Un om de afaceri din judeţul Bacău, în vârstă de 60 de ani, a ajuns în stare gravă la spital, duminică după-amiază, după ce a fost împuşcat la o partidă de vânătoare.
Bărbatul de 60 de ani, proprietarul unei pensiuni turistice din judeţul Bacău, a fost împuşcat în şold, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Victima a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde medicii au diagnosticat-o cu plagă împuşcată la nivelul coapsei piciorului stâng. La locul incidentului, s-a deplasat o echipă de cercetare care urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care a fost împuşcat bărbatul”, a declarat, duminică, pentru corespondentul Mediafax responsabilul mass-media din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău, Raluca Ciobanu.
poliţiştii băcăuani vor trebui să stabilească dacă victima incidentului de vânătoare s-a autoaccidentat sau dacă a fost împuşcată de către un coleg de vânătoare.