Plenul reunit al Parlamentului a aprobat, miercuri, componenţa noilor grupuri parlamentare de prietenie cu statele lumii, fiind înfiinţate trei noi astfel de grupuri, respectiv cu Senegal, cu Republica Democrată Congo şi cu Zambia.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, va activa în cadrul grupului de prietenie cu Brazilia, după ce în legislatura trecută a fost şi preşedintele acestui grup, condus acum de social-democratul Dumitru Chiriţă.
Fostul premier Victor Ponta va conduce grupul de prietenie cu Turcia, după ce în legislatura trecută a fost membru al grupurilor cu Japonia şi Mongolia.
Dragnea și Ponta fac astfel parte din grupurile țărilor pe care le-au vizitat cel mai des
Fostul preşedinte al PNL, Alina Gorghiu, va conduce grupul de prietenie cu Republica Cuba, iar fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache pe cel cu Kazahstan.