Adevărul e că nu ai nevoie de cine știe ce ingenioase spre a împodobi sau a modifica realitatea, nici efecte bombastice ori înflorituri când ai de spus o poveste bună. Poveștile bune cer doar răbdare, atenție și un ochi sensibil, pentru a se arăta.
În căutarea unor „povești” bune, un pas important e să găsești resursele, acei precursori căutători-povestitori care dau mai departe narațiunile prin scris sau oral. Asta fac și eu, și noi în fiece zi. Îi căutăm, îi citim sau după caz vorbim cu ei. Ca apoi să-i cităm pentru ca „povestea” mea, povestea noastră să vă țină companie.
Și cum spunea oarecine „istoria este cea mai frumoasă poveste”, pentru oamenii deștepți. Deci să purcedem, avându-l drept „povestitor” pe Evliya Çelebi (a fost istoric, geograf, scriitor și unul din cei mai cunoscuți călători otomani, care a colindat timp de 40 de ani teritoriile Imperiului Otoman și regiunile vecine) care scria: „..Iată! Supunându-mă poruncii marelui Allah și a slăvitului său profet urmând pilda măriților împărați când împărăția a pornit război, am dorit și eu, umilul de mine, să lupt și, la începutul lunii zilka’ a anului 1071 (28 iunie 1661), am pornit, pe calea arătată de Allah, la luptă pentru credință”, cum scrie acesta în Cartea călătoriilor sau „Seyahatname” (din colecția de notițe adunate de Çelebi a fost publicată o lucrare în 10 volume intitulată Cartea călătoriilor (Seyahatname), în care descrie ținuturile Imperiului Otoman. Deși multe din descrierile sale erau scrise într-o manieră puțin exagerată, cartea a devenit un ghid foarte util al culturii și stilului de viață din Imperiul Otoman al secolului XVII și o sursă inestimabilă de informații istorice, arheologice, etnografice și geografice), cartea a patra ce poate fi găsită în „Călători străini despre Țările Române”.
Din Seyahatname:
«Pe când ne întrebam cum să facem ca să ieșim din aceasta încurcătură, unul din prizonierii noştri a grăit astfel: „Oastea voastră se află în apropiere de aici ; dacă mă eliberați, vă conduc acolo fără să aveți nici o supărare, dacă nu vă voi duce acolo, să mă omorâții pe mine și pe aceștia. Pe drumul pe care vă voi duce eu, nu se poate merge cu căruțele, dar este foarte aproape”.
După ce a jurat, l-am pus călăuza, iar prada de pe cele paisprezece căruțe am așezat-o pe caii deshămați de la căruțe; la fel am procedat cu fetele și cu băieții, pe care câțiva tătari i-au pus pe caii lor. Oile le-am părăsit acolo, boii i-am luat cu noi și am mers din nou tot prin valea Streiului timp de o jumătate de ceas și am ajuns, spre sud-est, pe o culme. Pe când mergeam așa prin pădurea deasă ce o acoperea, deodată, pe la miezul nopții, am văzut un foc mare. „Ce-o fi asta?”, îl întrebarăm pe prizonier. „E Orăștia zise el, pe semne că oastea voastră a atacat orașul acela, dar de aici până acolo drumul ține două zile”.
Auzind acestea ne-am liniștit. Dar în cetatea Sicevar, pe care am lăsat-o in urmă, s-a aflat că i-am omorât pe prizonieri. De aceea, toată noaptea, până dimineața, cei de acolo au slobozit o mie de focuri de tun, de s-au cutremurat cerul și pământul. De jur împrejurul nostru erau prăpăstiile iadului și așa am ajuns, încă în acea noapte, pe malul râului Kest. Acest râu izvorăște din munții Lipan și se varsă în râul Streiu, care trece prin șanțurile numitei cetăți Sicevar și, împreună cu acesta, se varsă mai jos în râul Mureș.
În noaptea aceea, am trecut peste acest râu cu nespusa trudă și, mergând până dimineața, am ajuns, slava lui Allah, pe drumul principal care duce la oastea musulmană și ne-am întâlnit cu câțiva soldați plecați după jaf, iar sub cetatea Deva am ajuns la oastea musulmană. Încă mai înainte, trimiseserăm în tabără trei mii de boi și oi, aceste vite au si fost aduse, într-o zi, și vândute cu o mie de piaștri. Când am sosit aici, am găsit banii gata. Am vândut, în târgul taberei, prizonierii și prada adusă cu noi și am câștigat, în total, șapte pungi de bani pe care i-am împărțit frățește cu tovarășii mei, precum și cu tătarii care ni se alăturaseră mai târziu. Smeritului de mine mi-au revenit patruzeci de piaștri și un sclav.
…
Plecând de aici, am mers vreme de un ceas spre miazănoapte și am ajuns la cetatea Orăștiei.
Cetatea Orăștiei (Sazvaroş kalesi). Deși este supusă crailor Ardealului, e în stăpânirea maghiarilor sași (Saz Macarlari). Dat fiind că înlăuntru erau soldați împăratului austriac, care nu s-au închinat, a fost lăsată cetatea în pace, iar la plecare a fost incendiat orașul. Cetatea era rotundă și agreabilă și solidă, la poalele unui deal. Șanțul îi era plin ras cu apă. Avea un foburg (varoş) mare, împodobit cu tot felul de palate, hanuri și biserici, un dulce oraș înfrumusețat cu vii, grădini și cu târg acoperit (şarşuy) și piață, și când i s-a dat foc au fost găsite atâtea lucruri de pradă și provizii, incit oastea islamului s-a umplut și s-a săturat de pradă.
Aici au apărut de pe dealuri și din grădini 800 de bravi cu prizonieri și prăzi. Vânzându-i oastei islamului, le-au revenit celor 300 de bravi 300 de guruşi. Tristețile și suferințele îndurate nu au fost zadarnice.
A doua zi, plecând de la cetatea aceasta înspre miazănoapte și mergând șase ceasuri, am venit la cetatea Vinţ (Vinţazvar) …»
… La întoarcerea armatei otomane, Evliya Çelebi se oprește din nou la cetatea Orăștiei pe care o găsește acum:
„Întrucâtva reparată, comandanții au venit și s-au închinat cu 100 de care de provizii ale lor. Armata fiind astfel mulțumită, fiecare s-a aprovizionat din oraș.
De acolo mergând șapte ceasuri înspre miazăzi am sosit la cetatea Deva. Până când în expediția anterioară nu se închinase, de astă dată, ca rezultat al numirii craiului, comandantul a venit la serdar cu 200 de care de provizii și îndeplinind închinarea totală, a distribuit soldaților proviziile. Apoi, unii oameni s-au dus la cetatea Deva să se aprovizioneze.”
Elogiul cetății Orăștie (Sazvar; Sazvari; Sarvaro).
„Cetatea era pe marginea unei ape și la poalele unui deal și la o curmătură, o construcție din cărămizi și piatră, o cetate agreabilă și un foburg frumos. Și pe acesta l-a ars cu focul Ali pasa. Acum a fost restaurat ca mai înainte, fiindcă e un loc roditor, cu o câmpie producătoare și cu vii și grădini.
De acolo, mergând înspre apus șapte ceasuri de-a lungul marelui fluviu Mureș (Mureș) printre sate înstărite și cultivate.”
Prolog
Timp de patru ani localitățile Principatului au suferit în continuu atacurile diferitelor cete turcești și tătărești. Cetatea din Orăștie și locuitorii orașului care s-au retras aici au scăpat ca prin minune de măcel.
Trebuie amintit că inclusiv în secolul XIV, majoritatea populației se ocupa cu agricultura ceea ce presupune un țesut afânat, cu parcele ce puteau, printr-o activitate agricolă și creștere a vitelor, să asigure subzistența unei familii. Dar încă de la sfârșitul secolului XII localitatea va începe să satisfacă și unele îndatoriri ecleziastice dar și administrative, ultimele perpetuându-se până în prezent. Colonizarea teritoriului Transilvaniei cu sași (secolele XII – XIII) va include și zona de la sud de cursul Mureșului iar prezenta acestora, inclusiv în Orăștie, va avea efectul declanșării activităților meșteșugărești chiar dacă pentru început producția se va rezuma la cerințele consumului local. Începând însă cu sfârșitul secolului XV va lua amploare schimbul de produse ca apoi, încă din 1500 să funcționeze târgurile anuale. Dar prosperitatea, recunoscută chiar din prima jumătate a secolului XIV, va avea de suferit odată cu declanșarea atacurilor otomane și a războaielor otomano-habsburgice. La data apariției Principatului Transilvaniei, 1526, se poate afirma că localitatea (pendulând între statutul de târg și oraș) avea o diversificată activitate meșteșugărească și o susținută activitate comercială. Dacă în secolul XIV se adaugă la obligațiile administrative și cele privind magistratura orășenească, odată cu secolul XVII, orașul va găzdui și activități din domeniul educației și culturii, un moment demn de semnalat fiind înființarea în 1663 a Colegiului reformat ce va căpăta o importanță zonală. Secolul XIX va consemna trecerea de la activitatea manufacturieră la cea industrială (în 1897 exista „Reuniunea industriașilor”) deși nici în secolul următor, profilul industrial nu va fi unul care să definească orașul. De altfel nici cel financiar-bancar, apărut după 1900 nu va caracteriza urbea.
Surse:
„Călători străini despre Țările Române”, Vol VI, – partea a II-a , Evliya Çelebi, îngrijit de Mustafa Ali Mehmet – Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976;
„Cartea călătoriilor” (Seyahatname), vol VI;
Actualizare P.U.G. Municipiul Orăştie, Jud. Hunedoara.
Tzatzele (Mameloanele) Gorganului(Gorganei), in traducere „tzatzele lupoaicei”, asa sunt denumite doua uriase movile de pamant asemanatoare unor tzatze feminine(mameloane feminine) situate pe dealurile de sud ale Orastiei la iesirea din padurea/poligpnul Astra spre satucul Turmas. Au fost botezate astfel din vremuri imemoriale avand semnificatia tzatzelor lupoaicei din care ia alaptat pe Romulus si Remus, ctitorii Romei antice. Face parte din arealul geografis al inimii Daciei Romane unde mai intalnim cetatile daco-romane de la Sarmisegetuza, Costesti, Blidaru, Alba Iulia, Simeria, Deva, etc. Duceti-va sa vedeti istoria pura. Duceti-va pe Dealul Pemilor, in partea opusa, ca vi se face cpielea gaina, pasind/mergand pe unde isi inaltza avionul Aurel Vlaicu ajutat de flacaii din imprejurimi…?! Duceti-va sa vedeti ce a fost si ce este Dacia Romana si Romania.
Dumnezeu a fost si este roman crestin ortodox. Acesta a fost si este miracolul care a facut scapat/salvat poporul roman in evul mediu si intreaga sa istorie de pana acum in fata urgiei criminale a hunilor, ungurilor, maghiarilor, tatarilor, turcilor otomani, hortistilor, austriecilor si ucrainenilor. La Revolutie si imediat dupa am scapat ca prin urechile acului, ajutati de georgianul Eduard Sevardnadze, un mare prieten al Romaniei si al poporului roman. Ei sunt fratii nostri stiuti ori nestiuti, gruzini si armeni, crestini ortodoxi, la care sau alaturat mai tarziu, de prin aprilie 1964, uriasul nostru aliat politic, poporul chinez. In rest praful si pulberea…?!
Orașul Orăștie este atestat documentar în Diploma andreană din 1224. Orăștia s-a refăcut rapid după distrugerea tătară din 1241. În anul 1334 Orăștia a fost menționată cu statutul de „civitas”. În secolele XIV-XV Orăștia a oscilat între statutul de oraș si cel de târg. El s-a dezvoltat ca centru politico-administrativ scăunal, dar din pricina numeroaselor năvăliri turcești, a războaielor interne, molimelor, va decădea în starea de târg, cum este consemnată la sfârșitul secolului al XV-lea. Se înregistrează acum abia 159 gospodării față de 334, câte erau în anul 1334.
Despre istoricul zonei Orăștie …
Repertoriul Arheologic Naţional (RAN). Localitate Orăştie (jud. Hunedoara):
87647.021 Situl arheologic de la Orăştie – Dealul Pemilor X2. Aşezare Neolitic timpuriu (Starčevo – Criş), Neolitic (Vinča-Turdaş), Eneolitic (Petreşti), Necropolă de inhumaţie Epoca bronzului timpuriu (Coţofeni).
87647.19 Situl arheologic de la Orăştie – Dealul Pemilor X5. Aşezare Epoca bronzului (Wietenberg), Hallstatt (Basarabi), La Tène (dacică).
87647.27 Aşezarea de epocă romană de la Orăştie – Halângă. Aşezare Epoca romană (Villa rustica).
87647.01 Cetatea medievală de la Orăştie – Cetate. Aşezare Epoca bronzului, Epoca medievală timpurie (sec. VIII-IX AD), Fortificaţie Epoca medievală timpurie (sec. X-XI AD), Fortificaţie Epoca medievală timpurie (sec. XII AD), şanţ de apă Epoca medievală (sec. XIII AD), Fortificaţie Epoca medievală dezvoltată (sec. XIV – XV AD).
Repertoriul Arheologic Naţional (RAN). Localitate Orăştie (jud. Hunedoara):
87647.021 Situl arheologic de la Orăştie – Dealul Pemilor X2. Aşezare Neolitic timpuriu (Starčevo – Criş), Neolitic (Vinča-Turdaş), Eneolitic (Petreşti), Necropolă de inhumaţie Epoca bronzului timpuriu (Coţofeni).
87647.19 Situl arheologic de la Orăştie – Dealul Pemilor X5. Aşezare Epoca bronzului (Wietenberg), Hallstatt (Basarabi), La Tène (dacică).
87647.27 Aşezarea de epocă romană de la Orăştie – Halângă. Aşezare Epoca romană (Villa rustica).
87647.01 Cetatea medievală de la Orăştie – Cetate. Aşezare Epoca bronzului, Epoca medievală timpurie (sec. VIII-IX AD), Fortificaţie Epoca medievală timpurie (sec. X-XI AD), Fortificaţie Epoca medievală timpurie (sec. XII AD), şanţ de apă Epoca medievală (sec. XIII AD), Fortificaţie Epoca medievală dezvoltată (sec. XIV – XV AD).
Orașul este atestat documentar în Diploma andreană din 1224. Orăștia s-a refăcut rapid după distrugerea tătară din 1241. În anul 1334 Orăștia a fost menționată cu statutul de „civitas”. În secolele XIV-XV Orăștia a oscilat între statutul de oraș si cel de târg. El s-a dezvoltat ca centru politico-administrativ scăunal, dar din pricina numeroaselor năvăliri turcești, a războaielor interne, molimelor, va decădea în starea de târg, cum este consemnată la sfârșitul secolului al XV-lea. Se înregistrează acum abia 159 gospodării față de 334, câte erau în anul 1334.
Drept coordonate geografic, TARAMUL nostru nord-dunarean a fost fixat ca fiind acelasi … 47°30′ latitudine și 25º longitudine … de la Ptolemeu (cel care vorbea despre taramul daco-romanilor si numele triburilor dacice /(87 BC – 165 AD) in Geografia sa/150 AD), la Anania din Shirak (cel care vorbea despre taramul vlahilor daco-romanesti/(610–685 AD) in Geografia sa), coordonate care COINCID cu cele ale TARAMULUI ROMÂNILOR de astazi/ROMÂNIA .
Numele de ROMANIA pentru taramul nostru nord-dunarean apare la Auxentiu de Durostorum/383 AD.
Numele de Tara ROMANEASCA/Wallachia apare inca din epoca lui Attila/430 AD.
Denumirea de Valahia apare si în cronicile arabe din secolul al XIII-lea. Valahia, cu indicarea precisă a coordonatelor geografice ale taramului nord-dunarean.
In secolul al XVI-lea/1565, un memoriu al iezuitului ungur Ştefan Szántó (Arator), prin care se cerea înfiinţarea la Roma a unor colegii pentru diverse naţiuni, între care şi pentru Valachia inferior (Ţara Românească), quae Romandiola et Romaniola dicitur. Clericul spune că ţara aceasta era vecină cu Transilvania, că se numea odinioară Dacia şi că locuitorii ei vorbesc limba italică coruptă, pe care italienii o puteau înţelege.
Considerat a fi „primul atlas geografic modern” lucrarea realizată de cartograful flamand Abraham Ortelius/1595 cuprinde și o hartă a României. În mod surprinzător, în atlasul lui Ortelius apare chiar acest nume: „Romania”. Atlasul se afla in Biblioteca Batthyaneum.
La începutul secolului al XVII-lea, cărturarul raguzan (nr. din provincia Ragusa, din Sicilia) Giacomo Luccari foloseşte deja cuvântul România, denumind astfel Ţara Românească. În secolul al XVIII-lea, acelaşi termen este folosit de cărturarul sas Martin Felmer.
,,A se apoviziona”-rea aceea din oras, de care vorbeste efendi Celebi, insemna de fapt ca turcii se duceau sa jefuiasca ce mai gaseau prin case si sa violeze. Asta era in plus, fatza de ceea ce primeau dupa impartirea oficiala a prazilor. Doar nu va imaginati ca isi cumparau hrana sau placerile.
Robii prinsi erau selectati in functie de aspect: cei batrani erau omorati, barbatii tineri, cu aspect placut si buni de munca precum si femeile tinere si fetele erau pastrate ptr desfatarea ienicerilor si apoi vanzarea lor. Ienicerii nu aveau voie sa se casatoreasca, de aceea homosexualitatea era obisnuita si incurajata in armata turca. Ienicerii erau mobilizati la lupta cu promisiunea pasalelor ca in localitatea care urma a fi asediata se afla tineri frumosi pe care sa-i ia in robie si sas-i satisfaca poftele carnale.
Ibrahim Pargalezul, prietenul lui Suleyman fusese in tinerete partenerul de pat al sultanului, dupa cum Radu cel Frumos fusese partenerul sultanului Mahomed al II-lea. Fratele acestuia, Vlad-viitorul Tepes, i-a refuzat avansurile amoroase.
Tatarii erau aliati ai turcilor prin inrudire. Mama lui Suleyman, valide’ era fiica hanului tatar din Crimeea……[Rumburak]
…mai precis,pentru „fumurile” ungurești
E, ghinion bre,. Nu prea găsești hărți istorice in care să scrie ceva in romînește.. Iar la data respectivă turcul era pe traseul către Wiena pe ruta Banatului cucerind pentru 149 ani și capitala Budapest, ungurii fiind forțați la a muta capitala pentru la Pozsony, azi Bratislava,.
Articol scris de obsesia de admirație nețărmurită a stăpâniri de către minoritarii unguri a Ardealului a domnul Dan doar spre a mai aminti odată că Orăștiei avea nume unguresc Sazvars. Și Victor Orban al Ungariei la discursul ținut la 100 de ani de la Tratatul Trianon care oricum le-a dat mai mult teritoriu decât merită, declara oripilat că Kolosvar se numește Cluj. De fapt Cluj Napoca. Sigur cu sprijinul unora ca domnul Dan orașul Orăștie cu populație de Români (80,83%), Romi (5,19%) și Maghiari (1,23%)!!! are scris pe tabla de localitate și Szászváros, care se traduce după lege că ar avea peste 20% unguri. România țara unde UDMR își face de cap cu sprijin de la “Și străinul te tot paște / De nu te mai poți cunoaște”.
Comentariu de obicei ne dat.
VIAȚA ROMÂNILOR ÎNSCLAVIZAȚI DE CĂTRE LIFTE IN CELE TREI ȚĂRI ALE LOR
AȘA au pățit ROMÂNII MEREU și MEREU, NU numai Serii SCURTE de patru Ani sau mai puțin și acelea RARE, față de CE pățeau ROMÂNII mul mai des, de la Turci ți Tătari.
ȘI vin ACUM ca niște SubOAMENI Șovini,Rasiști, Fasciști, Naziști ȘI „SE FAC ARADE” s=de Noi, Românii că NU suntem AșaDE Civiliați ca EI, Boierii Unguri …
DA! Frumos îMbrăcați ÎN Aroganță „NOBILIARĂ” DAR DACĂ ÎÎ CAUȚI DE PURICI dai de PĂDUCHI …
IMEDIAT se dezbracă de Hainele Europene Impregante de SĂNGE de Secole ȘI se arată CLAR ca StrăMoșii lor Bașkirezi, jucând FotBal cu CAPETE de Polițiști ROMÂNI sau injunghiind VITEJEȘTE cu Baioneta Gravide ROMÂNE, ca la IP și Trăznea …
CUM plastic scria MIRON COSTIN, Om cu Studii în Italia ȘI la Liov, care ȘTIA ȘIfolosea pe la 1660-1670 Cuvântul „FANTASTIC”:
Or FI ROMÂNII mai ÎnCockallarizați EXRPES, dar NICIODATĂ NU au masacrat Oameni, de Alte Minorități NU garantez că NU s-ar DEDA la MASACRE, DACĂ arști CĂ o pot A o comite.
Pe DinAfară Pom InFLORIT, șe DinĂuntru Lac ÎmPUȚIT