Statele Unite ale Americii se simt încurajate de eforturile pe care guvernul interimar libian le desfăşoară pentru asigurarea securităţii ţării şi îşi vor redeschide ambasada la Tripoli cât mai curând posibil, a declarat miercuri adjunctul secretarului de stat american Jeffrey Feltman, aflat în vizită în Libia, informează Reuters, citată de Agerpres.
SUA şi „partenerii săi internaţionali manifestă o permanentă dorinţă de a susţine obiectivele poporului libian privind viitorul ţării”, a declarat diplomatul american de rang înalt care răspunde de Orientul Mijlociu, subliniind că ţara sa va continua să participe la operaţiunile militare în cadrul NATO în Libia.
Jeffrey Feltman s-a întâlnit la Tripoli cu preşedintele Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), instanţa politică a insurecţiei libiene.
Cu aceeaşi ocazie, demnitarul american de rangul cel mai înalt care vizitează Libia după declanşarea insurecţiei împotriva colonelului Muammar Gaddafi, în cursul lunii februarie, a declarat că SUA „respectă suveranitatea Libiei” şi intenţionează să dezvolte cu această ţară relaţii bazate pe „respect reciproc şi interese comune”, citează AFP.