OMV Petrom a renunţat la majorarea capitalului cu 600 milioane euro

OMV Petrom (SNP) a renunţat la planul de majorare a capitalului cu 600 milioane euro, pentru care a primit acordul acţionarilor anul trecut.

„Având în vedere capacitatea ridicată de generare de numerar şi gradul de îndatorare scăzut, nu am solicitat acţionarilor noştri reînnoirea autorizării privind majorarea capitalului social, aprobate în AGA din 2010 şi care a expirat în 29 aprilie 2011”, se arată în raportul financiar pentru primul trimestru al OMV Petrom.

La sfârşitul anului trecut compania a anunţat că operaţiunea ar putea fi realizată după data vizată iniţial, aprilie 2011, întrucât situaţia financiară robustă a companiei a redus nevoia unei astfel de operaţiuni.

Compania intenţiona să atragă suma de 600 milioane de euro pentru investiţii.

Grupul austriac OMV deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, iar Ministerul Economiei are 20,64% din titluri.

Fondul Proprietatea deţine 20,11% din acţiuni, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare are 2,03%, iar 6,21% din titluri se tranzacţionează la Bursa de Valori Bucureşti.

OMV Petrom a înregistrat în primele trei luni ale acestui an un profit net de 841 milioane lei (199 milioane euro), în creştere cu 4%, şi vânzări mai mari cu 27%, la 4,978 miliarde lei (1,178 miliarde euro).

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.