“O viață violentă”, o imersiune în universul mafiot al armelor şi reglărilor de conturi, pe ecrane

„Tu ce ești dispus să faci pentru țara ta?“

Inspirat din istoria recentă a insulei Corsica și din întâmplări reale, O viață violentă / Une vie violente, în regia lui Thierry de Peretti, este un thriller politic despre conflictul civil și militar care a măcinat Corsica în perioada anilor ’70, ’80 și ’90. Un tânăr educat alege calea extremismului politic. Unde poate duce un drum pavat cu violență, cruzime și moarte?

Corsica a fost vândută Franței în 1768. Ulterior, insula a fost traversată de valuri de mișcări naționaliste care au atins apogeul în anii ’70. O viață violentă este un film despre fața mai puțin cunoscută a Corsicii, un tărâm prins între două țări: Franța și Italia.

În ciuda amenințărilor cu moartea care îl urmăresc, Stéphane decide să se întoarcă în Corsica pentru a asista la înmormântarea prietenului său cel mai bun, camarad în armată, asasinat cu o zi în urmă. Aici are ocazia să-și amintească toate evenimentele care l-au condus pe el, un mic burghez din Bastia, de la delincvență la radicalism politic și la clandestinitate.

Regizorul Thierry de Peretti s-a născut în Corsica și a fost contemporan conflictelor care au sfâșiat insula în ultimii 30 de ani. Filmul este un omagiu adus prietenilor săi, dispăruți pe frontul deschis între radicalii naționaliști, mafia locală și autoritățile franceze.

„Am crescut, ca mulți din generația mea, cu The Smiths și cu filme ca The Right Stuff, al lui Philip Kaufman, A Nightmare on Elm Street, al lui Wes Craven sau cu Police, al lui Maurice Pialat“. Totuși, anii copilăriei și ai adolescenței mele au fost marcați de un climat de violență politică și confuzie totală. Corsicanii generației mele au fost cu toții martori, sau au trăit ei înșiși, la diferite niveluri, o viață violentă, crime, atacuri de răzbunare și ambuscade, familii decimate. (…)

Filmul este un omagiu adus tuturor acestor tineri care s-au pierdut sau au fost omorâți. Și este, totdată, promisiunea unui dialog între o generație uitată, pierdută, sacrificată, și cea de acum, profund vie și energetică, cea care îi interpretează, în film, pe predecesorii săi“, povestește Thierry de Peretti.

Proiectat în premieră în cadrul Săptămânii Criticii, la Cannes, în 2017, O viață violentă  îi are în distribuție pe Jean Michelangeli, Henri-Noël Tabary, Cédric Appietto, Marie-Pierre Nouveau și Délia Sepulcre-Nativi și este o producție Franța, 2017.

Thierry de Peretti a evocat deja Corsica în pelicula Les Apaches (2013), un portret verist al unui grup de tineri fără viitor. De data aceasta, el realizează o frescă cu dimensiuni politice şi mitice.

Forţa peliculei constă în capacitatea regizorului de a transforma un conglomerat politico-revoluţionar corsican într-o tragedie în mai multe acte, romanescă şi teatrală totodată. Cineastul a optat pentru planuri-secvenţă în care replicile primează asupra împuşcăturilor. Scenele de acţiune sunt rare, dar înfiorătoare.

Fimul amplu, înglobează concepte perene: o întreagă moştenire de violenţe ancestrale şi de vendetta, de coduri ale onoarei şi de blesteme, de pasiune romantică, pe cât de fascinantă, pe atât de patetică. O pasiune de grup.

În închisoare, Stéphane descoperise cu adevărat naţionalismul corsican, cunoscându-l pe François, un intelectual marxist angajat în lupta politică, devenit mentorul său. Stéphane est prins în agrenajul luptei armate şi al atacurilor teroriste împotriva intereselor economice necorsicane prezente pe insulă. Acest parcus “atipic şi tragic”, cum îl numeşte regizorul, este inspirat din viaţa lui Nicolas Montigny, un tânăr militant naţionalist asasinat la vârst de 27 de ani.

Psihologic şi profund, filmul relevă resorturile radicalizării, un proces gradual care îl împringe pe tânărul Stéphane să meargă tot mai adânc pe panta violenţei în numele cauzei pe care a apără.

O viaţă violentă este, de asemenea, o imersiune în universul “mafiot” al armelor şi reglărilor de conturi. O poveste pe care regizorul a dorit-o cât mai fidelă posibil realităţii, el însuşi fiind corsican şi având acum cu un an mai mult decât avea Nicolas Montigny când a fost asasinat.

El evocă o “generaţie rănită” a tinerilor corsicani contemporani, bântuiţi de amintirea acestor ani de violenţă, subliniind “nevoia relevării luptelor şi rătăcirilor”.

Filmul are un cast în întregime corsican. Se află pe afiş inclusiv vechi militanţi politici. Cei mai mulţi actori sunt amatori, recrutaţi şi formaţi pe loc de regizor. Este şi cazul lui Jean Michelangeli, care îl întrupează cu brio pe Stéphane, şi care a cunoscut această perioadă când era copil. Intrat în mod intuitiv în rol, acesta mărturisea că a fost surprins de prezenţa sa pe ecran: “Când am văzut filmul, nu mă aşteptam ca personajul meu să fie atât de profund”.

Tumultul acestor tinere vieţi frânte capătă o turnură romanescă. Travellingurile lente, largile planuri fixe care lasă să izbucneasc violenţa scenelor în stare brută, planurile strânse pe figuri întrupează mai bine povestea.

Filmul apare într-un context special. Violenţele legate de naţionalism s-au rărit drastic din 2014, când Frontul de Eliberare Naţională Corsican a depus armele. Dar războaiele între clanuri pot reizbucni în orice moment.

Cei care se aşteaptă la un fel de Goodfellas al lui Martin Scorsese se înşală. Dacă structura filmului nu este foarte departe de cea a lui Scorsese, nu există aici nici urmă de beţie a violenţei. Războaie fratricide, lupte naţionaliste, legături mafiote, represalii, provoacă un adevărat carnagiu în rândurile tineretului local. O relaţie amicală, politică sau mafiotă se poate lega sau distruge în câteva minute, în timpul unei conversaţii. Scenele lungi ale filmului arată cum o discuţie degnerează în exces sau în ce măsură o situaţie devine rapid mai complicată până la a sfârşi în violenţă.

O scenă de nuntă evocă Naşul lui Coppola, o alta, dintr-un club de noapte, aminteşte de Scorsese şi un poster, în care palmieri negri se decupează pe cerul unui apus de soare portocaliu este, fără îndoială, o riminscenţă a celebrului decor din Scarface de De Palma.

Peretti refuză efectele. Camera urmăreşte acţiunea ca un observator. De aici şi sentimentul de realitate. În O viaţă violentă, alianţele se încheagă la cârciumă şi conturile se reglează între zidurile de piatră ale unei ferme abandonate sau departe, dincolo de viile peste care pluteşte cântecul greierilor.

Corul antic ia forma unui prânz de duminică între soţiile şi mamele care se admonestează direct. Este uimitor cum acest film de bărbaţi, pe măsură ce acţiunea se desfăşoară nu mai este populat decât de femei. O viaţă violentă acţionează ca o otravă lentă: este nevoie de timp pentu a-i simţi gustul, a-i descoperi scopul şi, odată venit momentul, ea şi-a făcut deja efectul. Cercul de neocolit al violenţei legate de naţionalismul mafiot prinde eroul principal şi spectatorul.

Una dintre calităţile filmului este ancorarea în realitatea corsicană, cu peisajele, cu lumina, cu limba şi desigur cu mecanismele sale sociale şi culturale care au dat naştere faptelor evocate.

Thierry de Peretti defrişează un teren lăsat virgin de cinema, “Insula Frumuseţii”, cum mai este numită Corsica.

Emoţionat, O viaţă violentă este înainte de orice un film sincer şi umanist, care abordează fără concesii spirala tragică a radicalizării.

O viață violentă / Une vie violente este distribuit în România de Independenţa Film, casă de distribuţie care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase.

 

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Unde sunt duelurile din filmele de altădată precum “Frații corsicani”, filme văzute la cinematograful Mineru din Baia Mare. Sâmbăta de la ora 3 (15) cele două licee Nr 1 și Nr. 2 azi numite Gheorghe Șincai și Vasile Lucaciu umpleam sala, balcoanele și cucurigu și ne emoționam și visam ținând o colegă de mânuță. “Frumoase vremi! Dar unde-s, Unde-s? S-au dus pe veci. Bibamus Ex. ” (M. Eminescu Umbra lui Istrate Dabija Voevod)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.