Orban: Ar fi o decizie neinspirată a lui Cioloș

Președintele PNL, Ludovic Orban, consideră că „ar fi o decizie neinspirată” ca fostul premier Dacian Cioloș să construiască un partid, pentru că acesta ar cauza „o fărâmițare suplimentară” pe scena politică.

Întrebat într-un interviu la Digi 24 dacă îl vede pe Cioloș construind un partid nou pe scena politică, Orban a răspuns: „Cred că ar fi o decizie neinspirată din partea domniei sale să se apuce să mai construiască un partid pe dreapta sau mă rog (…) în zona ne-PSD, pentru că ar fi o fărâmițare suplimentară”.

Însă, Orban nu consideră că un partid nou al lui Cioloș ar lua voturi de la PNL. „Nu cred că ar lua voturi de la Partidul Național Liberal, sincer (….) Poate ar reuși să reactiveze politic anumite segmente, dar care nu sunt foarte puternice din punct de vedere numeric”, a declarat liderul PNL.

Ludovic Orban a precizat că se află „în relații normale” cu Cioloș, precizând că acesta știe că „dacă vrea, poate în orice moment să se înscrie în PNL”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.