Moțiunea „O românie în agonie, cu Năsui la Economie”

Social-democrații au depus, miercuri, la Senat, moțiunea simpă „O românie în agonie, cu Năsui la Economie” și îl acuză pe Claudiu Năsui de „dezastrul pe care l-a lăsat la Ministerul Economiei în cele 70 de zile, de când este ministru”.

„Am depus la Senat moțiunea simplă împotriva ministrului Economiei. , este titlul acestei moțiuni, o moțiune pe deplin justificată și foarte așteptată de antreprenorii din România, pentru dezastrul pe care l-a lăsat dl. Năsui în cele 70 de zile de când e la cârma Ministerului Economiei”, spune Radu Oprea, senator PSD.

El îl acuză pe Năsui că nu are nicio viziune și niciun mesaj pentru antreprenori.

„Am văzut că a închis toate programele bune pentru economie. (…) Acest ministru trebuie să plece acum din fruntea ministerului. Debirocratizare este una dintre teme lui cu care și-a făcut campanie. Dacă ne uităm în toate mesajele antreprenorilor care au aplicat la măsurile doi și trei, veți vedea că este o bicrocrație infernală. Kafka ar fi fost invidios pe Năsui. Debicrocratizare este doar un slogan”, adaugă Oprea.

El menționează că social-democrații speră ca o parte dintre senatorii PNL, USR PLUS și UDMR să voteze oțiunea simplă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Nasui nu are viziune dar are famiglie numeroasa are motorola in cv si servicii de barna la seguritate.plus Cioloș si dadacu nazist din deal.nasui domneste cu mintea odihnita si privirea senina de om tembek dar sincer.nu de aceea l-ati ales,dragi romaniani useristi ?

  2. Nasui, Bulai, Voiculescu, astia sunt oamenii de care avem nevoie. Sunt scoliti in afara si stiu ce au de facut, au viziune. Ei vor schimba radical soarta acestei tari conduse de ciuma rosie.

  3. Jos labele de pe Nasui! Mogulul cherestelei, Gerald Schweighofer, a fost decorat în decembrie 2004 de către Ion Iliescu, „pentru contribuţii la stimularea cercurilor de afaceri austriece în economia românească”. Austriacul a primit Ordinul Naţional în grad de Cavaler printr-un decret semnat de Ion Iliescu şi contrasemnat de Adrian Năstase.Interesant este că decretul a fost semnat în 2 decembrie 2004, exact între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, semn că era grabă mare pentru decorarea celui căruia prin semnătura lui Ilie Sârbu i se acordase drept de preempţiune la achiziţionarea de masă lemnoasă din România
    Antena 3 se va sesiza din oficiu,Nasui e omul Antenelor!

  4. Dovada de responsabilitate, asa-i?
    Cat a muncit Firea pentru cetateni: le-a luat iepuri din plastic, biciclete, ochelari pentru copii, tramvaie turcesti… Cand apare coronavirusul face cereri la ambasade isi deleaga atributiile legate de epidemie… Pana la sfarsitul mandatului (!!!), sa scape de-o grija.
    In rest, poate face cate poze vrea cu 30 de cutii cu masti si dezinfectant, in curtea interioara a institutiei… Pozele astea cu masca pe fata sunt „politica”, in rest e lipsa de responsabilitate.

  5. Domule Marcel Ciolacu și vajnici PSD-iști înșiratori de “cuvinte goale, ce din coadă or să sune” citiți noua variantă de Contract de Energie electrică Stabil 30, Mobil 30, ce trebuie semnat până la 31 martie 2021 cu valabilitate până la 31 decembrie 2021. Energia electrică se scumpește cu 50 %!!! Urmăriți cât a fost prețul kilowat / oră în luna decembrie 2020 și care este prețul din noul contract. Și de aici derivă prețul, pâini, al mâncării procesate al apei potabile etc… Asta când mândria Guvernului meu Câțu-Iohannis este INGHEȚAREA salariilor și pensiilor lână la Sfântu Așteaptă! Mulți cetățeni ai României abia se descurcă la valorile actuale, dar cu noile tarife va fi dezastru. Nu este mai este nimeni în PSD cu picioarele pe pământul României? Țara noastră ajunsă pe mâna unor nepricepuți, iresponsabili și ticăloși se îndreaptă spre catastrofă și opoziției PSD îi arde de rime neroade.

  6. Daca economie nu e, nimic nu e
    Nasui, ii hraneste pe nesatui

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.