La 22 iulie 1456 avea loc „Bătălia de la Belgrad” sau „Asediul Belgradului”. Acesta a fost un moment crucial în istoria Europei, victoria lui Ioan de Hunedoara salvând Occidentul de înaintarea turcilor, după ce aceștia cuceriseră Constantinopolul.
După cucerirea Constantinopolului, petrecută la 29 mai 1453, Europa se afla, iarăși, în pericol de a fi atacată în forță de către Imperiul Otoman. Bizanțul a fost lăsat, de către statele creștine apusene, să facă față aproape de unul singur dușmanilor Crucii, într-o confruntare inegală.
Sultanul Mahomed al II-lea, ce-și rezolvase în mare parte problemele asiatice, putea acum să-și concentreze atenția și uriașele resurse militare de care dispunea, în direcția extinderii posesiunilor sale europene. Sultanul încalcă armistițiul cu Ungaria în vara anului 1454 și pornește spre Sofia și apoi spre occident.
Cele două armii
(Foto: Asediul Belgradului din 1456 – pictură turcească din 1584).
Și de astă dată se strâng sub semnul „Semiluni” numeroase oștiri, Sultanul a mobilizat pentru cucerirea Belgradului forțe impresionante: circa 150.000 de soldați, o artilerie de asediu superioară celei folosite împotriva Constantinopolelui și o flotă ce urma să acționeze pe Dunăre (60 – 65 de galere și circa 150 de vase mai mici).
Cu toată obligativitatea înfățișării generale la oaste, marii nobili și înalții prelați nu s-au mișcat. Un bun pretext le era furnizat de însăși atitudinea lașă a regelui. Se strânseră astfel în tabăra de la Seghedin numai oștile unor feudali mai mici. Adăugându-se trupele transilvănene, mereu credincioase lui Huniade, și cele de mercenari, armata s-a ridicat la aproximativ 20.000 de oameni, socotind și partea trimisă înainte, spre a întării garnizoane Belgradului. Foarte puțin, in comparație cu armata otomană, care se îndreptau spre Belgrad. Îi veni însă un ajutor neașteptat din partea acelora pe care feudalii nu voiau niciodată să se sprijine, însă în care Ioan de Hunedoara avusese întotdeauna o încredere ce-i era acum răsplătită, se ridicară la luptă masele populare.
Slab înarmați, dar înfrângând cu însuflețirea lor toate piedicile puse de nobili și de conducerea orașelor, acești oameni porniră spre Belgrad. Erau mulți meșteșugari și țărani, sau preoți săraci. Mulți dintre ei aveau doar bâte și prășiți. Unii, învinși de greutățile drumului, nici n-au mai ajuns la destinație, ori au sosit după ce luptele se sfârșiseră. Se adunaseră deci și mulți cruciați, venind de pretutindeni, în tabăra de la Seghedin. Izvoarele spun că ar fi fost în jur de 60.000 de oameni. Un colaborator al lui Capistrano, Giovanni Tagliacozzo, scriind chiar din Belgrad, vorbește, probabil mai aproape de adevăr, numai de vreo 27.000 și o flotă improvizată formată din 200 de vase.
Pregătirile luptei
Pe când poporul alerga sub steagurile lui Ioan armata otomană se apropia de Belgrad. Ea trecu prin Sofia, înaintă apoi către Dunăre, prin valea Moraviei. În ultimele zile din iunie, turcii au început să apară în văzul Belgradului. Înconjurară treptat orașul din toate părțile, revărsând în jurul său o mare de corturi albe. Bombardarea zidurilor a început în ziua de 4 iulie 1456. Sultanul Mahomed și-a desfășurat armata în trei secțiuni: corpul Rumelian pe flancul drept, corpul Anatolian pe flancul stâng, iar în mijloc erau gărzile personale ale sultanului, ienicerii și comandamentul. Ienicerii și anatolienii erau trupe de infanterie grea. Corpul Anatolian avea majoritatea celor 300 de tunuri, iar flota otomană de aproximativ 200 de vase fluviale avea restul.
Armata lui Ioan de Hunedoara s-a pus în mișcare, pornind spre gura Moraviei. La 22 iunie a trecut prin Timișoara, iar peste câteva zile era la Kubin, pe malul de nord al Dunării.
La data de 14 iulie 1456, Huniade a ajuns la Belgrad și a penetrat blocada navală otomană de pe Dunăre, scufundând trei galere, respectiv reușind să captureze patru vase mari și douăzeci mai mici, după care a încercuit complet orașul cu flotila sa, în timp ce vasele turcești erau în dezordine. Distrugând flota sultanului, Huniade a reușit să-și transporte trupele și proviziile necesare în oraș. De asemenea, apărarea cetății a fost întărită.
Mehmed a dorit să continue asaltul, iar după o săptămână de bombardamente intense ale artileriei otomane, zidurile cetății au fost dărâmate și penetrate în mai multe locuri. La 21 iulie Mehmed a poruncit un atac total care a început la apusul soarelui și a continuat toată noaptea. Armata sa a năvălit asupra zidurilor orașului și a început asediul fortăreței. Acesta s-a dovedit a fi momentul crucial al asediului. Huniade a dat ordin apărătorilor să arunce peste ziduri butuci dați prin gudron și alte materiale inflamabile, după care acestea au fost aprinse. După scurt timp un zid de flăcări a separat ienicerii luptând în oraș de camarazii lor care încercau să pătrundă prin breșele create în zidurile orașului de sus. Bătălia crâncenă dintre ienicerii încercuiți și oștenii lui Szilágyi din orașul de sus se înclina în favoarea creștinilor, care au reușit să respingă atacul feroce din afara zidurilor. Ienicerii rămași în interiorul orașului au fost așadar măcelăriți, în timp ce trupele otomane care au încercat să pătrundă în orașul de sus au suferit pierderi grele. Când un soldat otoman aproape a reușit să pună steagul sultanului pe vârful unui bastion, un soldat pe nume Titus Dugović l-a înșfăcat și împreună au căzut de pe ziduri. (Pentru această faptă eroică, regele Ungariei Matei Corvin, fiul lui Ioan Huniade, l-ar fi înnobilat pe fiul lui Titus trei ani mai târziu.)
Bătălia
(foto: Ioan de Hunedoara, conform unei gravuri a timpului)
A doua zi, 22 iulie, a avut loc un eveniment neașteptat. Conform unelor surse, armata țăranilor a început o acțiune de atac spontană, care i-a făcut pe Capistrano și Huniade să profite de situație. În ciuda ordinelor lui Ioan de a nu efectua razii asupra pozițiilor otomane, unele unități s-au furișat din meterezele prăbușite, au ocupat poziții nu departe de linia inamicilor și au început să-i hărțuiască pe aceștia. Spahiii au încercat fără succes să împrăștie aceste unități. Ca răspuns, mai mulți creștini s-au alăturat celor din afara zidurilor. Ceea ce începuse ca un incident izolat s-a transformat rapid într-o bătălie în toată regula.
Da Capistrano a încercat să ordone oamenilor săi să se retragă în cetate, dar s-a trezit înconjurat de aproximativ 2000 de cruciați. A început atunci să-i conducă spre liniile otomane, strigând, „Domnul a făcut începutul, tot El va avea grijă de sfârșit!”
Da Capistrano a condus trupele sale spre ariergarda turcească, peste râul Sava. În acest timp, Huniade a început un atac disperat din cetate, încercând să ocupe pozițiile artileriei otomane.
Surprinși de aceste evenimente neobișnuite și, după relatările unor cronicari ai vremii, paralizați de o teamă inexplicabilă, turcii au fost puși pe fugă. Cei 5000 de ieniceri din garda sultanului au încercat cu disperare să oprească panica și să recupereze tabăra, dar până atunci trupele lui Huniade s-au alăturat celor ale lui da Capistrano, iar eforturile otomanilor au devenit fără speranță. Sultanul însuși a intrat în luptă cu curajul său recunoscut, dar a fost rănit de o săgeată (din fericire pentru el neotrăvită) și și-a pierdut cunoștința. După bătălie, trupele maghiare au primit ordin să înnopteze la adăpostul zidurilor cetății și să fie pregătiți pentru o posibilă ripostă a turcilor, dar aceștia nu au mai contraatacat.
Sub acoperirea nopții, otomanii s-au retras în grabă, încărcând răniții în 140 de căruțe trase de cai. Ajuns în orașul Sarona, Mehmed și-a revenit. La aflarea veștilor că a fost învins, majoritatea ofițerilor săi uciși în luptă și tabăra și echipamentul au fost abandonate, tânărul sultan de numai 24 de ani abia a putut fi împiedicat să se sinucidă prin otrăvire. Atacul surpriză al creștinilor a provocat pierderi masive și haos total în rândurile otomanilor. Așadar, în timpul nopții de 22 spre 23 iulie sultanul învins și-a retras restul trupelor și s-a întors la Constantinopol.
Epilog
(foto: scenă a luptei)
Victoria a avut ca rezultat oprirea extinderii Imperiului Otoman înspre Europa Occidentală pentru următorii 70 de ani, deși turcii au mai avut și alte incursiuni – ca de exemplu ocuparea cetății Otranto (în 1480 – 1481) și raidurile din Croația și Styria din 1493. Bătălia de la Câmpul Pâinii din 13 octombrie 1479, însă aste este o altă poveste! Belgradul a continuat să apere Ungaria și implicit creștinătatea centrului și vestului Europei de atacurile turcești până la căderea sa în mâna otomanilor, în anul 1521.
În timpul asediului, Papa Callixt al III-lea a dat ordin să se tragă clopotele de amiază, pentru a chema credincioșii să se roage pentru apărători – dar cum în multe locuri știrea victoriei a ajuns înaintea ordinului, scopul acestuia s-a transformat în comemorarea victoriei, iar Papa a modificat ordinul conform acestei interpretări. Așadar clopotele de amiază sună și în ziua de astăzi în memoria victoriei lui Ioan Huniade la Belgrad.
Surse text și foto:
Referiri la relațiile Țării Românești cu Huniazii și Corvineștii în „Țara Românească în secolele XIV-XV”, Dinu C. Giurescu, București, 1973;
Tom R. Kovach: Asediul Belgradului din 1456, Revista de Istorie Militară, august 1996;
Balica Doris Antonio, „Asediul Belgradului”.
Ce e aia … ‘cine vede’ ? Vreau SA VAD DOCUMENTELE cele REALE (ale EPOCII) ! Asteptam DOCUMENTELE.
Documente OFICIALE ale acelor VREMURI … TE CONTRAZIC !
Sursele germane și ungurești ale acelor VREMURI ne spuneau ca tatal este Român venit din Țara Românească !
Iar mama sa Elisabeta de Margina, era provenita din localitatea Margina. Margina este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Timiș, Banat, România. Localitatea este atestată documentar din anul 1365, dar este amintită încă înainte de 1300 ca reședință a unui district valah aparținând când de Comitatul Hunedoara, când de Comitatul Timiș.
Până în 1439 Iancu de Hunedoara apare în documente sub numele Ioan Românul (Iohannes Olah). Cronicarii epocii, inclusiv Antonio Bonfini la finele domniei lui Matia, scriau fără rezerve despre originea românească a lui Iancu de Hunedoara. Frederic de Habsburg, cu care Matei Corvinul s-a aflat mereu în conflict, îi reproșa că nu era originar dintr-o familie regală, ci era născut dintr-un tată român (‘natus a Valacho patre’).
DEH … ISTORIA cea REALA (bazata pe documentele epocii) BAT’O VINA ! Cea care NU POATE FI MASLUITA !
Ai alte documente doveditoare din ACEA EPOCA ? Prezinta-le !
Chiar dacă dacopații vor intra în fibrilații, realitatea este: Hunyadi János a avut mamă greacă și tată bavarez.
Inca o data … tatal lui Ioan de Hunedoara era ROMÂNUL Voicu !
Inca o data … tatăl lui Ioan a fost un ROMÂN, Voicu/Voik/Vajk Corvin, atâta timp cât surse germane și ungurești îl prezintă drept „un gentilom destul de modest al comitatului pur românesc Hunedoara”, iar bunicul se numea Sorb.
Si venea (dpv. genealogic) din ramura:
Tihomir (voievod din Țara Românească, 1290-1310) – Basarab I (domnul Țarii Românesti, 1310-1352) – Both (Țara Românească) – Sorb (Țara Românească) – Voicu (trecut din Țara Românească in Transilvania pentru a servi drept cavaler la curtea lui Sigismund/1395, fondatorul Casei Huniazilor/1409) – Ioan de Hunedoara/(1407-1457) – Matei Corvinul/(1443-1490) !
Si de aceea, pentru noi cei din orasul Bucuresti (capitala Țara Românesti si a României), atat fapul ca Ioan cat si Matei erau Români care au condus TRANSILVANIA si UNGARIA devine o chestie de PRIMORDIALITATE !
Totuși, spre disperarea sârbilor,ungurilor și maiales românilor Hunyadi János a avut mamă greacă și tată bavarez. Și care e problema? Dacă se declara sârb sau român, fiul său nu ajungea rege? Halal civilizație!
Am o MILA profunda … fata de NECREDINCIOSI, cei ce NU CRED in ISTORIA cea STRAVECHE a NEAMULUI nostru/ROMANESC de pe TARAMUL nostru/ROMANESC.
Poate … descifrand SCRIEREA tablitelor TRANSILVANE de la Tartaria/5500 BC ale CIVILIZATIEI (o cultura care poseda un sistem propriu de scriere) de tip PPIE (Proto-PIE) de la Turdaș – Vinča … unii dintre ‘oboistii’ (cei NON-PIE de dincolo de Urali) SA NE INTELEAGA VECHIMEA neamului NOSTRU de pe acest TARAM (de 8.000 de ani acelasi dpv. arheologic si genetic).
ASADAR … Corvinii Ioan si Matei sunt REGI de origine româneasca !
ASADAR … atat Ioan cat si Matei sunt REGI de origine româneasca !
ASADAR … atat Ioan cat si Matei sunt REGI de origine româneasca !
RASPUNS de oameni serioși … intreaba-l pe Frederic de Habsburg … SI AI SA TE LAMURESTI.
Românii EXISTAND pe taramul NOSTRU de pe la anul 610 AD („Quia essent blasij” in limba ta NON-PIE de la anii 900 AD, DACO-ROMANI in limba noastra româneasca de SUPRASTRAT de tip ROMANESC).
Si avand in limba noastra si SUBSTRATUL cel stravechi PIE/3000 BC si IE/1500 BC, de tip GETO-DACIC … poveștile cele STRAVECHI despre NEAMUL nostru cel Românesc SUNT chiar REALE !
Intreaba-l pe Frederic de Habsburg … SI AI SA TE LAMURESTI.
Românii EXISTAND pe taramul NOSTRU de pe la anul 610 AD (valahi in limba ta, ROMANI in limba noastra româneasca de SUPRASTRAT de tip ROMANESC).
Si avand in limba noastra si SUBSTRATUL cel GETO-DACIC … poveștile SUNT REALE !
Incă o treabă,. de oameni serioși,. Cum poți vorbi de roman sau romania inainte de 1860 ?? Cum poți zice despre Valachia ”țara romanească”,.?? De fapt ai putea zice la fel și despre Moldova, dar acolo de ce nu zici ?? E clar că poveștile istorice ale romînilor sunt minciuni și falsuri.
Originile etnice românești ale voievodului sunt confirmate de mai multe surse. De exemplu, până în anul 1439, Iancu este numit în documente Ioan Românul, mai mulți cronicari ai epocii referindu-se la originea românească a acestuia. După ce fiul său, Matia Corvin, a devenit rege, Frederic de Habsburg i-a reproșat că nu are origini regale, ci că are un tată român. Matia, la rândul său, când i se reproșa că nu are origini regale, făcea trimitere la originile sale românesti.
Parintii lui Ioan de Hunedoara au fost Voicu (Vajk) si Elisabeta de Margina.
Viitorul voievod s-a născut în jurul anului 1407 într-o familie înnobilată în 1409, pentru merite deosebite de către Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei. Tatăl lui Ioan a fost un român Voicu/Voik/Vajk Corvin, iar surse germane și ungurești îl prezintă drept „un gentilom destul de modest al comitatului pur românesc Hunedoara”, iar bunicul se numea Șerb/Csorba. Mama lui Ioan a fost Erzsébet Morzsinai (Elisabeta de Margina), despre care se spune că ar fi fost de origine „greacă”, adică macedo-română (aromână), și chiar înrudită cu basileii Bizanțului.
Daca asa vrei tu? Sa fie!
Tatăl lui Ioan de Hunedoara a fost cneazul VOICU(valah).
Tatăl lui Hunyadi János a fost Sigismund de Luxemburg, iar mamă-sa Morzsinai Erzsébet. Ce legătură are cu istoria României?
proaspăt lădița de lemn și i-am cumpărat și lăcățel nou, că la ăla vechi am pierdut cheița.
De-abia aștept să iau la trântă bombele PERNICIOASE Rusești FAB 500, 1500 & 3000.
În tranșee la Ceasov Yar sau Volchansk.
măR😜g …
■ mElenu PoMpu 1 – BoMbu ■
Bine-i filtrați acestui adulator al ungurilor și trecutului Ungariei zicerile de comentarii care ar dovedi cine este.
In traducere romano-maghiara: Hunedoara – Hunyad.
Atestată documentar la 1265 sub numele Hungnod, conform registrului de dijme papale, Hunedoara va cunoaște o dezvoltare impetuoasă și va juca un rol important în istoria României. Vechimea acestei așezări, ce a luat naștere la poalele dealului Sânpetru la confluența râurilor Cerna și Zlaști, este mult mai adâncă în negurile timpului decât atestarea documentară. Arheologii au descoperit atât în vatra orașului cât și în satele din împrejurimi de unde își trage seva, urme de locuire, datând din epoca pietrei. De asemenea pe Dealul Sânpetrului dăinuiesc într-o deplină succesiune urme materiale din epoca bronzului și a fierului. Au fost găsite pe terasele din jurul cetății, într-un depozit, mai mult de o tonă de lupe mari de fier și un atelier metalurgic comportând opt cuptoare din vremea daco-geților. În actualul areal de locuire al hunedorenilor s-au descoperit tezaure monetare din vremea dacilor, cunoscute sub denumirea “de tip Hunedoara”, precum și monede romane de tip republican sau imperial cuprinzând o perioadă de timp îndelungată (183 BC – sec. III. AD) ceea ce dovedește puternice contacte economice și nu numai, între două civilizații, una a “cetății eterne Roma” și alta plămădită de nemuritorii antichității daco-getice.
Numele orasului si judetului (HUNEDoara) ii vine de la familia HUNIAZILOR ! Si NU invers !
Si reprezinta o transliteralizare ungureasca a numelui romanesc („Hunyadvár” insemnand „Castelul lui Hunyad”).
Primul membru al familiei Corvinilor menționat în documentele istorice a fost Both (din neamul lui Thocomerius), care s-a stabilit în comitatul Huniad (în maghiară Hunyad) în Transilvania, venind din Țara Româneasca. Thocomer
(Thocomerius/Tihomir) a fost conducătorul unei formațiuni statale feudale românești de la sud de Carpați între 1290-1310. A fost tatal lui Basarab I, întemeietorul Țării Românești.
Una este istorie făurită și alta este cea furată
Paradoxul istoriei romanesti invatate la scoala este ca numele judetului cu cele mai multe vestigii dacice, inclusiv capitala dacica Sarmizegetusa (al carei nume indica tribul sarmatilor si nu al dacilor, dar e alta discutie) provine de la huni! Exact epicentrul civilizatiei dacice sa se numeasca dupa huni!
Ia de descurca aceste complicate ite, daca trebuie sa-i inveti pe copii o istorie necosmetizata…
Iancu/Ioan de Hunedoara a luat măsuri pentru întărirea ei și a chemat oameni de la orașe și sate să ia parte la război. Pentru a avea un aliat în Țara Românească, l-a ajutat pe Vlad Țepeș să-și recapete tronul și a reușit să adune din Transilvania 20.000 de soldați și mici nobili. De această dată a beneficiat și de un sprijin mai consistent din Apus. De asemenea a reușit să adune o armată de oameni simpli cu arme proprii, coase, furci, prăștii de circa 27-28.000 de țărani cu toată opoziția nobililor și a orășenilor. Nucleul armatei acestuia era format dintr-un grup de mercenari cu experiență și câțiva călăreți din rândul nobilimii. În total, Huniade a reușit să adune o armată de aproximativ 25-30 000 oameni.
Spre sfârșitul anului 1455, Ioan de Hunedoara a început pregătirile de luptă, după o reconciliere publică cu oponenții săi. A aprovizionat și înarmat cetatea Belgradului pe cheltuiala proprie, lăsând-o sub comanda cumnatului său Mihai Szilágyi, după care a strâns și organizat o armată auxiliară și o flotă de aproximativ două sute de caravele. Este demn de remarcat efortul lui Huniade de a fi făcut totul pe cont propriu, întrucât alți nobili nu au dorit să-l ajute, temându-se mai mult de influența sa din ce în ce mai mare, atât în Ungaria cât și în întreaga Creștinătate, decât de amenințarea otomanilor.
Iancu/Ioan de Hunedoara a luat măsuri pentru întărirea ei și a chemat oameni de la orașe și sate să ia parte la război. Pentru a avea un aliat în Țara Românească, l-a ajutat pe Vlad Țepeș să-și recapete tronul și a reușit să adune din Transilvania 20.000 de soldați și mici nobili. De această dată a beneficiat și de un sprijin mai consistent din Apus. De asemenea a reușit să adune o armată de oameni simpli cu arme proprii, coase, furci, prăștii de circa 27-28.000 de țărani cu toată opoziția nobililor și a orășenilor. Nucleul armatei acestuia era format dintr-un grup de mercenari cu experiență și câțiva călăreți din rândul nobilimii. În total, Huniade a reușit să adune o armată de aproximativ 25-30 000 oameni.
Spre sfârșitul anului 1455, Ioan de Hunedoara a început pregătirile de luptă, după o reconciliere publică cu oponenții săi. A aprovizionat și înarmat cetatea Belgradului pe cheltuiala proprie, lăsând-o sub comanda cumnatului său Mihai Szilágyi, după care a strâns și organizat o armată auxiliară și o flotă de aproximativ două sute de caravele. Este demn de remarcat efortul lui Huniade de a fi făcut totul pe cont propriu, întrucât alți nobili nu au dorit să-l ajute, temându-se mai mult de influența sa din ce în ce mai mare, atât în Ungaria cât și în întreaga Creștinătate, decât de amenințarea otomanilor.
Aliat cu voievodul Țării Românești, Vlad Țepeș, împotriva turcilor, Mihai Szilágyi a fost capturat si ucis de turci în 1460, în timp ce traversa Bulgaria.
Vezi pe dracu. Daca tabloul acela este pictat in 1456 sau aproximativ, eu il mananc cu perete cu tot. Tricolorul rosu-alb-verde a aparut abia pe la 1848, inspirat de steagul francezilor. Pana la 1848 au avut tot neamul de steaguri, in general cu dungi rosii si argintii sau rosii si negre.
Steagul lui Iancu de Hunedoara era impartit in patru, avand pe el doi lei pe fond argintiu si doi corbi pe fond rosu, asezati in diagonala…….[Rumburak]
Iancu/Ioan de Hunedoara a luat măsuri pentru întărirea ei și a chemat oameni de la orașe și sate să ia parte la război. Pentru a avea un aliat în Țara Românească, l-a ajutat pe Vlad Țepeș să-și recapete tronul și a reușit să adune din Transilvania 20.000 de soldați și mici nobili. De această dată a beneficiat și de un sprijin mai consistent din Apus. De asemenea a reușit să adune o armată de oameni simpli cu arme proprii, coase, furci, prăștii de circa 27-28.000 de țărani cu toată opoziția nobililor și a orășenilor. Nucleul armatei acestuia era format dintr-un grup de mercenari cu experiență și câțiva călăreți din rândul nobilimii. În total, Huniade a reușit să adune o armată de aproximativ 25-30 000 oameni.
Spre sfârșitul anului 1455, Ioan de Hunedoara a început pregătirile de luptă, după o reconciliere publică cu oponenții săi. A aprovizionat și înarmat cetatea Belgradului pe cheltuiala proprie, lăsând-o sub comanda cumnatului său Mihai Szilágyi, după care a strâns și organizat o armată auxiliară și o flotă de aproximativ două sute de caravele. Este demn de remarcat efortul lui Huniade de a fi făcut totul pe cont propriu, întrucât alți nobili nu au dorit să-l ajute, temându-se mai mult de influența sa din ce în ce mai mare, atât în Ungaria cât și în întreaga Creștinătate, decât de amenințarea otomanilor.
Aliat cu voievodul Țării Românești, Vlad Țepeș, împotriva turcilor, Mihai Szilágyi a fost capturat siu cis de turci în 1460, în timp ce traversa Bulgaria.
Mă,.. mînca-ți-ar rîai limba ta.. Nu scrii un cuvințel de cine erau poporul cine erau soldații lui Hunyadi Janos ?? Cine erau căpitanii lui și cum au fost salvați de cumnatul lui Hunyadi Janos,.care a venit cu o armată maghiară la depresurizarea cetății.. Deci habar nu ai dar vrei să dai lecții..La fel romînu de ce nu sărbătorește evenimentul creștin pentru care de atunci se trag clopotele la amiază in toată europa creștină.. Sau romînu a syta pra mult sub turc și BOR e incă sub influența fanariotă.
D-le Doru Popescu, mare atentie la acest Dan Orghici…?!
Povestea bătăliei de la Belgrad, care a intrat în istoria Europei ca unul dintre marile triumfuri ale armatelor creştine împotriva invadatorilor turci, l-a avut în prim-plan pe Ioan de Hunedoara (1407 – 1456), la acea vreme voievod al Transilvaniei, ban al Severinului şi guvernator al Ungariei.
Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalităţi din istoria poporului român. A fost numit „atletul lui Hristos”, de Papa Calixt al III-lea, pentru modul în care armatele sale au apărat lumea creştină de invaziile otomanilor, iar adversarul său cel mai de temut, Mehmed al doilea Cuceritorul, a spus, la moartea voievodului, că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.
Ioan de Hunedoara, cunoscut şi ca Iancu de Hunedoara, (1407 – 1456), a rămas în istoria Europei drept unul dintre cei mai importanţi voievozi români. Ioan de Hunedoara a fost Ban al Severinului din 1438, Voievod al Transilvaniei între 1441 – 1456 şi guvernator al Ungariei între 1446 – 1452, iar cea mai mare parte a vieţii şi-a petrecut-o în fruntea armatelor creştine implicate în apărarea hotarelor Europei de invaziile otomanilor.
Potrivit istoricilor, Ioan de Hunedoara s-a născut în 1407, fiind fiul cneazului Voicu.
Enea Silvio Piccolomini scrie în Cosmographia (tipărită în 1501): „Ioan de Hunedoara, a cărui reputație o întunecă pe a celorlalți, nu a sporit atât gloria ungurilor cât a românilor din mijlocul cărora se născuse” (Joannes Huniades, cuius nomen ceteros obnubilat, non tam Hungaris quam Valachis, ex quibus natus erat, gloriam auxit).
Vedem din tablou ca inca de pe atunci ungurii aveau drapelul de acum