Consiliul Naţional de Coordonare a aprobat, la propunerea Monicăi Macovei, o derogare la Statutul partidului, astfel încât oricine să poată candida pentru orice funcţie, indiferent de vechimea în formaţiune.
Monica Macovei a susţinut că pot fi aduşi oameni valoroşi în partid care să candideze fără a fi nevoie de o vechime.
Macovei a precizat că ea nu se află în acest caz, pentru că a primit derogare în urmă cu câţiva ani, dar a menţionat că în Statut era necesară o vechime de minimum cinci ani pentru a candida la preşedinţia partidului.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a spus că este de acord cu această derogare, dar candidaţii „măcar să fie membri de partid”.
„Deci pentru derogare, nu e nevoie de vechime, măcar să fie membru de partid”, a spus Blaga.