O petrecere de 100 de miliarde de lei

 „Este nevoie de alegeri parlamentare la primăvară ca să se poată gestiona cu calm și nepropagandistic numărul tot mai mare de infectări, dar și ca să ne lămurim dacă acest guvern are vreun plan pe termen lung sau totul a fost doar o petrecere care ne-a costat doar până acum peste 100 miliarde de lei!“. Este finalul unei postări cu mesaj dur, făcută de liderul ALDE. Călin Popescu Tăriceanu scrie:

„Vuvuzelele (gras plătite) ale guvernanților au ieșit la atac după propunerea mea de a se amâna alegerile parlamentare. Cică noi, opoziția, nu urmărim decât ca guvernul Iohannis-Orban să se uzeze în iarnă și să scoată un scor slab la alegerile din primăvară.

Și astfel să fim în avantaj noi. Mărturisesc că nu asta am avut în minte, ci cum să-i oprim din această permanentă campanie electorală în care se află și în numele căreia iau toate deciziile. Acum, însă, dacă stau să mă gândesc mai bine, știți ceva? Parcă motivația lor e mai bună decât a mea!! În fond, nu e mai bine să ai ocazia să vezi niște guvernanți la treabă pe timpul iernii, să-i poți examina vreo câteva luni și apoi să ai șansa să decizi dacă vrei să te mai conducă încă 4 ani?

Chiar cred că românii au o șansă unică, să poată să judece guvernul după prestația de peste iarnă și să decidă dacă a fost convingătoare sau nu. Iarna trecută au ratat-o fiind ultimul guvern de pe glob care s-a prins că COVID-19 nu este doar o răceală banală care trece cu paracetamol!

Așa că poate e mai rezonabil să ne perpelim încă 5-6 luni cu Orban decât să ne prăjim pentru următorii încă 4 ani! Deci da, vuvuzelor, este nevoie de alegeri parlamentare la primăvară ca să se poată gestiona cu calm și nepropagandistic numărul tot mai mare de infectări, dar și ca să ne lămurim dacă acest guvern are vreun plan pe termen lung sau totul a fost doar o petrecere care ne-a costat doar până acum peste 100 miliarde de lei!“

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.