O poliţistă a încercat să se sinucidă aruncându-se în Dunăre

O femeie, ofiţer la Serviciul Logistic al Poliţiei Judeţene Giurgiu, a încercat să se sinucidă, aruncându-se în Dunăre, în noaptea de luni spre marţi, ea fiind salvată de către angajaţi ai portului şi poliţişti care patrulau prin zonă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu, femeia a încercat să se sinucidă din cauza unor probleme în familie şi s-a aruncat în Dunăre în zona Portului Giurgiu.

„Poliţiştii Biroului Transporturi Navale Giurgiu au fost sesizaţi prin 112 că o femeie se află în apele Dunării, în zona Portului Giurgiu. Aflaţi în patrulare, poliţiştii au mers în zona indicată, unde împreună cu angajaţi ai Portului Giurgiu au reuşit să o salveze pe femeie, care a fost preluată apoi de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Giurgiu, comisar Cristian Şuţă, citat de realitatea.net.

El a precizat că după ce a primit îngrijiri medicale femeia a fost externată.

Conform sursei citate, femeia are 41 de ani şi este ofiţer la Serviciul Logistic al Poliţiei Judeţene Giurgiu.
Reprezentanţii Poliţiei Giurgiu au mai precizat că ofiţerul a fost testat psihologic periodic, fără a se semnala probleme de comportament.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.