ONU. Ocupaţia teritoriilor palestiniene de către Israel trebuie să înceteze

O comisie de anchetă numită de Naţiunile Unite a conchis într-un raport citat vineri de dpa că toate ţările şi organizaţiile internaţionale au datoria de a pune capăt ocupaţiei teritoriilor palestiniene de către Israel.

„Toate statele şi organizaţiile internaţionale, inclusiv Naţiunile Unite, au obligaţii conform dreptului internaţional de a pune capăt prezenţei ilegale a Israelului în Teritoriul Palestinian Ocupat”, se arată în documentul de poziţie publicat vineri.

Israelul trebuie să-i retragă pe toţi coloniştii, să returneze teritoriul şi să abroge legile discriminatorii, se adaugă în raport, care mai notează că alte ţări nu trebuie să sprijine financiar, militar sau politic ocupaţia.

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a instituit „Comisia Internaţională Independentă de Anchetă asupra Teritoriului Palestinian Ocupat, inclusiv Ierusalimul de Est” în 2021, solicitându-i să examineze posibile încălcări ale dreptului internaţional.

Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) a declarat deja în iulie drept ilegală ocupaţia teritoriilor palestiniene de către Israel, fapt salutat de comisia de anchetă.

Nici decizia CIJ şi nici noul raport legal nu sunt obligatorii.

Israelul a criticat CIJ şi respinge cu regularitate rapoartele comisiei, acuzând-o de părtinire în defavoarea Israelului.

Recomanda 5
Author

7 Comentarii

  1. Ar trebui definite „teritoriile”, daca tot zice ONU. Pe la 1947, exact cum s-a impartit. ONU spune, el aude, ar trebui desfiintat. Dreptul international nu mai exista de mul, e „care pe care”.

  2. Stiti ce le pregateste Duhul Adevarului evreilor??? E o chestiune de aritmetica care va restabili realitatea spalànd minciunea vis-a-vis de ….? Ghici ciuperca despre ce-i vorba?

  3. Din seria: prostitutia, cea mai veche ocupatie ! Cum este mai corect: ocuparea sau ocupatia ?

  4. Iată răspunsul guvernului…

    Liderii de vârf ai partidului israelian ‘Likud’, condus de prim-ministrul Benjamin Netanyahu, urmează să țină săptămâna viitoare o conferință menită să promoveze relocarea coloniilor israeliene din Fâșia Gaza.

    În ciuda respingerilor anterioare ale lui Netanyahu cu privire la întoarcerea așezărilor din Gaza, miniștri, parlamentari și activiști proeminenți ai partidului de dreapta susțin inițiativa.

    Evenimentul, programat pentru lunea viitoare lângă granița Gaza, poartă sloganul partidului ‘Likud’, precum și sloganul „Gaza este a noastră, pentru totdeauna”. Este axat pe pregătirea pentru eforturile de așezare în teritoriu sub titlul „Pregătirea pentru relocarea în Gaza”.

    Printre organizatorii cheie se numără ministrul egalității sociale, May Golan, precum și mulți parlamentari și activiști ‘Likud’.

    Conferința ‘Likud’ a primit sprijin și din partea altor facțiuni de dreapta ale guvernului de coaliție, inclusiv a partidului de extremă dreapta ‘Otzma Yehudit’, condus de ministrul Securității Naționale Itamar Ben-Gvir, și a partidului ‘Sionismul Religios’, condus de ministrul de Finanțe Bezalel Smotrich. Ambele părți au pledat pentru extinderea așezărilor din Gaza, potrivit raportului.

  5. ONU e Hamas? Această organizație plina de ruși și chinezi ,de teroriști Hamas trebuie desființată.

  6. Minciuni!

    Netanyahu, fiind un mincinos nenorocit, una spune si alta face. Ori de cate ori el si sleahta lui de ucigasi psihopati declara ceva, poti fi 100% sigur ca vor face exact opusul.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.