O româncă de 19 ani a fost arestată în Olanda în dosarul furtului tablourilor de zeci de milioane de euro. Potrivit unor surse, tânăra ar fi ţinut o perioadă de timp operele de artă furate. Presa Olandeză confirmă reținerea româncei în acest caz.
„Echipa de poliţie care anchetează asupra furtului de tablouri de la Kunsthal a arestat luni la prânz o româncă, în vârstă de 19 ani”, a anunţat Poliţia din Rotterdam într-un comunicat, precizând că suspecta este prietena unui român suspectat că este unul dintre cei care au organizat furtul, deţinut de la jumătatea lui ianuarie în România.
La sfârşitul săptămânii trecute, procurorii au anunţat că mai aveau un al patrulea suspect în acest caz şi că persoana respectivă era căutată în ţară şi în străinătate.
Şapte tablouri, cu o valoare totală de până la 200 de milioane de dolari, aparţinând unei fundaţii deţinute de cuplul de armatori Willem şi Marijke Cordia au fost furate în noaptea de 15 spre 16 octombrie din muzeul Kunsthal din Rotterdam. Furtul i-a uimit pe cei însărcinaţi cu paza, pentru că operele erau atât de cunoscute încât se consideră că nu pot fi vândute. De aceea, poliţiştii însărcinaţi cu ancheta se tem că tablourile vor sta ascunse mulţi ani după prinderea hoţilor, scrie Le Monde.