Presedintele Renault-Nissan, reținut în Japonia

”Omul de la Davos” are probleme cu fiscul

Carlos Ghosn, directorul general al Renault, unul dintre cei mai puternici lideri ai industriei auto mondiale, a fopst reținut in Japonia, acuzat de evaziune fiscală. Vestea a căzut ca un trăsnet pentru grupul franco-nipon, ale cărui acțiuni au suferit o cădere considerabilă. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat, luni, că statul francez va fi ”extrem atent la stabilitatea Renault și la alianța cu Nissan”. Presa niponă a anunțat că Ghosn, care conduce și consiliile de administrație ale Nissan și Mitsubishi Motors, a fost așteptat la parchetul din Tokyo, unde a și fost reținut, suspectat că a ascuns de fiscul japonez venituri de circa 5 miliarde de yeni (44 de milioane de dolari). Ghosn a preluat funcția de la Mitsubishi în 2016, după ce a salvat compania preluând, prin intermediul Nissan, 34% din acțiuni.

Grupul Renault-Nissan-Mitsubishi își va revendica în acest an primul loc în lume la producția de automobile, cu 10,6 milioane de unități, peste ceea ce au produs Toyota și Volkswagen. ”Dacă va fi arestat, asta va da peste cap alianța în care este piatra unghiulară”, a declarat pentru AFP Satoru Takada, analist la firma TIW. Potrivit AFP, acțiunile Renault au căzut cu 10% la bursa din Paris. Evoluția la bursa din Tokyo este de observat marți, căci la ora reținerii lui Ghosn bursa niponă se închisese.

Agenția Bloomberg notează că Ghosn era cel mai bine plătit șef din industria auto din Japonia. În 2015 și 2016, când era președintele Nissan, el a câștigat un miliard de yeni, 9,6 milioane de dolari. Însă după standardele industriei auto din SUA sau Europa, Ghosn avea venituri relativ modeste, scrie Bloomberg, circa jumătate din media pe industrie la nivelul de top management. Desigur, Ghosn, în calitate de președinte Renault începând din 2009 (a fost director general începând din 2005), câștiga alte 7 milioane de dolari pe an în Franța.

Detaliile despre dosarul șefului de la Renault-Nissan sunt foarte confuze în acest moment. Un comunicat al Nissan arată că are loc o investigație în cadrul companiei, totul plecând de la informații dezvaluite de o sursă anonimă din interior. Nissan arată că va coopera în totalitate cu anchetatorii niponi, așa cum a făcut-o și Ghosn până în acest moment. Presa economică interaționala consideră că Ghosn va fi demis din funcțiile deținute în cadrul grupului Nissan. Grupul nipon a mai anunțat că su fost descoperite și alte nereguli în activitatea lui Ghosn, precum folosirea în scop personal a bunurilor companiei. A fost pus sub acuzare și un alt șef al Nissan, Greg Kelly.

Franco-brazilianul Carlso Ghosn a este considerat omul decisiv în fuziunea Renault-Nissan-Mitsubishi. Performanțele Renault din ultimii ani i se datorează în mare măsură, iar Ghosn este considerat ”omul esențial” atât la Nissan, cât și la Renault. La Nissan, Ghosn a fost numit ”cost killer”, omul care a transformat grupul japonez dintr-o companie în plină cădere într-una rentabilă, cu o cifra de afaceri anuală de 100 de miliarde de euro.

Ghosn este cunoscut și pentru extravaganța sa. În urmă cu doi ani, el și soția sa au închiriat Palatul Marele Trianon de la Versailles pentru o petrecere dată la un an după căsătoria lor civilă, ce a avut loc în același cadru. Petrecerea a avut o temă inspirată din filmul Maria Antoaneta, a Sofiei Coppola, cu actori îmbrăcați în costume de epocă și dulciuri ambalate în hârtie multicoloră, pentru a aminti de celebrele vorbe ale reginei Frantei: ”Dacă nu au pâine, atunci să mănânce prăjituri”.

Ghosn este unul dintre marii cîștigători ai globalizarii. Este născut în Brazilia, a crescut în Liban și a fost educat în Franța. Se consideră un cetățean al globului. A discutat de multe ori despre politica si afaceri cu presedintele Vladimir Putin, cu presedintii Frantei si premierii Marii Britanii. Ghosn declara pentru Bloomberg cat de familiar i se parea biriul premierului Theresa May, atunci cand a intalnit-o pentru prima data. Seful de la Renault a exp0licat ca fusese de nenumarate ori in Downind Street 10, pentru discutii cu premierii Blair, Brown si Cameron. Soția sa are origini libaneze. ”Dacă Forumul Economic Mondial de la Davos ar fi o persoană, atunci numele său ar fi Ghosn”, scria Bloomberg in 2017. ”Este specia «omului de la Davos» în cea mai pura formă”, scria Bloomberg. Președintele Macron are toate motivele să fie îngrijorat de arestarea lui Ghosn, pentru că statul francez deține circa 20% din acțiunile Renault. La fel, Ghosn a fost foarte îngrijorat de votul din Franța din urmă cu un an, fiindu-i teamă de ascensiunea Marinei Le Pen, care spunea că ”globaliștii lucrează la topirea Franței în giganta magmă globală”. Ghosn, omul global, se teme enorm de protecționism, pentru că ”este un dezastru pentru constructorii de automobile, căci întregul lanț de producție a fost construit plecând de la frontierele deschise”. Acum, Ghosn are să se teamă și mai mult de justiția și fiscul din Japonia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

6 Comentarii

  1. Fiecare are un mic ANRP…..aşa e normal în capitalism !

  2. Il scapa Tudorica. Sa ceara sa fie judecat in Romanica ! Daca primeste 2 ani cu suspendare, primeste si amnistie si apoi ia si daune. Auzi ba sa aresteze ditamai presedintele ? Ce stat paralel mai e si in Japonia asta? Il loc sa-i multumeasca pentru ca a scos Nissan din faliment in 2000, japanezii aia securisti il aresteaza. Abia astept sa ma uit pe Antena 3 sa vad cum desfiinteza probele inexistente de acuzare la adresa lui Ghosn.

  3. nu mi-e clar daca este ceva legat de Krouptionen? in tarile democratice din Occident, este si asta o forma de lupta impotriva bolshevismului,nu? lili-putana,sau tu papara, ne-ati putea lamuri , cu ceva, cumva?

  4. Perfizii aia de francezi mai aveau putin si-l faceau si presedinte. Noroc ca Japonia inca traieste dupa codul onoarei. Apropos, Franta ne mai da multe lectii despre lupta anti-corapsan?

  5. Sic: „Grupul Renault-Nissan-Mitsubishi își va revendica în acest an primul loc în lume la producția de automobile”.
    Acuma va e clar de a fost arestat?
    Despre Dominique Strauss-Kahn, fostul sef fmi acuzat c-ar fi ciupit Editat, arestat, distrus cariera si eliberat apoi din lipsa de probe; exact ca in Romania, va mai aduceti aminte?
    Credeti ca numai in Romania se practica neostalinismul asta? La noi doar ca sunt slugile mai zeloase si mai proaste dar asculta la aceleasi comenzi.
    Pai la 8k de euroi Sandero cine dracu mai da 15-20 pe junkurile chevrolet sau ford? Pe astia nu i-au putut prinde cu emisiile asa ca incearca asa.
    Trebuia rezolvata cumva, nu? 😀

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.