Oana Schmidt-Hăineală a fost chemată la DNA pentru audieri privind elaborarea ordonanței de modificare a Codului Penal.
Update: „Toate persoanele care au fost implicate, care au fost în acel context de loc şi timp, trebuie audiate ca martori. Este absolut normal”, a declarat Hăineală, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, după aproape trei ore petrecute în faţa procurorilor.
Hăineală nu a făcut declaraţii presei la intrare.
Oana Schmidt-Hăineală a fost retrasă vineri din funcţia de secretar de stat la MJ, prin decizie CSM, la cererea procurorului general. În aceeași zi, aceasta și-a dat demisia.
Luni, procurorul Constantin Sima, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a fost audiat și el în acest dosar.
DNA confirmat săptămâna trecută că s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane cu privire la posibile fapte în legătură cu modalitatea de adoptare a ordonanței de urgență şi că se efectuează acte procedurale.