O sărbătoare permanentă la Versailles

Versailles este una dintre minunile lumii. El emoţionează şi datorită Revoluţiei Franceze, când palatul puterii a devenit o câmpie înflăcărată. În faţa gardului, cetăţenii au venit să ceară pâine şi au avut curajul să nu dea înapoi. Identitatea acestui castel a fost mult timp bruiată, ca şi cum ar fi fost traversată de o furtună. În faţa celebrelor grădini rămase în părăsire şi a vastelor săli în care Istoria ne copleşeşte, există ceva mai important decât patrimoniul, mai emoţionant decât înlănţuirea de genii artistice. Versailles îşi pune în valoare fântânile arteziene, fie că doreşti să descoperi grandoarea sau familiaritatea. Dar, mai presus de toate, el este sentimentul sufletului francez.

Şi astăzi, Versailles emană un parfum al eternităţii şi al senzualităţii, al nebuniei şi al melancoliei, al apelor şi al florilor. Chiar şi pelicula Sofiei Coppola, „Marie-Antoinette”, subliniază modernitatea acestui edificiu vechi de patru secole. „Dumneavoastră iubiţi florile, doamnă, şi de aceea vă ofer acest minunat buchet”, i-ar fi spus Ludovic al XVI-lea viitoarei sale soţii Marie-Antoinette, înmânându-i cheia Micului Trianon, cu 531 de diamante. Iasomie, trandafiri, margarete se aflau în „mica sa lume”, în armonie cu natura. În admirabilul său „teatru de buzunar”, poate cel mai fermecător loc de la Versailles, cu maşinăria sa din lemn intactă încă, regina juca teatru pentru cei apropiaţi, o adevărată revoluţie! În colecţiile Muzeului de Istorie găsim un tablou al lui Ludovic al XIV-lea înveşmântat „à l’antique”, cât şi unul al lui Ludovic al XVI-lea, arborând la pălărie cocarda tricoloră a vestiţilor „sans-culottes”.

Plăcerile Insulei fermecate

Jocuri pirotehnice

Ne imaginăm întotdeauna Versailles ca un loc al sărbătorii prin excelenţă şi a fost… din momentul în care regele şi curtea sa s-au instalat acolo în 1682. Ludovic al XIV-lea avea peste 40 de ani, era mare dansator şi fusese un redutabil seducător. Prima sărbătoare la Versailles o dăduse înainte de a împlini 30 de ani. „Plăcerile Insulei fermecate” ţinuse trei zile în 1664. Castelul nu putea primi decât 500 de invitaţi, astfel încât serviciul „Micile plăceri ale regelui”, însărcinat să organizeze serbările, a instalat în grădini şi în jurul fântânilor tot felul de decoruri efemere pentru spectacole şi banchete.

Cocktail în Chapelle Royale

Lângă Bazinul Latonei au fost amenajate teatre din frunziş, decoruri pictate şi maşinării savante care făceau să iasă din apă monştri marini. Se dansa, se juca la loterie, aveau loc cavalcade ecvestre. Curtea îl asculta pe Lully şi privea piesele lui Molière. Seara, imense focuri de artificii se ridicau deasupra apelor. Spre liniştea tuturor, „Plăcerile Insulei fermecate” au avut succes şi au însemnat adevărata naştere a Verailles-ului sub domnia lui Ludovic al XIV-lea. Regele a comandat gravuri pe care le-a difuzat în mii de exemplare, pentru că aceste serbări aveau şi scopul de a-i dovedi gloria şi puterea. Deşi este cunoscut ca un loc al plăcerilor, Versailles era de fapt un loc al puterii. Au mai fost organizate asemenea întâlniri la Versailles şi în 1668, şi în 1674. Dar, din 1682, încep aici balurile. În 1771, pentru nunta Delfinului cu Marie-Antoinette, Ludovic al XV-lea a inaugurat Opera Regală, ce putea fi transformată şi în sală de bal. Ultima mare serbare la Versailles a avut loc înaintea Revoluţiei.

Boschetul Sălii de Bal de la Versailles, transformat seara în discotecă

În vechiul pavilion de vânătoare, plăcerile gastronomice făceau parte din petrecere, aşa cum o dovedeşte astăzi anticamera Marii Sufragerii. Dineul regelui în public era întotdeauna fastuos, cu vase de argint şi şervete savant împăturite în formă de floare sau de ananas. Regele degusta produsele vânate sau legumele din grădina castelului. Marie-Antoinette îşi producea singură brânzeturile şi vinul.

Amante şi labirinturi

Teatru la Versailles

În sălile Palatului Versailles pot fi admirate mai multe portrete ale doamnelor de la Curte, în jurul celui al lui Ludovic al XIV-lea. Şi jocul constă în a-ţi imagina care dintre ele au fost amantele regelui. Desigur pot fi recunoscute Louise de La Vallière şi Doamna de Montespan, care dispuneau de apartamente private în care curtezanii obişnuiţi nu aveau acces. Dar există şi „fluturii” trecători ca Madame de Ludres şi multe altele. În timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea a fost construită Curtea Cerbilor cu numeroase apartamente discrete, deservite de un labirint de culoare şi de scări.

Marie Antoinette pictată de Vigee Le Brun

Regele se putea deplasa cu discreţie de la Madame du Barry la Madame de Pompadour, instalată într-un elegant apartament. Se spune că şi Marie-Antoinette ar fi „împrumutat” această scară de serviciu pentru a-şi vedea iubitul, Axel Fersen. Se spune că Ludovic al XIV-lea nu avea decât un vis: posteritatea sa. În timpul vânătorilor sau sărbătorilor avea cei mai aleşi invitaţi. Sub Ludovic al XIII-lea, parcul de la Versailles avea 70 de hectare, în timpul lui Ludovic al XIV-lea trecea de 300 de hectare, iar la sfârşitul domniei lui, ajunsese la 11.000 de hectare. Curtea regelui devenise una dintre cele mai strălucitoare ale epocii.

Versailles şi-a reinventat un destin

Galeria Oglinzilor

Dincolo de apartamentele regelui, „Galeria Oglinzilor” este un simbol al Versailles-ului şi, totodată, al grandorii Franţei. Napoleon al III-lea o primea la dineu, în 1855, pe Regina Victoria, în 1871, Wilhelm I s-a proclamat în acelaşi loc împărat al Germaniei. Tot aici, în 1919, a fost semnat Tratatul de Pace, Charles Degaulle îi avea pe John Kennedy şi pe soţia sa la un dineu de gală, iar în 1982, Mitterrand îi invita pe mai-marii lumii. Ludovic al XIV-lea instalase această Galerie de oglinzi în care să se reflecte grădinile. Ea a fost decorată de Le Brun cu o mie de metri pătraţi de plafoane pictate pentru a exalta geniul naţional. După 300 de ani nu se mai vedea nimic din aceste capodopere. În sfârşit restaurate astăzi, se relevă întreaga lor frumuseţe şi permit vizitatorilor de a descoperi detaliile ignorate.

Versailles, un numeros public vizitează Galeria Oglinzilor

Castelul s-a trezit dintr-odată, obţinându-şi autonomia în 1995. Statul francez investea 390 de milioane de euro şi au fost mobilizaţi nenumăraţi mecena pentru „Marele Versailles”, care a fost refăcut şi a suferit adevărate metamorfoze. Un alt şantier, remobilarea. Deoarece mobilierul lui Ludovic al XVI-lea era în mare parte distrus sau dispersat de vântul revoluţiei, de multe ori, în reamenajare, s-a produs un adevărat amestec de stiluri. A fost găsit şi recumpărat biroul Mariei Antoinette, semnat Riesener, el revenind la Versailles după 222 de ani de la revoluţie.

O sărbătoare continuă…

Spectacolele Academiei Ecvestre sub bagheta lui Bartabas

Acum au loc demonstraţii pirotehnice în Bazinul lui Neptun, dar şi în boschetul Sălii de Bal, transformată seara în discotecă, spectacole ecvestre ale lui Bartabas, la Marile Grajduri, prezentări de modă în Capela Regală, unde sunt etalate şi creaţiile lui Christian Lacroix.

Rochii de Christian Lacroix la Chapelle Royale

După sosirea lui Jean-Jacques Aillagon ca şef al acestei instituţii, tendinţele s-au accentuat. A atras nenumăraţi mecena şi un nou public, programând concerte clasice, aşa cum este în această vară seria „Vivaldi la Veneţia”, dar şi ciclul „Spectacole la castel”. În acest cadru feeric, Vanessa Paradis a avut un succes de public incredibil cu spectacolul „O noapte la Versailles”. Periodic au loc seri private în Sala „Trianon”, în „Galeria Oglinzilor” sau în cea a „Bătăliilor”, aşa cum recent a fost organizat un dineu de 650 de persoane, pentru şefi de stat. Se anunţă pentru data de 14 iulie un fastuos bal mascat, asemănător celui de la Veneţia. Odată cu multiplicarea acestor sărbători, castelul a cunoscut o nouă notorietate.

Un templu al artei contemporane

Operă de Takashi Murakami

Un schelet gigantic, de Gino de Dominicis, intitulat „Calamita Cosmica”, chiar în mijlocul bazinului de apă, un tron asiatic, florile lui Takashi Murakami în Galeria Oglinzilor şi, tot de acelaşi artist, „Miss Ko 2″, în Sala Bătăliilor, un homar imens suspendat în Salonul lui Marte, o caroserie stilizată din metal violet în Curtea de Onoare… Versailles s-a metamorfozat într-un templu al artei contemporane. Sunt expuse de câţiva ani operele lui Jeff Koons, dar şi cele ale lui Takashi Murakami şi publicul se îngrămădeşte să le vadă. Va trebui un timp pentru a aprecia dacă aceste iniţiative se vor bucura în continuare de succes.

Opera la Versailles

Joi, 14 iulie, şi vineri, în cadrul manifestării „Venise, Vivaldi, Versailles”, la Curtea lui Ludovic al XIV-lea (ca întotdeauna) va avea loc spectacolul „Atys”, de Lully, supranumit „opera regelui”. Cu soliştii, Corul şi orchestra „Les Arts Florissant”, sub bagheta lui William Christie. Se spune că regelui îi plăcea să fredoneze arii din operă. Admirabil structurat, servit de muzica cea mai expresivă şi de o inteligentă coregrafie, spectacolul este de o intensitate dramatică inedită. Este prima tragedie franceză în care eroul moare pe scenă.

În 15 şi în 16 iulie, tot în acelaşi ciclu, Fabio Biondi, un violonist plin de temperament, ce cântă pe o vioară „Andrea Guarnieri” şi se mândreşte cu peste un milion de discuri vândute, fondatorul orchestrei „Europa Galante”, iniţiată ca un proiect de a impune prezenţa muzicii italiene din secolele trecute, va interpreta muzică veche şi barocă în Sala Bătăliilor.

Secolul Luminilor, între haute couture şi pret-à-porter

Rochii în stilul Marie Antoinette, create de Casa Dior

Din 8 iulie, Castelul Versailles şi Muzeul Galliera prezintă în apartamentele „Marelui Trianon” o expoziţie consacrată influenţei secolului Luminilor asupra modei actuale.

Expoziţie la Versailles

Răspândindu-şi razele asupra tuturor curţilor europene, cultura franceză a secolului al XVIII-lea le încarnează pe Madame de Pompadour, Madame Du Barry şi mai ales pe Marie-Antoinette, figuri care au fascinat prin frivolitatea lor creatorii din cinema, literatură, teatru şi modă. Imense coafuri pudrate, corsete cu balene şi crinoline, volane, pantofi transformaţi în adevărate bijuterii.

Creaţie Pierre Balmain din expoziţia de modă din secolul al XVIII-lea, deschisă în 8 iulie

Un stil fantasmagoric care dă libertate interpretării: surorile Boué au făcut să reînvie crinolinele şi dantelele, dar şi rochiile în stilul anilor ’20. Christian Dior şi Pierre Balmain propun rochii de seară brodate cu motive decorative tipice secolului al XVIII-lea, Vivienne Westwood redă viaţă curtezanelor, Azzedine Alaïa readuce corsetele şi gulerele montante, Karl Lagerfeld, pentru „Chanel”, îl invită pe Watteau cu rochiile sale în stil franţuzesc, Casa „Dior”, pe doamnele de companie, Christian Lacroix îşi drapează reginele în brocarturi încărcare de pietre, iar Olivier Theyskens, pentru „Rochas”, convoacă fantomele Mariei-Antoinette într-un film hollywoodian. Între haute-couture şi pret-à-porter, 50 de modele ale marilor creatori dialoghează cu costumele secolului al XVIII-lea. Piesele provin din arhivele colecţiei Galliera.

Vivienne Westwood

Dacă Yves Saint Laurent joacă registrul în alb şi negru, Martin Margiela deturnează hainele masculine în veşminte feminine, Nicolas Ghesquière, pentru „Balenciaga”, îmbracă femeile în mici marchize cu rochii înfoiate din dantelă. Alexander McQueen, pentru „Givenchy”, îşi înveşmântează manechinele în rochii brodate cu fir de aur, la Yohji Yamamoto rochiile de curte se destructurează, iar Rei Kawakubo lansează linia redingotelor. Thierry Mugler ascunde sub rochii crinoline supradimensionate, iar Jean Paul Gaultier aduce dessous-urile la vedere. Astfel, creatorii de modă vă incită să redescoperiţi „Marele Trianon”.