O zi de martie la Viena

Sisi îşi strânse aripile şi privi de-a lungul mării dincolo de bulevardele din Viena, ce soare era. Marea de sticlă foşnea din când în când, atunci când ieşeau să răsufle un pic sirenele Mangoo. Sisi le făcu sirenelor un semn de taină şi sirenele deschiseră inelul magnetic ce lega vălurirea constelaţiei.

– Crezi că o să vină? Întrebă nerăbdător piticul Melfiore, trăgându-se de urechile lui clăpăuge, intrigantul.

– Vine, şopti Sisi sigură pe ea.

Avea o frunte luminoasă. Avea o stea. Steaua clipea din când în când anunţând câte o vălurire magică dincolo de orizontul nostru vizibil.

– Şi dacă nu vine? întrebă piticul Melfiore făcând o piruetă şi fluturând pălăria lui mare de pai, legată cu o fundă roşie.

– O să vină, a promis atunci când Marii Astronomi din Berlin au despărţit atomul de imaginea lui în oglindă, şopti Sisi cu ciudă.

– Eu nu aş pune mâna în foc! Ştii ce uşor e să promiţi? Uită-te la partidele politice din Austria, din Bulgaria, din Anglia, din Franța! Credeam că ştii, credeam că ştii dragă că şacalii deşertului i-au promis viața principelui Gostambore când a căzut cometa Blao în plin centrul Moscovei şi nu s-au ţinut de cuvânt crezând că vraciul principelui chemase cometa să pună capăt experimentelor lor de mecanică cuantică şi magică! Să nu spui că eşti naivă, prinţeso!

Sisi nu era naivă. Vălurise zeci de războaie în spaţiul cosmic, vălurise istorii şi popoare în întreaga Europă. Acum însă era pe deplin îndrăgostită. Şi cu dragostea nu e de glumit. Te vălureşte în toate direcţiile până te lasă fără de suflare. Asta e cu dragostea.

– Poate că o să vină, şopti piticul Melfiore simţind în câmpurile lui magnetice, dintr-odată, cât de hotărâtă era Sisi în aşteptarea ei. Dar știi ce cred eu, Sisi? Eu cred că numai românii au leac de dragoste. De Dragobete ei au leacul de dragoste!

 

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.