Moțiunea împotriva ministrului Investițiilor și Fondurilor Europene a fost intitulată „Dragoş Pîslaru, tehnocratul lui Cioloş şi ministerul fără rezultate” și semnată de 44 de senatori. La vot, aceasta a picat cu 73 de voturi contra și doar 41 pentru. Cu alte cuvinte, opoziția nu a reușit să își asigure în plen nici măcar numărul de semnături de pe moțiune.
Inițiatorii l-au acuzat pe ministru în textul moțiunii că în timpul mandatului său „România nu vede o accelerare, România vede justificări”.
„În februarie 2026, ministrul a confimat public că sume importante din PNRR se află în risc din cauza jaloanelor neîndeplinite. Nu discutăm despre te`o-rii, discutăm despre bani care pot lipsi din investiţii esenţiale. În acest context, Par]amentul solicită ministrului să răspundă clar. Care este suma exactă din PNRR aflată în acest moment în risc de neîncasare şi care este termenul concret până la care acest risc este eliminat?
Un stat serios nu îşi permite să administreze speranţe, un stat serios administrează certitudini. Un ministm responsabil nu explică riscurile, le elimină. Un ministm al fondurilor europene nu este doar un gestionar de proceduri, este negociatorul interesului economic al statului. România nu are nevoie de un elev premiant la raportări europene, România are nevoie de un avocat dur la masa negocierilor”, se mai arată în moțiune.
Textul moțiunii poate fi citit AICI.
La dezbaterea și votul moțiunii a fost prezent și premierul Ilie Bolojan.
Cutia buclucașă și votul bizar
Citirea și dezbaterea moțiunii n-au fost lipsite de momente hilare. PACE a adus din nou în plen un element de „recuzită”, așa cum l-au numit ei. O cutie pe care erau afișate imagini cu ministrul Dragoș Pîslaru și pe care opoziția a așezat-o lângă pupitru. Este și momentul în care s-a întâmplat un lucru fără precedent în Senat.
Înainte ca senatorul Romeo Paul Gheorghe (PACE) să dea citire moțiunii, Daniel Fenechiu (PNL) a cerut vot pentru îndepărtarea cutiei.
„O imagine face cât o mie de cuvinte”, a răspuns Ninel Peia, senator PACE. Acesta a adăugat că respectiva cutie va sta lângă pupitru doar în momentul citirii moțiunii și o va îndepărta personal în momentul în care vor vorbi ministrul sau alți senatori.
Doar că Mircea Abrudean, președintele Senatului, a acceptat propunerea și a supus-o la vot. Astfel, Senatul a dat pentru prima dată în istorie un vot pentru îndepărtarea unei cutii. Mai mult, propunerea a și fost aprobată, cu 68 de voturi pentru și 34 contra.
În mod normal și în spiritul respectării caracterului democratic al unui vot, cutia ar fi trebuit să fie îndepărtată. Parțial a și fost. Asta pentru că Ninel Peia a apelat la un „truc”. Pe parcursul citirii moțiunii, acesta a stat lângă senatorul Romeo Paul Gheorghe ținând cutia în mână.

Măi fraților, ăștia în afară de circ or fi în stare să livreze și altceva.
Lumea arde și ăștia se tot chinuie să dărâme Guvernul, să ne bage în haos.
Să ne ferească Dumnezeu să intre țara pe mâna ăstora
Oricum motiunile simple sunt fara valoare, circ AUR/URA, decat !
spuneti ca nu fac nimic…altceva tot nu pot face este o majoritate toxica…
ninel peia e un gradat cu veleitati de circar!