Opoziţia avertizează că armata va interveni împotriva manifestanţilor

Opoziţia din Ucraina avertizează ţările europene și spune că regimul este foarte probabil să pregătească o intervenţie a armatei împotriva manifestanţilor proeuropeni, care protestează masiv împotriva regimului condus de Viktor Ianukovici.

În cursul unei întrevederi cu oficiali europeni, Arseni Iaţeniuk, unul dintre liderii opoziţiei ucrainene, a transmis:

„Este foarte probabil ca regimul de la Kiev să recurgă din nou la forţă, cu participarea armatei”.

De altfel, liderii militari l-au îndemnat vineri pe preşedintele Viktor Ianukovici să apeleze la armată pentru stabilizarea situaţiei din ţară.

Tensiunea şi confuzia s-au adâncit în Ucraina după protestele din ultimele două luni.

În același timp, dezvăluirile activistul ucrainean Dmitro Bulatov cu privire la torturile aplicate de către forțele de ordine timp de peste o săptămână, după răpirea sa pe 22 ianuarie, au provocat îngrijorare în marile cancelarii ale lumii.

Detalii despre abuzurile îndurate de Dmitro Bulatov au îngrozit opinia publică.

Plin de sânge şi acoperit de vânătăi, Dmitro Bulatov a povestit cum după arestarea sa de către scutieri a fost crucificat și învinețit în bătaie, apoi abandonat aproape mort într-o pădure de la marginea Kievului.

Bărbatul a ajuns totuși într-un sat de unde a putut lua apoi legătura cu prietenii săi.

„Mi-au fost străpunse mâinile. M-au crucificat. Mi-au tăiat urechea, faţa. Trupul întreg mi-a fost bătut până la învineţire. Restul îl puteţi vedea. Dar, slavă Domnului, sunt în viaţă”, a povestit bărbatul.

Suspectat de „organizarea unor tulburări în masă”, politiția cere acum arestarea sa la domiciliu.

Bărbatul se apără și spune că el nu făcea decât să transporte protestatarii dintr-un loc în altul din Kiev.

Autorităţile ucrainene au deschis o anchetă, însă reprezentanţii opoziţiei spun că autorii acestor violenţe sunt oamenii regimului condus de Viktor Ianukovici.

Vineri, șefa diplomației europene, Catherine Ashton, a anunțat că, săptămâna viitoare, se va duce din nou la Kiev în încercarea de a găsi o rezolvare crizei din Ucraina.

Și preşedintele american, Barack Obama, a făcut apel pentru găsirea unei soluţii diplomatice.

„Trebuie să existe o cale de a restructura guvernul ucrainean într-un mod care să permită ca vocea opoziţiei şi a oamenilor din stradă să poată fi auzită în procesul de tranziţie către democraţie şi către o guvernare cu o mai mare legitimitate şi unitate. Va fi o provocare, dar încercăm să dăm o mână de ajutor negocierilor”, a declarat preşedintele SUA.

Secretarul de stat american John Kerry va discuta cu liderii opoziţiei ucrainene, în Germania, unde oficialul american participă la Conferinţa internaţională pe teme de securitate care începe sâmbătă la Munchen.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Luiza Vasile 332 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.