mie şi una de nopţi» este, la origine, o poveste indo-persană care a ajuns la Bagdad în secolul al VIII-lea…”, afirmă Elodie Bouffard, comisar al expoziţiei. Dar destinul acestor opere este diferit.
Între cultura orală şi cultura scrisă, textul devine o compilaţie citită şi îmbogăţită de povestitori. Din cele 32 de povestiri, care variază uşor de la o copie la alta, fiecare a fost ajustată. De la 32 s-a trecut la 300 de povestiri.
Un basm din secolul al XVIII-lea
Anna Karina în Şeherazada în filmul cu acelaşi titlu, în regia lui Pierre Gaspard Huit
Un important personaj al literelor, Antoine Galland, latinist şi elinist, care l-a acompaniat în 1670 pe ambasadorul Franţei la Constantinopol, a învăţat limbile turcă, persană şi arabă. În 1701, el a achiziţionat, prin intermediul unui creştin din Alep, un manuscris “O mie şi una de nopţi”. Traducerea lui, care este o creaţie literară, a apărut în 1704. Antoine Galland a scris în epoca în care triumfau “Povestirile” lui Perrault şi ale “Povestirile” Contesei de Murat. Dar el nu a ezitat să le îmbogăţească. Succesul acestei prime ediţii occidentale n-a întârziat să apară. Moda nuvelelor orientale şi a povestirilor arabe a fost lansată şi odată cu ea, fermentul unui orientalism în arte. Între rarităţile expuse figurează un excepţional fragment dintr-un manuscris al secolului al IX-lea, unul dintre cele mai vechi în limba arabă, împrumutat de la “Institutul Oriental” din Chicago, un manuscris sirian din secolul al XV-lea, cu adnotaţii ale lui Galland, dar şi câteva versiuni ilustrate.
Povestirile sunt populate de creaturi minunate, djini, spirite, magi şi vrăjitoare, care-şi au originea în lumea preislamică şi care sunt evocate de obiecte magice, cum ar fi cămaşa-talisman indiană, bolul de ghicit iranian, gravuri şi plăci de sticlă pentru lanterna magică. Imaginile povestesc aparate extraordinare care transportă eroii: covorul zburător, patul zburător, calul cu aripi…
De la Bagdad la Bollywood
Desen pentru costumul din Baletele Ruse ale lui Diaghilev, creat de Leon Bakst
Un manuscris turc inedit, dintr-o colecţie privată, din secolul al XVI-lea, arată că la Curtea otomană nu era dispreţuită această literatură “vulgară”. Părăsind biblioteca ideală, care reunea alte ediţii vechi ale “Nopţilor”, în a doua secţiune a expoziţiei pot fi întâlnite marile teme: oraşul şi pieţele sale, Bagdad, Damasc, Cairo, palatele regale, dragostea şi războiul, lumea intermediară a geniilor şi a talismanelor. 300 de opere şi de obiecte dau corp unei mitologii a “Nopţilor”, într-o luxuriantă confruntare înte Orient şi Occident. Obiecte uzuale sau preţioase, ceramici, sculpturi, miniaturi indiene sau persane, arme, covoare, lămpi cu ulei întreţin această legendă vie. Un excepţional ansamblu de fotografii ale anilor 1860-1870 aparţine colecţiei Fuad Debbas din Beirut şi evocă un periplu prin străzile arabe, prin magazine de peşte, măcelării sau frizerii. Tablouri în acuarelă, stampe şi numeroase extrase din filme, de la Hollywood la Bollywood, desenează contururile acestui vis gata oricând să reînceapă.
Scenă de harem din Iran, secolul al XIX-lea
Încurajată de către Mallarmé, noua traducere publicată între 1898 şi 1904, sub titlul “O mie una de nopţi” de către Joseph-Charles Mardrus, un mare călător parcurgând mările în căutarea legendelor din Orientul său natal, evocă această frumoasă Belle Epoque. Mardrus iubea florile, pietrele preţioase, tablourile fastuoase, ţesăturile preţioase şi fotografiile, la fel ca şi prietenul său Paul Poiré, împreună cu care a creat “O mie şi una de nopţi”. Poveştile sale cu Douce Amie, Ali Baba şi Regina din Saba au încântat Parisul anilor 1900-1920. Fidel unei tradiţii milenare, Mardrus a incrustat cu o tentă puternic erotizată noi episoade, alături de alţi artişti care s-au inspirat din aceste texte, precum Leon Carré, François-Louis Schmied, Kees van Dongen, André Derain, Antoine Bourdelle. Pentru Proust era o carte de căpătâi. Aceste “Nopţi” decadente au inspirat un nou val de orientalism în jurul anilor ‘20.
De la film la muzică şi dans
Lampă cu ulei din Afganistan, secolele X-XI
Fără a uita substanţiala producţie arabă, există aproape 30 de filme cu acest subiect. “O mie şi una de nopţi” a inspirat numeroşi cineaşti, de la Pierre Gaspard-Huit, cu “Şeherazada”, la “Aladin şi lampa fermecată”, o peliculă italo-americană realizată în 1955, de la “Ali Baba şi cei 40 de hoţi” la “Sinbad Marinarul”, de la pelicula lui Pier Paolo Pasolini, “O mie şi una de nopţi”, din 1974, la cea a lui Philippe de Broca, realizată în 1990.
În perioada derulării expoziţiei au loc numeroase concerte susţinute de ansamblul baroc “La Reveuse”, cu regizoarea Louise Moaty, în scenografia lui Alain Blanchot şi costumele Mathildei Benmoussa. Coregrafia: Françoise Denieau. Regizoarea a mers pe rutele trasate de Antoine Galland, anticarul regelui Ludovic al XIV-lea şi orientalist erudit, invitând publicul într-o călătorie plină de surprize, în compania a patru instrumentişti. În cele trei episoade, “Prima nopate: Povestea Şeherazadei şi a pescarului”, “Cea de a doua Noapte, povestea adormitului care se trezeşte”, şi a treia, “Povestea celor două surori geloase pe sora lor mai mică”, ea conduce publicul către misterioase poveşti care i-au inspirat pe compozitori europeni precum Marin Marais, Rameau, Couperin, Gluck sau Lully. Şi totul, la lumina lumânărilor…
Ilustraţie din O mie şi una de nopţi
Un spectacol de dans cu percuţii orientale este deja pe scenă de câţiva ani, sub titlul “Alhambra”. Şapte zeiţe ale dansului, în ritmuri orientale, acompaniate de patru percuţionişti, se îndreaptă spre Minunatul Orient, rafinat şi senzual, luxos şi voluptuos. Coregrafia aparţine Gemmei, fondatoarea companiei “Mille et Une Nuits”. Ea a ştiut să insufle dansatorilor un stil unic, oferind o viziune modernistă şi exigentă, departe de clişeele orientaliste. Să mai menţionăm şi prezenţa percuţioniştilor, violonistului şi flautistului ansamblului “Al Darbak”. Ondulaţiile şoldurilor, volutele bazinului şi arabescurile mâinilor oferă o replică ritmurilor muzicienilor şi invită spectatorii într-un circuit imaginar prin Samarkand, Alep, Bagdad sau Cairo.
Expoziţia poate fi vizitată până în 28 aprilie.
