Oficialii dau din colț în colț. Micii șefi din Poliția de pe litoral nu au fost de fapt demiși

Micii șefi din Poliția de pe litoral nu ar fi fost demiși, spune jurnalista de investigație Emilia Șercan. Ieri, în conferință de presă,

Oficialii dau din colț în colț. Micii șefi din Poliția de pe litoral nu au fost de fapt demiși

Micii șefi din Poliția de pe litoral nu ar fi fost demiși, spune jurnalista de investigație Emilia Șercan. Ieri, în conferință de presă,

Micii șefi din Poliția de pe litoral nu ar fi fost demiși, spune jurnalista de investigație Emilia Șercan. Ieri, în conferință de presă, chestorul de poliție Eduard Ionescu, director la Informare și Relații Publice în cadrul Ministerului de Interne, anunța aceste demiteri. În realitate, spune Șercan, aceștia și-ar fi dat demisia. Da, au fost eliberați din funcție la cerere. Adică au plecat ei.

”Există un articol în legea privind accesul la informații de interes public care spune că presa poate solicita informații verbal, deci nu în scris, unde termenul de răspuns e de 10 sau 30 de zile, și trebuie să ni se răspundă imediat sau în cel mult 24 de ore. N-am primit niciun răspuns”, explică jurnalista.

”Domnule, dar cât de greu o fi să suni la Corpul de control? Lucrul acesta, din experiența noastră de presă, ne arată că așa e și ei doar trag de timp”, explică Șercan.

Marii șefi din Poliție ar fi trebuit să plece după tragedia din 2 Mai, dar se țin cu dinții de posturi și doar au sacrificat niște șefi mai mici de pe litoral, ca să-i păcălească pe români că iau măsuri și să mai reducă din presiunea publică, mai arată Șercan.

„(…) Informația spune în felul următor: Ministerul ieri, în acea declarație de presă în care am fost anunțați că s-au făcut verificări, s-au găsit lucruri care ar arăta faptă de natură penală, fapte de abuz în serviciu comis de cei care s-au ocupat de tragedia de la 2 Mai, au spus că în urma evaluărilor făcute la IPJ Constanța, s-a luat decizia ca patru persoane să fie eliberate din funcție. Demitere. Asta au lăsat să se înțeleagă. Punând lucrurile în context, luând informațiile dintr-o parte în cealaltă, de fapt lucruirle arată altfel: că ministerul nu i-a eliberat din funcție pe cei patru șefuleți, că nu sunt tocmai șefi (…). De fapt, aceste persoane și-au scris singure demisia, nu au fost demise”, spune jurnalista.

Nu poți să eliberezi pe cineva din funcție, de exemplu, dacă nu ai făcut o cercetare disciplinară și dacă nu i-ai aplicat unei persoane o sancțiune

”De fapt ministerul a ales să facă acest lucru pentru a elibera din presiunea asupra instituției după ce instituția chiar ieri admitea, sesizând Parchetul și spunând că a găsit elemente care arată, prin acțiune sau lipsă de acțiune, elemente de natură penală… Ca să elibereze din presiune și să nu ne luăm de zeii Despescu, Matei și Glugă de la IPJ Constanța, pur și simplu ni s-au dat niște acari păuni. S-a aruncat la popor, în arenă, niște oameni de sacrificiu pentru a mulțumi masele. Oamenii ăștia singuri și-au scris demisiile”, a declarat jurnalista, pentru B1 TV

Există un articol în legea privind accesul la informații de interes public 

„ Există un articol în legea privind accesul la informații de interes public care spune că presa poate solicita informații verbal, deci nu în scris, unde termenul de răspuns e de 10 sau 30 de zile, și trebuie să ni se răspundă imediat sau în cel mult 24 de ore. N-am primit niciun răspuns. (…) am sunat un consilier al dlui ministru Predoiu, că cred că mai ușor dai de Papa de la Roma decât de dl Predoiu. Acesta nu poate fi găsit, nimeni nu-i știe numărul de telefon, consilierii săi nu vor să dea numărul de telefon presei. (…) după câteva ore am vorbit iar cu dl Ionescu care încerca să mă determine să trimit solicitare scrisă. (…) Mi-au zis că ”nu avem încă informația”.

 

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. Criminalul drogat Pascu Vlad, nu va fi pedepsit deloc, acum se lucreaza la extragerea criminalului drogat din Romania, deoarece: dl. Ministru Predoiu avocat in cabinetul socrului Zamfirescu avocat „de renume”, ambii cotizanti si sprijinitori infocati ai PNL/USR/PMP Basescu, inca din 1990 (Conventia Democratica), si in prezent avocatii Zamfirescu&Predoiu cu afaceri mari in imobiliarele familiei Pascu, crima va fi musamalizata pana la prescriere, iar criminalul expediat la „dezintoxicare” „recuperare” in strainatate, cat mai departe de Romania, cei doi tineri de valoare ucisi de drogat, vor ramane doar in amintirea parintilor. Sefii politiei din Bucuresti si Constanta sunt si ei beneficiari ai imobiliarelor Pascu, trebuie ca ziaristii sa verifice legaturile Pascu/Zamfirescu/Politistii sefi/USR/PNL.

  2. Singura Solutiune, o RESETATEA Totala a Tarii.

    Pentru inceput, trebuie mers cu TUPEU la Poarta APUSENIEI, in Cap cu SUA si spus CLAR si CURAJOS ca suntem TOTI pe Carari GRESITE si se va alege Prafuu’ de APUSENIA, daca nu se schimba, pe Ici, pe Colea, da’ NUMAI in Partiel Esentiale.

    APOI, daca se da voie, sa se treaca al CURATZENIA Generala, sa plateasca TOTI Criminalii, Hotzii de DUPA 1989.
    Daca NU se CURATZA Total si dirijat catre Locurile cu VERDEATZA, RAMANE Samantza Drecului si IAR se puiaza ca ALIENs …

  3. Demisiile nu rezolva nimic cat timp in locul celor demisi vor fi numiti altii identici. Chiar ca Emilia pare habarnamista. Cu cine sa-i inlocuiesti cand toti militienii sunt de-o mama atat profesional cat si moral. Mai sunt niste ‘rara avis’in sistem dar aceia nu sunt in mafie. Iar nu are habar Emilia. Singura solutie este ceea de pe timpuri cand sefii militiei erau rotiti dintr-un judet in altul pentru a nu fi luati de nas de mafiile locale. Stia Ceausescu cu cine are de-a face!

  4. Nu comentez, dar totuşi întreb: MADAM, CUM A RĂMAS CU DOCTORATUL LU’ KOVESI? E FALŞ SAU NU E FALŞ?

    1. Kovesi 4% plagiat nu e fals, Bode 3% este fals (conform logicii hashtag rezist USR).

  5. – promisiunile riminale ale esede
    – batrani ucisi, tinere mămici lasate pe trotuar sau sa moara in spitale
    – viitorul luminos esedist
    – iepoka criminalilor iliescovici, neulander

  6. Ce e asa de complicat.

    Mafiotii politici tin spatele alora din politie.
    De traficul de droguri NU se ating

  7. Gresit ,dna Sercan ,primul plecat ar trebui sa fie Bode ,obser,v ca dvs presa cinstita, il menajati ca pe oul de strut.

  8. La cat de mare si intinsa cu vechime caracatita pe colaborare, mai trec 200 ani si tot nu dispare. De fapt, nu se vrea sa dispara prin legi clare si corect intemeiate pentru punere in practica simplu.

  9. NORMAL CA NUUU…ei…ce Dumnezeu! „oameni” suntem NU animale….eeeh.
    Felicitari tuturor JURNALISTILOR in lupta IMPOTRIVA UNUI SISTEM PROFUND CORUPT SI CRIMINAL. LA STAPANII SEFILOR TREBUIE SA AJUNGETI! SI, MAI SUS, LA STAPANII, STAPAINLOR SEFILOR SI MULT MAI SUS!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.