Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a anunţat marţi, că ACL va ataca în contencios administrativ şi la CCR şi va solicita încetarea mandatului fiecărui ales local care îşi va schimba partidul, urmând să ceară obligarea acestora de a reveni în partidele din care au plecat, după intrarea în vigoare a ordonanţei privind migrația.
”Vom ataca în contencios administrativ orice autoritate locală care refuză încetarea mandatului aleşilor locali care şi-au schimbat culoarea politică. În mod evident, cu fiecare atac în contencios vom invoca excepţii de neconstituţionalitate astfel încât Curtea Constituţională să aibă atâtea schimbări de partid politic câte vor face aleşii locali, atâtea excepţii de neconstituţionalitate. De asemenea, şi aici este lucrul cel mai important care reprezintă şi un mesaj pentru aleşii locali, vom solicita atât în atacul în contencios cât şi în sesizarea Curţii Constituţionale încetarea mandatului oricărui ales local care şi-a schimbat partidul politic după emiterea ordonanţei şi care va refuza să revină la partidul politic după declararea ordonanţei ca neconstituţională. Atât timp cât Curtea Constituţională declară ca neconstituţională această ordonanţă, noi vom solicita Curţii Constituţionale ca, în pronunţarea pe care o va face, să anuleze orice fel de efect al ordonanţei neconstituţionale. Ca atare, să oblige orice ales local care şi-a schimbat partidul politic să revină în partidul politic în care era înainte de ordonanţă, iar în caz contrar, în cazul în care refuză să revină în partidul politic, să-şi piardă mandatul”, a afirmat Orban la Târgoviște.