Președintele PNL, Ludovic Orban, a precizat, vineri, că după ce ordonanța care modifică Codul Fiscal va fi publicată în Monitorul Oficial, partidul va sesiza Avocatul Poporului pentru a ataca OUG la CCR, adăugând că Victor Ciorbea are obligația de a apăra drepturile cetățenilor români.
„Văd că OUG nu era atât de urgentă. Pentru că nici până astăzi nu este publicată în Monitorul Oficial, motiv pentru care nu putem să facem primul pas pe care l-am anunțat, și anume sesizarea Avocatului Poporului pentru atacarea la CCR. Așteptăm publicarea ordonanței în Monitorul Oficial, după care a doua zi vom ataca la Avocatul Poporului pentru a-i solicita să sesizeze CCR. Sunt convins că nu vom fi singurii care vom sesiza Avocatul Poporului, vor fi și sindicate și patronate”, a susținut Orban.
Întrebat dacă mai are încredere în Victor Ciorbea, Orban a răspuns că acesta are obligația de a apăra drepturile cetățenilor români.
„Victor Ciorbea a fost lider de confederație sindicală. Deci, poate își aduce aminte că a fost lider de sindicat și că, în calitate de lider de sindicat, avea obligațiile să apere drepturile angajaților din sindicat.
Astăzi, are obligația să apere drepturile cetățenilor români, pentru că el este singura instituție din România care poate declanșa controlul constituțional pe ordonanțe și pe ordonanțe de urgență. Dacă nu își va îndeplini menirea și funcția, în mod evident vom apela și la pârghia pe care am anunțat-o, și anume utilizarea unei plângeri penale împotriva domnului Ciorbea”, a spus președintele PNL.
Întrebat dacă ordonanța care modifică Codul Fiscal va fi dezbătută în Parlament și promulgată până la finalul anului, Ludovic Orban a răspuns: „Deocamdată nu este nici măcar publicată în Monitorul Oficial. De aceea am spus că se pare că nu e atât de urgentă, așa cum a reclamat actu
Pe zi ce trece, ghitaristul reciclat in politician de mahala dovedeste mai clar ca trebuie sa-i schimbam curand numele in Ludovic ….Boc (al lui Klau’s das Haus! :-)) Cu toate ca Boc, cat de carpa de sters pe jos a lui Basescu era, parca nu scotea chiar cinci prostii la doua vorbe…..